Tăriceanu: Antonescu era destul de absent în guvernare şi în PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu FOTO Arhiva Adevărul
Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu FOTO Arhiva Adevărul

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, senator PNL, a declarat marţi că afirmaţiile lderului liberalilor Crin Antonescu, legate de activitatea guvernului pe care l-a condus sunt total nefondate, în contextul în care actualul preşedinte al PNL era absent atât din actul de guvernare, cât şi din partid.

„Aceste remarci sunt total şi total nefondate. Ar fi interesant să vedem care sunt argumentele, poate domnul Antonescu ştie mai multe decât ştiu eu în privinţa aşa numitelor «măsuri grosolane de stânga», cu toate că în perioada respectivă dânsul era destul de absent şi în ceea ce priveşte actul de guvernare şi în ceea ce priveşte prezenţa în partid“, a declarat fostul preşedinte al PNL.

Tăriceanu a prezentat măsurile luate de guvernul condus de el. „Pot să stau să mă gândesc care ar fi acele măsuri grosolane de stânga, pe lângă cota unică de impozitare, poate reducerea CAS sau poate fi considerată măsură de stânga privatizarea BCR sau a întreprinderii de automobile de la Craiova sau poate fi considerată măsură de stânga introducerea pensiilor private sau poate fi considerată ca altă măsură de stânga, de ce nu, legea privind retrocedarea proprietăţilor confiscate abuziv în perioada comunistă", a mai afirmat Tăriceanu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost invitat luni să compare prestaţia lui Victor Ponta ca premier cu cea a foştilor premieri Adrian Năstase sau Călin Popescu Tăriceanu.

„Eu cred că e mai bun decât amândoi (decât Năstase şi Tăriceanu, n.r.). Domnul Tăriceanu a luat câteva măsuri esenţial bune, cota unică de pildă, dar nu a luat-o singur, a luat-o împreună, dar a luat-o. A ratat şansa câtorva măsuri de dreapta care chiar se puteau lua atunci şi din punct de vedere politic ca majoritate, şi din punct de vedere bugetar. Le-a ratat luând în schimb câteva măsuri grosolane de stânga în scop electoral“, a afirmat Antonescu, la B1 TV.

Liderul PNL şi-a motivat aprecierea făcută la adresa premeirului Ponta în detrimentul lui Tăriceanu şi Năstase. „Deocamdată apreciez ca bună prestaţia lui, pentru că nu a căzut în stângism, pentru că nu a căzut în populism, pentru că a început să plătească arierate, pentru că a început să plătească datorii, pentru că a ajuns cu absorţia fondurilor la 30%“, a mai spus Antonescu.

Pe aceeaşi temă:

Crin Antonescu: „Poate Traian Băsescu era mai bun ca prim-ministru, în loc să fie două mandate preşedinte”

Crin Antonescu: „Cred că sunt presiuni din partea unor oameni influenţi în servicii ca Ponta să candideze”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite