Surse USL: Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, propuşi pentru şefia Senatului, respectiv a Camerei Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu va fi propus pentru preşedinţia Senatului
Crin Antonescu va fi propus pentru preşedinţia Senatului

Liderii USL au convenit, în discuţiile purtate până la acest moment, să-l propună pe Crin Antonescu pentru preşedinţia Senatului şi pe Valeriu Zgonea pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor, informează Mediafax citând surse din Uniune.

Negocierile pentru algoritmul parlamentar şi pentru stabilirea funcţiilor din Birourile Permanente şi a celor de preşedinţi de comisii vor continua şi în cursul zilei de joi.

Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea deţin şi în prezent funcţiile de preşedinte al Senatului, respectiv al Camerei Deputaţilor.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi seara că îşi doreşte să fie în continuare preşedintele Senatului şi că va candida la această funcţie.

„Motivul pentru care vreau să fiu preşedintele Senatului, şi voi candida la această funcţie susţinut de USL, este că eu chiar cred că trebuie o normalizare a vieţii democratice, o întărire a rolului şi conţinutului activităţii Parlamentului

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite