Sondaj. Cum arată clasamentul candidaţilor la prezidenţiale. Iohannis, în scădere. Dragnea, la jumătate din scorul PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis pleacă favorit în cursa pentru Cotroceni, deşi este în scădere faţă de luna ianuarie, arată un sondaj CURS. Pe locul doi se clasează Călin Popescu Tăriceanu. Liderul PSD Liviu Dragnea e abia la jumătate din scorul partidului.

Cota preşedintelui Klaus Iohannis a scăzut de la 41% în ianuarie la 36% în martie. Urmează la mare distanţă preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu cu 23%. O uşoară scădere, de la 17% la 15% se înregistrează şi în dreptul liderului PSD, Liviu Dragnea, care e la jumătate din cota partidului pe care îl conduce autoritar.

Fostul premier Dacian Cioloş stagnează în preferinţele electoratului la 9%. Măsurată prima dată de la anunţul unei posibile candidaturi la prezidenţiale, comisarul Corina Creţu (Pro România) se află deocamdată sub procentele partidului pe care îl reprezintă cu doar 6%.

Studiul CURS de tip Omnibus a avut loc în perioada 12-25 martie 2019, cu interviuri realizate la domiciliul celor intervievaţi. De asemenea, conform casetei tehnice, studiul s-a desfăşurat pe un eşantion naţional de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3%, cu datele ponderate în funcţie de vârstă, la un nivel de încredere de 95%.

sondaj
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite