Este vorba de sute de oameni cu care onoratul deputat s-a intersectat pe holurile facultăţii respective când se ducea la cursuri sau la examene. Refuzul său de a divulga numele instituţiei pe care a urmat-o, pune, pe nedrept, sub semnul întrebării credibilitatea acesteia. Se creează impresia în rândul opiniei publice că este o instituţie neserioasă, un fel de „fabrică de diplome“ de care te foloseşti doar pentru a-ţi completa CV-ul.

Universitatea/facultatea în cauză devine, astfel, „victima“ lipsei de transparenţă a lui Nicolicea, care dacă ar fi precizat numele instituţiei nu i-ar fi vulnerabilizat imaginea publică. După această tevatură lipsită de logică (dacă nu ascunde o mare minciună sau un fals), instituţia în cauză va deveni doar „locul ăla unde a terminat Nicolicea“.

Răul, însă, nu se va reduce doar la ironii. Tinerii care vor să studieze dreptul o să evite să înveţe aici, profesorii vor fi discreditaţi, iar absolvenţii care activează în barouri sau magistratură vor fi priviţi cu neîncredere. Ostracizarea unei instituţii de învăţământ şi a absolvenţilor acesteia din cauza unei probleme personale este cel mai grav efect al acestui scandal public.

Din acest motiv, sper din toată inima ca universitatea implicată să nu fie cea pe care am absolvit-o, respectiv Universitatea Bucureşti. Totuşi, dacă aceasta este instituţia unde a studiat Dreptul deputatul Eugen Nicolicea, în calitate de fost coleg îi transmit pentru modul în care i-a pus la îndoială credibilitatea un: „Să-ţi fie ruşine!“. În cazul în care este vorba despre o altă instituţie, sper ca foştii lui profesori şi colegi să iasă public şi să-l pună la punct. Onoarea acestei instituţii se află în mâinile lor!

PS - La câteva ore de la publicarea textului, „Adevărul“ a descoperit marele secret al lui Nicolicea: a făcut Facultatea de Drept la Universitatea „Spiru Haret“, la o subsidiară din Drobeta-Turnu Severin, forma de învăţământ la „Distanţă“. Nu se ştie încă dacă a susţinut şi examenul de licenţă.