VIDEO Băsescu: „Ponta s-a băgat cu bocancii în Justiţie. Mă gândesc să denunţ pactul de coabitare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băsescu a precizat că să fac o analiză privind pactul de coabitare cu Ponta şi că se va pronunţa în după-masa zilei de joi FOTO Mediafax
Băsescu a precizat că să fac o analiză privind pactul de coabitare cu Ponta şi că se va pronunţa în după-masa zilei de joi FOTO Mediafax

Invitat în cadrul emisiunii „Evenimentul zilei” de la B1TV, preşedintele Băsescu Traian a declarat, joi, că va face o analiză privind pactul de coabitare cu premierul Ponta şi se va pronunţa în cursul după-amiezii, menţionând că cel mai important punct, independenţa Justiţiei, „s-a prăbuşit ieri” şi acest lucru îl face să se îndrepte spre denunţarea acestui pact.

Principalele declaraţii ale preşedintelui la emisiunea „Evenimentul zilei“:

Despre demiterea lui Lucian Papici din funcţia de procuror-şef al Secţiei I din Direcţia Naţională Anticorupţie:

"În 2012, prin februarie, am invitat la Cotroceni conducerea PDL. Le-am spus apăsat: procesele de consoilidare a statului român, în mod special a justitţiei, nu sunt ireversibile în România. Sunt forţe politice care nu pot fi un garant al respectării regulilor jocului. Este o imixtiune a politicului care a dat ordin procurorului general să facă ceva.

Acest ceva vine după anunţul privind începerea urmării lui Voiculescu şi a fiicei sale, condamnarea lui Voiculescu şi finalizarea dosarului Dragnea.

Aceste trei lucruri i-au făcut să nu mai respecte justiţia, angajamentele europene şi pactele interne. Premierul ne-a dovedit că nu dă doi bani. După CSAT, eu am vorbit cu ministrul de Justiţie şi i-am zis: „Omule, atenţie cu nominalizările la DNA!“.

E foarte important ca şeful DNA şi DIICOT, care nu sunt structuri în subordinea procurorului general, să poată să-şi propună echipa. Principiul este ca şeful DNA sau şeful DIICOt să propună şefii de secţii. Aşa a funcţionat relaţia cu Morar.

Acest procuror, Papici, despre care se spune că e procuror băsisit, eu nici măcar nu l-am văzut. Eu l-am sunat pe procurorul general să-i spun: nu e bine domnule procuror general!

Ei au mizat că vor face schimbarea lui Papici până la finalizarea dosarului lui Dragnea. Ei nu au ştiut că dosarul se afla pe masa lui Kovesi. Mandatul procurorului cu funcţie de conducere este limitat prin lege. Doamna Macovei a precizat că nu poţi avea un mandat mai mare de trei ani şi nu mai mult de două. Este bine ca din şase în şase ani să se schimbe oamenii din diversele structuri ale statului. Nimeni nu este pe viaţă, chiar dacă e bun. Procurori buni sunt mult mai mulţi decât cunoaştem  noi.

Acum şapte zile, Papici şi Alexandrescu au fost oameni buni. Trebuie să ai o motivaţie când îi schimbi. Asta este proba cea mai puternică a intervenţiei politicului. Cineva s-a urcat cu picioruşele pe Niţu, la fel ca şi pe ministrul Cazanciuc. Îmi pare rău că am semnat decretul lui Niţu. Niţu acceptă presiunea politică. Ce au făcut Niţu, Cazanciuc şi Ponta? Au compromis România."



Despre Pactul de coabitare:

Cel mai important punct din pactul de coabitare s-a prăbuşit ieri, cu binecuvântarea premierului Ponta, după ce a intervenit în Justiţie.Mă gândesc să denunţ pactul de coabitare.

Pactul era de mult conceput, încă din aprilie-mai. L-am trimis atunci, n-a vrut să-l semneze, a fost de acord în decembrie 2012.Pentru toţi a fost o surpriză plăcută că premierul a semnat.

Trebuie să fac o analiză, ce a respectat şi ce nu Ponta din acest pact şi să mă gândesc dacă mai are sens.
Prin semnarea pactului de coabitare, i-am transferat lui Ponta o parte din credibilitatea mea. Dacă eu nu-l denunţ, s-ar putea interpreta că eu girez acţiunile lui Ponta.

Mesajul pe care eu îl dau este că nu-l mai girez pe Victor Ponta, care s-a băgat cu bocancii în Justiţie. Multe i-am tolerat lui Ponta. Faptul că s-a băgat cu picioarele în Justiţie de dragul lui Dragnea nu pot să trec cu vederea.

Înainte de a da aviz pentru ancheta lui Videanu, i-am spus: „Dragă Adriane, eu nu mă substitui justiţiei. Iar el mi-a spus: Domnul preşedinte, nici nu mă gândeam“.

Această acţiune de ieri va fi subliniată cu roşu în raportul MCV. Mai avem raportul negativ pentru Vosagania, îi mai avem pe Borbely şi pe Dobre. Avem un CV încărcat. Am discutat cu procurorul general şi l-am rugat să nu o facă. Am vorbit şi cu Cazanciuc. Suntem pe punctul să ne luăm adio de la Schengen.

Eu nu sunt dispus să las pe cineva să gândească că efortul uriaş de a ţine justiţia izolată de influenţa poilitică începe să se fisureze.Să nu credeţi că băieţii din PDL nu ar fi vrut un procuror de la ei din colegiu.

Mi se pare legitimă dorinţa unui procuror bun să avanseze. Dar cei doi procurori care au fost puşi ieri interimari la ce s-au gândit când au acceătat propunerea fără să le spună şefilor mai mari? E putred că după 7 zile  Papici şi domna Alexandrescu n-au mai fost buni. Este un semnal către întregul sistem. Trebuie lichidate imediat desemnările.

Despre aderarea la Schengen:

Problema Schengen este corelată de dorinţa politicienilor de a aduna voturi. Pe de o parte. Pe de altă parte, noi avem bube acasă şi politicenii le ştiu. Sunt de acord că avem probleme pe justiţie şi ieri le-au demonstrat. Avem probleme pe justiţie.

Prim-ministrul Franţei nu este de acord cu securizarea frontierei. Domnule prim-ministru, fii drăguţ şi spune-ne dacă echipamentele nostre de frontieră sunt proaste?  Dacă ele sun proste, suntem în faţa unei înşelătorii. Sau poate că de vină e factorul uman. Atunci statele europene pot face un test la vamă să vadă dacă vameşul român rezistă la 50 de euro.

România nu este prima în UE la nivel de evaziune.Noi am ştiut să ne păzim de spaţiul ex-sovietic.Dacă ne-am compara rapoartele Schengen cu Franţa, am vedea că ale noastre sunt mai bune, iar asta o spun cu responsabilitate.

Am lăsat dialogul cu Franţa pe umerii firavi ai premierului Ponta, deşi sunt din aceeaşi familie politică. Este păcat să generăm un conflict cu Franţa.

Trebuie efort european, pentru că romilor nu li se poate interzice să se întoarcă în Franţa. Va trebui să reluăm discuţia cu Parisul. România participă la apărarea frontierelor Italiei, cu una din cele mai moderne nave. 

Ce veţi face după expirarea mandatului de preşedinte?

Este clar că voi rămâne în politică, dar încă nu este preocuparea mea adunarea dreptei. Dacă aş putea să ajut discret să crească Mişcarea Populară, aş fi mulţumit. Dreapta trebuie să fuzioneze, să facă un partid mare. Fuziuni una după alta şi trebuie ales momentul. Dacă m-ar întreba cineva, le-aş spune să o facă înainte de europarlamnetare.

Despre susţinerea lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale:

Niciodată n-am avut o discuţie cu Crin Antonescu. Dacă nu l-am ars într-o ocazie creată de un ziarist, nu înseamnă că îl iubesc pe Antonescu. Dar trebuie să ai o limită când faci politică: să nu te prostituezi. Crin Antonescu şi-a încheiat mandatul. Nu mai poate câştiga. PSD va avea candidat propriu, pe Victor Ponta, dar îşi scad şansele cu Ponta. Ponta ar putea fi bătut de un candidat ca Boc. Boc ar avea mai multe şanse decât Ungureanu.

Poporul ăsta va înţelege că Boc a luat nişte măsuri care să salveze ţara.Opţiunea noastră a fost una rapidă, în doi ani am trecut pe creştere. Cred că Boc va fi reevaluat, chiar dacă a fost înjurat. Multe dintre etichete nu mai sunt credibile. Ce aş fi făcut dacă premier ar fi fost Ponta în acele vremuri de criză? Ponta nu-şi asumă răspunderea în momente critice. Am crezut că Ponta este mincions. Minciunea este o boală.

Dar să nu-ţi respecţi angajamentele semnate cu preşedintele, e grav. Gândiţi-vă cum este privit premierul în străinătate. Uitaţi-vă ce reacţii au. L-au citit şi pe partea de mincinos. Iese de la întâlnirea cu premierul francez şi spune una, iese francezul şi spune alta.Merge în Finlanda şi spune ceva, apoi vin oficialii finlandezi şi îl corecteză public.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite