SRI avea o interdicţie legală de a-l informa pe preşedinte despre relaţiile fratelui său cu Bercea Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu şi George Maior
Traian Băsescu şi George Maior

SRI avea o interdicţie legală de a-l informa pe preşedinte despre relaţiile fratelui său cu Bercea Mondial: după începerea unei anchete penale, asemenea informaţii merg exclusiv la Parchet.

Chemat, ieri, la raport de Comisia parlamentară de control a activităţii SRI, George Maior i-a dat dreptate şefului statului atunci când a spus că nu a fost informat punctual despre legăturile dintre Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, şi fratele său, Mircea Băsescu. „Preşedintele, în declaraţia de ieri, a avut dreptate când a spus că serviciile de informaţii nu au abordat această chestiune într-o informare separată", a spus directorul SRI.

Luni, şeful statului a ieşit la tribuna Palatului Cotroceni şi şi-a exprimat regretul că fratele său este suspectat de fapte de corupţie, subliniind că nu a nu a avut nicio cunoştinţă legată de eventualele afaceri pe care acesta le-ar fi avut cu Bercea Mondial. „ Eu nu am avut niciun fel de informaţie sau cunoştinţă, nici măcar de la el, legat de afacerea Sandu Anghel-Mircea Băsescu şi Căpăţână, deci trăim fiecare cu serviciul lui, cu obligaţiile lui, cu faptele lui. Nicio structură de informaţie a statului român nu m-a notificat cu privire la cazul Sandu Anghel “, a declarat şeful statului, luni.

„Informat de existenţa clanului în 2009“

Din raportul prezentat de George Maior membrilor Comisiei parlamentare SRI mai rezultă că, deşi nu avea cunoştinţe despre afacerile derulate între fratele său şi Bercea Mondial, preşedintele fusese informat încă din 29 octombrie 2009 despre pericolul  pe care îl prezentau interlopii din acest clan la adresa securităţii naţionale. După aceastră dată, a explicat Maior, SRI nu a mai informat beneficiarii legali (preşedinte, premier, miniştri), întrucât s-au deschis o serie de dosare penale pe numele lui Sandu Anghel, iar în această situaţie, informările SRI merg doar la Parchet, spre a nu fi periclitat secretul anchetei. 

Potrivit lui Maior, înainte de deschiderea anchetelor penale, documentele de informare au fost remise de SRI către diverşi premieri, miniştri de Interne şi alţi membri ai Guvernului. Informările cuprindeau zeci de infracţiuni comise de acest clan: perceperea de taxe de protecţie în diverse judeţe, derularea de operaţiuni ilegale cu metale neferoase, evaziune fiscală de mare amploare, coordonarea de reţele de trafic de persoane, inclusiv minori, în Italia, Franţa, Spania, Serbia, de la care erau colectate fonduri obţinute prin cerşetorie, furt, creditarea ilegală a unor persoane fizice şi juridice, cointeresarea unor funcţionari de finanţe publice, accesarea şi deturnarea de fonduri bugetare destinate minorităţii rome şi coruperea unor magistraţi în scopul obţinerii de soluţii favorabile în diverse dosare.

„Şi Iliescu a fost informat“

Nu doar preşedintele Traian Băsescu a fost informat despre activitatea infracţională desfăşurată de Sandu Anghel şi gruparea, ci şi fostul preşedinte Ion Iliescu. Potrivit lui George Maior, gruparea infracţională s-a aflat în atenţia SRI din 2001, iar din acel an şi până în 2012, serviciul de informaţii a derulat opt acţiuni informativ-operative pe profilurile apărarea Constituţiei, securitate economică, ameninţări transfrontaliere, referitoare la activităţi de criminalitate organizată ale grupării Bercea.

„Date fiind consistenţa informaţiilor obţinute de SRI, notorietatea, acţiunile ilegale ale lui Sandu Anghel în lumea interlopă, impactul transfrontalier al acestor ilegalităţi, SRI a acţionat consecvent pentru informarea beneficiarilor legali în plan local, central şi a organelor de urmărire penală“, a mai afirmat Maior.

„SRI şi-a făcut pe deplin datoria“

George Maior a susţinut după audierea în Comisia SRI pe tema notificărilor privind clanul Bercea, că SRI şi-a făcut pe deplin datoria în abordarea fenomenului legat de clanurile interlope. „Consider foarte clar că SRI şi-a făcut datoria pe deplin în funcţie de responsabilităţile sale legate de securitatea naţională şi legale în ceea ce priveşte abordarea fenomenului acesta legat de clanuri interlope”, a precizat Maior. Acesta a ţinut să ofere lămuri şi cu privire la speculaţiile apărute în media în ceea ce priveşte calitatea activităţii serviciilor , subliniind că „informaţia va bate întotdeauna speculaţia“. „Ea este în arhiva şi baza de date a Serviciului. Ne-am făcut, repet, datoria, în spiritul valorilor legate de securitate naţională şi independenţa Justiţiei, care face parte din aceste valori”, a spus Maior.

În încheierea discursului său, Maior a amintit că în anul 2011 a prezentat comisiei SRI o hartă a prezenţei clanurilor în România. „În această comisie, în 2011, am prezentat o hartă detaliată, teritorială, a prezenţei acestor clanuri şi a efectelor activităţilor lor asupra securităţii naţionale a României şi a existat cel puţin un mesaj explicit către MAI să abordeze - pentru că el ar fi în principal competent pe abordarea criminalităţii organizate de acest tip - mai serios această chestiune. Cred că acest lucru s-a înţeles atunci, deşi a existat o anumită dezbatere”, a mai spus Maior.

Citeşte şi:

Motivarea judecătorilor: De ce a fost arestat Mircea Băsescu

Mircea Băsescu ar fi recunoscut că a primit bani de la Bercea Mondial, însă spune că suma ar fi fost un împrumut către Marian Căpăţână pentru participarea la o licitaţie. Magistraţii Tribunalului Bucureşti nu au crezut această versiune şi au dispus arestarea.

Traian Băsescu: Îmi voi duce mandatul până în ultima zi. Nu vor avea justiţia la cheremul lor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Palatul Cotroceni, că nu va demisiona în urma scandalului în care este implicat fratele său.Totodată, Traian Băsescu a subliniat că nu a primit nicio notificare de la structurile de informaţii în cazul Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial.

UPDATE Parlamentul îi cere demisia de onoare lui Traian Băsescu. Ce scrie în declaraţia iniţiată de Tăriceanu

Senatul şi Camera Deputaţilor vor adopta o declaraţie comună în care îi vor cere demisia de onoare preşedintelui Traian Băsescu, după scandalul Bercea Mondial - Mircea Băsescu. Decizia a venit la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, care l-a convins uşor şi pe Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei. La ora 18.00, Birourile permanente reunite vor stabili ca şedinţa de plen reunit să aibă loc miercuri.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite