Tabloul Guvernului Dragnea 1. Cine sunt noii miniştri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul Guvern PSD-ALDE, în care premierul Sorin Grindeanu va avea un rol secundar, este format din oameni loiali lui Liviu Dragnea, şeful din umbră al Executivului. Iată cine sunt noii miniştri, succint, dar relevant.

Deşi formarea echipei guvernamentale este atributul premierului desemnat, preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost cel care a anunţat cine va face parte din noul Executiv, arătând încă o dată că el este adevăratul premier al României. Sorin Grindeanu n-a făcut altceva decât să apară în poza de grup şi, grijuliu să nu deranjeze, a răspuns aproape monosilabic la întrebările jurnaliştilor. Din atitudine, pare că e doar o chestiune de timp până când Liviu Dragnea se va instala oficial, el însuşi, la Palatul Victoria. De altfel, surse din PSD susţin că Legea de funcţionare a Guvernului, care interzice momentan unui condamnat penal să facă parte din Guvern şi pe care Dragnea o consideră „profund neconstituţională“, va fi modificată în Parlament în luna februarie, astfel încât, până la Paşte, liderul PSD va putea renunţa la statutul de premier camuflat.  Până atunci, noul Guvern va primi votul de învestitură din partea Parlamentului, apoi va depune jurământul la Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis. 

Potrivit legii, şeful statului nu poate respinge niciun ministru votat de Parlament, ci îndeplineşte un rol strict tehnic: semnează decretele de numire în funcţie. Preşedintele poate refuza o propunere de ministru doar în caz de remaniere, în urma unei demisii sau a unei revocări, pentru că atunci îndeplineşte un rol de cenzor, din moment ce noul ministru nu mai trece prin faţa plenului reunit al celor două Camere. Mâine seară, după recepţia de la Cotroceni, noul cabinet se va reuni la Palatul Victoria pentru prima şedinţă de guvern.

Executivul condus de Sorin Grindeanu va cuprinde 24 de miniştri, dintre care patru au fost propuşi de ALDE. Vicepremieri vor fi Sevil Shhaideh, refuzată de preşedintele Klaus Iohannis ca premier, şi Daniel Constantin, ministrul Mediului şi copreşedintele ALDE.

Printre miniştri asumaţi de Liviu Dragnea se regăsesc mai multe nume controversate care vor conduce ministere importante din Guvernul Grindeanu. Unul dintre aceştia este Florin Iordache, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor şi artizanul zilei de 10 decembrie 2014, cunoscută drept “Marţea Neagră”, care a constat în amputarea, pe şest, a Codurilor Penale.

Un alt nume implicat în scandaluri este Andreea Păstârnac, actualul ambasador al României la Tel Aviv, contestată de comunitatea de români din Israel pentru că nu s-a interesat de soarta celor doi răniţi din Colectiv. Atunci, românii din Israel i-au transmis preşedintelui Klaus Iohannis să o retragă pe Păstârnac din funcţie. „Am fost în Israel şi am avut multe discuţii şi vreau să vă spun că doamna ambasador este foarte apreciată. De asemenea, cred că e apreciată şi de premierul Israelului”, a motivat  liderul PSD.

Teodor Meleşcanu va reveni în fruntea Ministerului de Externe, deşi a fost cel care s-a împotrivit deschiderii de noi secţii de votare în Diaspora la alegerile prezidenţiale din 2014. Meleşcanu a fost directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), fost ministru de Externe în Guvernul Văcăroiu, din partea FDSN şi fost ministru al Apărării în Guvernul Tăriceanu.

Carmen Dan, fosta prefectă a judeţului Teleorman şi fostă consilieră juridică a Consiliului Judeţean Teleorman în mandatele lui Dragneai, va fi noul ministru de Interne, care va avea şi acces la informaţiile secrete ale statului din postura de membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). „Am vrut să propun pe cineva în care eu am foarte mare încredere. Are foarte multă experienţă în administraţie, ca prefect a gestionat foarte bine problemele şi cred că la MAI se poate conduce şi cu suflet, şi cu fermitate“, a spus Dragnea. 

Înapoi în era Năstase

Liviu Dragnea a recuperat şi doi foşti miniştri ai Guvernului Adrian Năstase. Petre Daea, fost ministru al Agriculturii în Guvernul Năstase, despre care presa a scris că este rudă cu Dana Năstase, va reveni la acelaşi minister şi în Executivul Grindeanu. Daea este iniţiatorul legii care acordă pensii speciale parlamentarilor, un proiect criticat, în repetate rânduri, de Liviu Dragnea. “Petre Daea, dacă a făcut acea „crimă“, cu legea pensiilor speciale, a fost iertat de către partid. Este un om în care eu am foarte multă încredere”, a spus tot Dragnea.
Tot în Guvernul Năstase îl regăsim şi pe Şerban Valeca, fost ministru al Cercetării, care va ocupa acelaşi portofoliu şi în Executivul Grindeanu. Dragnea a spus că a lucrat împreună cu Grindeanu la componenţa Guvernului. Întrebat dacă a recomandat pe cineva în Guvern, Grindeanu nu a ştiut să răspundă. În locul său a luat cuvântul Liviu Dragnea. “Cel puţin cinci nume de pe această listă au fost propunerile lui”, a precizat liderul PSD.

Cine îşi muşcă buzele
Liviu Dragnea a lăsat în afara Guvernului câţiva  social-democraţi care, cu o noapte înainte, se vedeau deja miniştri: Mihai Tudose, Gabriel Vlase, Georgian Pop şi Marius Nica. „În prima formulă guvernamentală, dacă ar fi fost acceptată doamna Sevil Shhaideh, erau câţiva colegi care ar fi făcut parte din acel guvern, colegi cărora eu le-am cerut în noua formulă a guvernului condus de Sorin Grindeanu să rămână în echipă cu mine la Parlament şi la partid pentru monitorizarea activităţii Guvernului“, a spus Liviu Dragnea, o explicaţie care n-a mulţumit pe niciunul dintre cei rămaşi pe margine. 

Prim-ministru 
Sorin Grindeanu -PSD

43 de ani

image

Social-democratul Sorin Grindeanu, actual preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, este propunerea PSD şi ALDE pentru Palatul Victoria. În perioada decembrie 2014- noiembrie 2015, Sorin Grindeanu a ocupat funcţia de ministru pentru Societatea Informaţională, iar anterior, acesta a fost membru al  Comisiei de control parlamentar al SRI în perioada 2013-2014.

Ministerul Dezvoltării şi vicepremier 
Sevil Shhaideh - PSD

52 de ani

Sevil Shhaideh FOTO Mediafax

Sevil Shhaideh a fost prima propunere de premier a PSD şi ALDE, însă aceasta nu a fost acceptată de Klaus Iohannis. Ministrul originar din Constanţa  a fost succesoarea lui Liviu Dragnea ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în 2015, după ce acesta a fost condamnat la doi ani cu suspendare în Dosarul „Fraudă la referendum“. Persoană de încredere a liderului PSD, Shhaideh va fi şi vicepremier.

Ministerul Mediului şi vicepremier 
Daniel Constantin – ALDE

39 de ani

image

Copreşedinte al ALDE, Daniel Constantin a fost lansat în politică de Dan Voiculescu, cel care l-a instalat preşedinte al PC în 2010. Doi ani mai târziu, Constantin a ajuns ministru al Agriculturii, iar după ce Voiculescu a fost încarcerat, Daniel Constantin s-a aliat cu Călin PopescuTăriceanu şi au format ALDE. A absolvit Facultatea de Zootehnie.

Ministerul Afacerilor Interne 
Carmen Daniela Dan – PSD

46 de ani

image

Carmen Daniela Dan este prima femeie propusă pentru portofoliul Internelor. Fost prefect al judeţului Teleorman şi actual preşedinte al Comisiei Juridice din Senat, Carmen Daniela Dan a lucrat alături de Liviu Dragnea la Consiliul Judeţean Teleorman timp de opt ani, aceasta fiind unul dintre juriştii instituţiei. „Am vrut să pun pe cineva în care am foarte multă încredere“, a precizat Dragnea vorbind de nominalizare lui Carmen Dan. 

Ministerul Apărării Naţionale 
Gabriel Beniamin Leş -PSD

41 de ani

image

Gabriel Beniamin Leş  a fost secretar de stat pentru armament în cadrul Ministerului Apărării Naţionale în perioada octombrie 2015 – octombrie 2016, unde a venit din funcţia de director general al APIA Satu Mare. Din decembrie, este senator, fiind la primul mandat de parlamentar. Leş a  urmat şi cursul „Securitate şi bună guvernare“ din cadrul Colegiului Naţional de Apărare.

Ministerul Justiţiei 
Florin Iordache - PSD

56 de ani

image

Iordache este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, fiind la al cincilea mandat de ales în Legislativul României. În perioada iunie 2016-decembrie 2016, Iordache a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. De numele său se leagă mai multe proiecte controversate privind conflictul de interese şi modificări ale Codului Penal.

Ministerul Afacerilor Externe 
Teodor Meleşcanu - ALDE

75 de ani

image

Meleşcanu a mai ocupat această funcţie între 1992 şi 1996, apoi din nou în 2014, pentru doar opt zile, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, când a fost însărcinat cu rezolvarea problemelor legate de votul din diaspora. El a fost şi ministru al Apărării în Guvernul Tăriceanu (aprilie 2007 – decembrie 2008) şi a fost numit în perioada 2012-2014 şef al SIE, la propunerea lui Traian Băsescu.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene 
Ana Birchall –PSD

43 de ani

image

Ana Birchall, în prezent preşedinte al Comisiei de afaceri europene din Camera Deputaţilor,  a fost în trecut consiliera lui Mircea Geoană când acesta era ministru de Externe şi a lui Victor Ponta, când ultimul era premier. Ea şi soţul au investiţii financiare în străinătate de 23 de milioane de euro.

Ministerul Economiei 
Alexandru Petrescu - PSD

42 de ani

image

Alexandru Petrescu este în prezent director general al Poştei Române, fiind fost preşedinte al consiliului de administraţie al CFR Călători în perioada mai – decembrie 2015. Fost vicepreşedinte al PSD Diaspora, a încasat în anul 2015 un bonus de performanţă în valoare de 135.418 lei brut, deşi compania a avut o pierdere netă de 7,4 milioane euro.

Ministerul Agriculturii 
Petre Daea - PSD

68 de ani

image

Petre Daea, politician apropiat de fostul premier Adrian Năstase, a mai ocupat funcţia de ministru al Agriculturii, chiar dacă pentru o perioadă scurtă, iulie-decembrie 2004, în Guvernul  Năstase.  Anterior, acesta a deţinut, în perioada martie 2002-iulie 2004, funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii. Daea este unul dintre iniţiatorii legii pensiilor speciale pentru parlamentari.

Ministerul Energiei 
Toma Petcu -ALDE

38 de ani

image

Petcu a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), cu rang de secretar de stat, din decembrie 2015 până în mai 2016. Anterior, acesta a fost subprefect al judeţului Giurgiu, părăsind funcţia odată cu demisia sa din PNL, în iulie 2014, pentru a merge în ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. În CV-ul său public, Petcu menţionează că poate „asigura managementul oricărui compartiment din cadrul unei companii cu exceptia celui economic“.

Ministerul Sănătăţii 
Florian Bodog -PSD

45 de ani

image

Florian Bodog  este profesor la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, fiind şi decan al acestei instituţii. Din octombrie, ministrul Educaţiei Mircea Dumitru i-a retras dreptul de a coordona doctorate pe motiv că are doar două articole publicate. În prezent, Bodog este la al doilea mandat de parlamentar.

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene 
Mihaela Toader - PSD

38 de ani

image

Mihaela Toader a ocupat din martie 2013 funcţia de director al Unităţii de Analiză, Programare şi Evaluare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, fiind numită în timpul mandatului de ministru al lui Eugen Teodorovici. Anterior, în perioada 2008-2013, Toader a fost directorul Direcţiei Politici Publice din Secretariatul General al Guvernului (SGG).

Ministerul Transporturilor 
Răzvan Cuc - PSD

33 de ani

image

Răzvan Cuc, actual deputat de Giurgiu, a fost concediat anul trecut din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor,  de fostul premier Dacian Cioloş. De profesie economist, Răzvan Cuc este considerat unul dintre apropiaţii lui Nicolae Bădălău, preşedintele executiv al PSD, din moment ce a deschis lista de Camera Deputaţilor de la Giurghiu.

Ministrul delegat pentru Diaspora
Andreea Păstârnac - PSD 

49 de ani 

image

Păstârnac, diplomat de carieră, este din septembrie 2013 ambasador în Israel, fiind numită în această funcţie  fostul preşedinte Traian Băsescu. În noiembrie 2015, ambasadoarea a fost acuzată de membri ai comunităţii româneşti din Israel că nu s-a implicat în sprijinul însoţitorilor celor două victime ale incendiului din Clubul Colectiv care au fost transferate la un spital din Tel Aviv.

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale 

Ionut Vulpescu - FOTO Eduard Enea

Ionuţ Vulpescu – PSD

40 de ani

Licenţiat în Teologie şi doctor în Filosofie, Ionuţ Vulpescu a mai deţinut funcţia de ministru al Culturii timp de 11 luni, spre sfârşitul guvernării Ponta. Îi plac filmele cu Stan şi Bran, dar şi pelicule precum „Casablanca“, „La dolce vita“, „Zorba Grecul“,  şi „Forrest Gump“.  Între cărţile sale preferate se numără „Micul prinţ“ şi „Marele Gatsby“. Este la al doilea mandat de deputat PSD.

Ministerul Educaţiei 
Pavel Năstase – PSD

65 de ani

image

Fost rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE), în mandatul 2012 - 2016, Pavel Năstase a fost ales în 2016 preşedinte al Senatului Universitar al ASE pentru următorii patru ani. L-a susţinut public pe Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din 2014, iar în urmă cu un an le-a luat apărarea profesorilor de la ASE care au girat caracterul ştiinţific al lucrărilor scrise de mai mulţi deţinuţi pentru a-şi reduce din pedeapsă.

Ministerul Cercetării şi Inovării 
Şerban Valeca – PSD

60 de ani

image

În perioada 2000-2003, Şerban Valeca a fost ministru delegat pentru Cercetare în Guvernul condus de către Adrian Năstase. Şerban Valeca este în prezent preşedintele PSD Argeş, profesor la Universitatea din Piteşti şi se află la al treilea mandat de senator. Practică artele marţiale încă din 1976 şi are centură neagră 4 DAN în karate. Are 10 cărţi scrise şi un doctorat în Management Industrial la Universitatea din Braşov.

Ministerul Finanţelor Publice 
Viorel Ştefan – PSD

62 de ani

image

Economist de profesie, Viorel Ştefan a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Iaşi, iar în 2002 a devenit doctor în economie. Aflat la al şaselea mandat de parlamentar, Ştefan este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. În intervalul 1991-1996, a deţinut funcţia de director general la NAVROM Galaţi. În prezent, el este, printr-o firmă interpusă, acţionar semnificativ al societăţii.

Ministerul Comunicaţiilor
Augustin Jianu –PSD
30 de ani 

image

Director general al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), Augustin Jianu a fost, în perioada 2012-2014, consilierul lui Dan Nica, la acea vreme ministru pentru Societatea Informaţională. În 2011, a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnica din Bucureşti. În 2015, a obţinut un certificat în domeniul securităţii sistemelor şi al criptografiei.

Ministerul Muncii 
Lia Olguţa Vasilescu

42 de ani

image

Primăriţa Craiovei a fost aleasă şi deputat la scrutinul electoral din 11 decembrie. A absolvit Facultatea de Litere şi Istorie din Craiova, specializarea română-italiană, în anul 1997, şi Colegiul Naţional de Apărare în anul 2001. La doar 17 ani, Lia Olguţa Vasilescu era membru fondator Partidul România Mare, iar în 1993 a devenit preşedintele organizaţiei de tineret România Mare din Dolj. În 2007 s-a înscris în PSD.

Ministerul Apelor şi Pădurilor 
Adriana Petcu- PSD

55 de ani

image

A devenit director al Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa, în data de 1 martie 2010 şi este încă în funcţie. În 2014, ANI a declarat-o incompatibilă pentru că a coordonat un proiect european din care a obţinut 27.086 de lei, dar ulterior a câştigat procesul. „Există o hotărâre definitivă şi irevocabilă, cred că este un subiect închis“, a precizat Liviu Dragnea.

Ministerul Tineretului şi Sportului 
Marius Dunca - PSD

36 de ani

image

De profesie inginer mecanic, Dunca a condus firma de curăţenie facemcurat.ro. După o experienţă de cinci luni ca director la Protecţia Consumatorilor (ANPC) din Braşov, Dunca a fost propulsat pe criterii politice la conducerea centrală a ANPC de către premierul Victor Ponta, în 2014. A fost demis tot de Ponta după tragedia de la Colectiv. În decembrie a fost ales senator PSD.

Ministerul Turismului 
Mircea Titus Dobre - PSD

38 de ani

image

De profesie economist, Dobre se află la cel de-al doilea mandat de parlamentar, iar timp de zece ani a lucrat la firma tatălui său, fiind director de calitate, apoi director de marketing. Potrivit  declaraţiei de avere, Dobre are ceasuri de 18.000 de euro şi a acordat un împrumut de 325.000 de euro unei persoane. Tatăl său, Mircea Dobre, este consilier local PSD în Constanţa.

Ministerul pentru Dialog social
Gabriel Petrea - PSD

32 de ani 

image

Este licenţiat al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti (2008). În decembrie 2015 a fost ales preşedinte al tineretului social-democrat, fiind susţinut de Liviu Dragnea. Între 2012 şi 2016 a fost viceprimar al Sectorului 6, iar în decembrie a fost ales deputat PSD în Bucureşti.

Ministerul pentru mediul de afaceri
Florin Jianu - PSD 

40 de ani

image

A mai fost ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism în Guvernul Ponta, preluând funcţia în martie 2014 de la Maria Grapini. A rezistat în guvern doar nouă luni. Absolvent al Facultăţii de Matematică din Bucureşti, Jianu  a condus Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) din poziţia de preşedinte.

Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul
Graţiela Gavrilescu 

50 de ani

image

Absolventă a Facultăţii de Tehnologie Petrochimică de la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, Gavrilescu a fost ministru al Mediului în perioada 17 decembrie 2014 - 17 noiembrie 2015. Din 2004 şi până în 2013 a fost membru al PNL Prahova, apoi i s-a alăturat lui Călin Popescu Tăriceanu la fondarea PLR. Este la al patrulea mandat de parlamentar.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite