Legea descentralizării are nu mai puţin de 128 de pagini, din care 71 sunt anexele. După ce am citit-o de mai multe ori, m-am scărpinat în cap ca ţăranul în faţa girafei: dacă asta înseamnă descentralizare, înseamnă că poate s-o facă oricine.

Liviu Dragnea a făcut aşa: a luat cele nouă ministere cărora li se aplică descentralizarea (agricultură, cultură, turism, educaţie, muncă, mediu, sănătate, sport şi transporturi) şi a decretat că direcţiile judeţene corespunzătoare trec de sub autoritatea ministerelor în cea a consiliilor judeţene.

Apoi a a adăugat că şi patrimoniul public şi privat al statului, administrat până acum de ministere, trece în proprietatea şi administrarea judeţelor. După care a luat cu „copy” atribuţiile de până acum ale direcţiilor judeţene, aşa cum figurează ele în hotărârile de guvern de funcţionare a respectivelor ministere, şi le-a dat „paste” în proiectul său de lege.

În fine, la fiecare domeniu, a precizat că ministerele rămân doar cu rolul de îndrumare şi control asupra noilor direcţii. Asta şi nimic altceva e legea lui Dragnea: o despicare mecanică, din condei, a unei construcţii instituţionale naţionale, cu tot cu patrimoniul aferent, în 41 de entităţi judeţene plus municipiul Bucureşti.

Pai dacă descentralizarea asta era aşa de simplă, de ce naiba n-a făcut-o nimeni până acum? Pentru că nu e aşa de simplă decât în mintea lui Liviu Dragnea. Şi pun în discuţie problema cea mai gravă pe care o ridică proiectul: ce se va întâmpla cu uriaşul patrimoniu public şi privat al statului, care trece acum de la guvern şi ministere la consiliile judeţene?

În momentul de faţă, patrimoniul public şi privat al statului – proprietate, cum ar veni, a întregului popor şi administrată de Executiv - este identificat şi reglementat prin hotărâri de guvern. Orice afectare a acestui patrimoniu (trecerea din regim public în regim privat, concesionări, tranzacţionări etc.) se realizează tot prin hotărâri de guvern care, sub sancţiunea nulităţii, se publică în Monitorul Oficial. Prin urmare, dacă Guvernul vrea să-i dea plaja Mării Negre lui Radu Mazăre, un cetăţean din Baia Mare află din Monitorul Oficial ce face guvernul cu proprietatea sa şi poate, cel puţin teoretic, să se opună - fie în contencios, fie la procuratură, fie la vot.

Transferul acestui patrimoniu la consiliile judeţene înseamnă că, în viitor, afectarea sa nu se mai face prin hotărâri de guvern, ci prin hotărâri de consiliu judeţean. Or regimul de publicitate al hotărârilor de consiliu judeţean este mult mai lax decât cel al hotărârilor de guvern. Acestea pot fi publicate pe site-urile consiliilor judeţene, în publicaţii locale, pot fi afişate la avizier – dar nu este şi obligatoriu. Păstrând exemplul, dacă Nicuşor Constantinescu va dori să-i dea plaja Mării Negre lui Radu Mazăre, cetăţeanul de la Baia Mare s-ar putea să nu afle nimic din ce se petrece cu Litoralul românesc dacă Nicuşor Constantinescu nu vrea să afle.

Dar să nu facem proces de intenţie celor de la Constanţa. Ca să vedem care e treaba cu regimul hotărârilor de consiliu judeţean, e mai bine să lucrăm fix cu materialul clientului. Prin urmare, am intrat pe site-ul Consiliului Judeţean Teleorman şi am luat o zi la întâmplare. Bunăoară, pe 3 februarie 2012, a fost şedinţă de consiliu, condusă de preşedintele Liviu Dragnea. Pe ordinea de zi figurau 23 de proiecte de hotărâre. Primul luat în discuţuie, potrivit procesului verbal al şedinţei, era cel privind activităţile cultural-sportive, religioase şi de divertisment care se finanţează de către CJ Teleorman în anul 2012. Proiectul a fost votat cu unanimitate, cel puţin aşa zice procesul verbal, dar hotărârea ca atare nu se regăseşte nici acum pe site-ul CJ, unde constatăm un splendid salt de la hotărârea nr. 13/2012 direct la hotărârea nr. 19/2012. Aşa că bieţii teleormăneni nu ştiu nici până în ziua de azi ce artişti, sportivi sau popi au primit bani publici de la Liviu Dragnea – şi nici despre câţi bani era vorba. Ce să mai vorbim de cetăţeanul de la Baia Mare...

Dacă proiectul se adoptă în forma propusă – aud că rapid, prin asumarea răspunderii Guvernului – şi nu se găseşte o altă soluţie decât cea banală, să nu ne mire dacă vom auzi peste ani, când nu se va mai putea face nimic, de hotărâri de consiliu judeţean privind concesionarea fără licitaţie a masivului Ceahlău, vânzarea prin negociere directă a lacului Sfânta Ana sau finanţarea activităţilor esoterice şi de spiritism.

Înţelegem acum mai bine motivul pentru care baronii locali stau acum ca puii de corb şi abia aşteaptă ca Liviu Dragnea să le livreze descentralizare în plisc.