Acum un an de zile am scris prima dată aici că marele „asalt sexual” asupra femeilor de la Köln din noaptea de Anul Nou a fost o diversiune pusă la cale pentru a discredita poliţia şi presa germană, ca şi politica dnei Merkel faţă de refugiaţi, şi iată că încet-încet, deşi foarte tîrziu, apar dovezile complete, cam greu să fi apărut mai devreme, cînd noi eram de bună credinţă, iar duşmanii noştri în plin război informatic. Rusia a avut cîteva degete îndemînatice şi în alegerile din SUA, şi în Brexit, desigur, cu materialul clientului, că e de necrezut cîţi duşmani are Occidentul la el acasă, de la cei care ar prefera să îl vadă sărind în aer, numai ca să iasă că au avut ei dreptate să se lupte cu corectitudinea politică, la cei care încă mai cred că Sovietele au fost o idee bună greşit pusă în practică. Există între timp nu doar rapoarte FBI, asumate de preşedintele Obama, dar şi rapoarte ale serviciilor secrete germane, şi documentare în detaliu, şi un raport al Parlamentului European aici.

Cînd v-am spus astă primăvară că agitaţia legată de un caz sau altul de protecţie a copilului în ţările scandinave e o mare diversiune, fiindcă de aceea a apărut întîi în Rusia şi după aceea în 4-5 ţări din Est în acelaşi timp, nu prea m-aţi crezut. De ce? Nu aţi învăţat, de la Revoluţia română încoace, cum se fabrică diversiunile, chiar folosind oameni de bună credinţă? Din păcate, am avut dreptate, şi succesul unor astfel de manifestări (că ăştia, fie că sunt ruşii sau islamiştii, lucrează cu materialul clientului, de asta reacţia publicului e importantă, ei lovesc pentru a sprijini o parte din opinia publică occidentală contra celeilalte), i-a încurajat să continue. Şi vor continua. Ce mai apără Occidentul de succesul propagandei mult avansată a unor duşmani care nu au probleme cu austeritatea, că nu cheltuie cu protecţia celor vulnerabili, ca noi, în Occident? Doar consensul votanţilor din Franţa, care vor vota în turul doi contra Marinei Le Pen indiferent cine iese adversar, stînga sau dreapta, sau care e propria lor ideologie, pentru că se simt apărătorii civilizaţiei europene. Şi, la fel, consensul elitelor politice germane ca după alegeri să rezulte o coaliţie care să apere Europa şi valorile ei, deci o coaliţie contra Alternativei radicale pentru Germania. Dacă am fi avut şi în Anglia aşa ceva, nu eram la ora asta pe făraş pe jumătate, cum suntem. Dar nu am avut.

A doua profeţie se referă la folosirea de către români a unor mijloace necuvenite pentru a atinge nişte scopuri nobile, abandonînd calea mai trudnică, dar mai temeinică, a meritului pentru a câştiga în alegeri. Vă spun de ceva vreme că statul de drept şi democraţia nu se pot construi cu ipocrizie, că mijloacele sfîrşesc prin a prevala asupra scopului, că nu se poate ca partenerii lui Dragnea de la referendum să fie cei care acum nu vor să mai aibă de a face cu el din cauza pretinsei lui imoralităţi, că nu se poate să dăm vina pe alţii pentru nişte legi electorale dezastruoase, la vremea lor pilotate spre ce au ieşit de către Vasile Blaga, Mihai Voicu, Laurenţiu Ştefan, şi cu voia dvs, Klaus Iohannis, că nu poţi să îl ai pe Tăriceanu cînd imoral nefrecventabil, cînd perfect acceptabil ca soluţie imorală, că arbitrul, cum ar fi primul ministru tehnocrat, nu poate fi şi jucător, că partidul antisistem nu poate accepta ajutorul sistemului, că acesta nu vine gratis, v-am mai spus toate astea, nu o dată, ci de multe ori anul ăsta. Dar cum exista un Plan de Salvare pus la cale de cei care au Toate Informaţiile (enfin, aşa cred ei, cît despre cu ce le procesează…), am preferat să mă retrag, am fost în ţară 48 de ore de la finele lui august pînă azi, şi am urmărit ca spectator complet cum s-au descurcat salvatorii în alegeri. Că, oricum, mai mult decît să ajut un preşedinte prooccidental să cîştige, să scot din pălărie numele unui prim ministru tehnocrat la momentul potrivit şi să facem un partid din cei contra proiectului Roşia Montană ar trebui să fie destul, dacă nu cumva a fost prea mult chiar. Ce aţi reuşit voi însă, prin ansamblul de soluţii imorale practicate de cînd aţi furat revoluţia ălora de la Colectiv încoace: i-aţi readus pe Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea, pe care reuşisem în 2004 şi 2008, cu preţul unor bătălii uneori directe şi personale, să îi trecem pe linie moartă, ca şefi PSD la Senat şi Cameră, legitimaţi de popor, aţi distrus două partide fără să creaţi un al treilea, şi cît p-aci să îl faceţi pe Dragnea prim ministru legitim, dacă nu vă oprea legea. Cred că nu mai e nimic de demonstrat, cine ştie, poate dacă îi trimiteţi acasă lui Tăriceanu tot ce îşi poate dori pe zece ani înainte, şi scuze pentru dosarul în care l-aţi agăţat că minte, atunci doar să vă scoateţi pe ultima sută de metri. Dacă nu, nu. Nu mai aveţi ce ţară salva, salvaţi-vă pe voi, că sunteţi vraişte.

Şi, finalmente, vin la a treia, poate cea mai dureroasă profeţie, cum va fi guvernată România după alegeri. Mă tot pisează presa străină cu treaba asta, şi eu tot dau răspunsul, „Nu se va schimba nimic fundamental”, cu un click pe Google daţi de el. Cum, nu vine catastrofa, nu se duce România la Rusia, nu se creşte iar corupţia (care nu a scăzut însă, cel puţin nu deocamdată), ce optimistă sunteţi! Ei, nu. Să ne înţelegem. Eu cînd spun că nu se va schimba nimic nu o fac din optimism. Eu vreau să spun că în România nu avem pe nimeni cu idei radicale în politică, nici măcar Vadim nu le avea pe bune, deci nu e de temut că se va schimba cursul nostru extern. România e însă o ţară nemeritocratică, deci necompetitivă, şi pe fond imorală, corupţilor li se dă prin fraudă academică drumul din puşcărie şi nici un rector nu spune că îi pare rău, şi ca atare faptul că nu se va schimba nimic nu e un lucru bun. E un lucru rău. Vă dau un singur exemplu. Suntem de acord că la temelia relansării noastre este reabilitarea unui sistem de educaţie cu 40 la sută analfabeţi funcţionali şi cu jumătate din cei intraţi în şcoală pierduţi pe drum, da? Sunt trei ani de cînd cer sa se publice bugetul şcolilor pe un portal, la cine nu are Internet măcar pe uşa şcolii, mi-au promis trei miniştri, şi am primit abia zilele astea un răspuns de la MEN, cum că s-ar fi făcut. Răspunsul are un link de şase rînduri trimiţînd la portalul de execuţie bugetară (publicat tot la insistenţele mele în ianuarie trecut, guvernul Cioloş nici nu ştia că există la Finanţe, dar ascuns). Portalul e o chestie primitivă, făcut pentru disciplinare fiscală de bază, nici pe departe ce au promis ultimele trei guverne (în alte discuţii) ca transparenţă fiscală şi open data, cu categorii contabile de pe vremea comunismului, în format pdf, deci fără să poată fi utilizat ca „data”, şi cu o rată de răspuns foarte slabă de la instituţii, şi care nu se poate nici măcar calcula (nu se poate afişa, de exemplu, cîte şcoli sau primării au răspuns din cîte). Cum ar fi trebuit sa arate aşa ceva vedeţi în Republica Moldova, se poate face aşa ceva şi pentru şcoli, şi pentru spitale, şi asta ar permite urmărirea de către utilizatori a costurilor acestor instituţii.

E important? E esenţial, nu important, pentru că e un indicator al gradului de e-guvernare pe bune (care e mult sub ce raportăm la UE), al luptei cu corupţia pe bune, înainte să se producă (dacă şcolile ar afişa pe uşă bugetul lor formal, părinţii ar şti cît trebuie să mai contribuie, şi la ce, dacă spitalele şi-ar publica cheltuielile, nu ar mai fi posibili alde Secureanu) şi al unei guvernări pe bază de dovezi. Pînă nu avem un model explicativ al rezultatelor la PISA, în care bugetul, locaţia, numărul de kilometri pînă la asfalt, şi cîţi profesori sunt titulari versus suplinitori (doar ca idee) nu putem şti dacă profesorii sau programa sunt de vină pentru proastele rezultate la PISA, sau, mai degrabă, faptul că avem în continuare cel mai mare sector rural din Europa, că în centrul Bucureştiului rezultatele sunt bune. Şi e o mare diferenţă dacă opţiunile pentru rezolvarea unei probleme sunt să pui asfalt sau să pui şaua pe profesori, sau să le dai mai mulţi bani. Că nu e totul ideologie pe lume, mai e şi informare. Or la această oră nivelul acesteia, al simplei documentări despre ţară nu mai permite nimănui să guverneze avizat, oricîte bune intenţii ar avea, Dragoş Păslaru nu o fi fost potrivit de ministru chiar la Muncă, dar am auzit că a făcut o treabă dedicată colectînd datele despre cîtă lume primeşte pensii, că nu existauOr, în condiţiile astea, avînd în vedere că nimeni din România nu a făcut nici un efort pentru informaţia relevantă din educaţie, lumea preferînd să se ocupe de imaginea în străinătate a universităţilor (oricum ar fi, e mai bună decît merită), şi că miniştri mai buni ca ultimii doi oricum nu se vor găsi, evaluez că nu se poate schimba nimic. Oricum nu prin alegeri, dar nici în afara lor.

Nu mai profeţesc ca atare nimic o vreme. Urez tuturor un Crăciun fericit, din casa mea berlineză din marginea parcului Tiergarten, de unde văd îngerul din centrul parcului şi maşinile de pompieri care aleargă în toate direcţiile, ca să prevină ce nu se poate preveni.

Puteţi comenta acest articol pe România Curată