Scandal la TV cu Eugen Teodorovici. Cum a început disputa între fostul ministru şi moderatorii unei televiziuni
0Fostul ministru Eugen Teodorovici a intrat într-un schimb de replici cu moderatorii unei televiziuni, după ce social-democratul a criticat postul TV că a transmis integral discursul premierul Ludovic Orban.
„Vreau să vă spun că a fost cam lungă pauza asta de publicitate. Nu ştiam că aveţi clipuri de publicitate pentru toţi bufonii. Bine, şi eu pentru bani, dacă eram televiziune, aş fi făcut acest lucru, dar totuşi să laşi să vorbească pe post bufoni, parcă e prea mult. Şi am avut şi eu ghinionul să mă nimeresc în platou în timp ce vorbeau bufonii. Am văzut acolo administraţia de incapabili şi incompetenţi. Păi, ei vor să schimbe România? Uitaţi-vă ce au numit la ministerul Finanţelor, Cîţu cea mai proastă alegere”, a comentat Eugen Teodorovici, după discursul lui Ludovic orban de la Consiliul Naţional al PNL, potrivit stiripesurse.ro.
Moderatoarea emisiunii i-a cerut lui Teodorovici să-şi ceară scuze pentru afirmaţiile făcute, însă fostul ministru al Finanţelor a precizat că el nu a greşit cu nimic. Prin telefon a intrat ulterior şeful postului de ştiri, Adrian Ursu, care l-a criticat dur pe Teodorovici.
„Pe dumneavoastră acest tip de glume v-au pierdut de-a lungul timpului în cariera politică. Aveţi o criză a vârstei pe care o traversaţi acum. Ce aţi spus este jignitor şi vă descalifică încă o dată ca personaj politic. Vă cer imediat să-i cereţi scuze colegei mele Mihaela, cameramanilor, tuturor oamenilor din platou a celor din redacţie”, i-a solicitat Ursu fostului ministru. Teodorovici a recunoscut cu jumătate de gură că a exagerat în cel din urmă.