Să începem cu lucrurile deja cunoscute. Guvernul a păstrat acelaşi număr de secţii de votare în străinătate, 294, ca şi în la prezidenţialele din 2009, dar abia după izbucnirea scandalului de la turul I s-a aflat un detaliu: unele secţii din 2009 au fost desfiinţate, spre a le înfiinţa în alte locuri. Din Spania, Italia sau Franţa ne-au venit numeroase semnale privind sensul acestei mişcări: au fost desfiinţate secţii în locuri cu mulţi români şi au fost mutate acolo unde comunităţile româneşti sunt irelevante. A fost aceasta o mişcare subtilă, pregătită din timp, şi pentru care MAE nu a oferit până acum nicio justificare.

La două zile de la turul I, Biroul Electoral Central deschide o uşă în ajutorul Guvernului: emite o hotărâre de interpretare a legii pentru alegerea preşedintelui, în virtutea căreia dă posibilitatea Guvernului să înfiinţeze noi secţii de votare în străinătate, astfel încât în turul II să nu se repete incidentele de la primul scrutin. Orice guvern responsabil, sincer interesat de liberul acces la vot al românilor din străinătate, ar fi apucat oportunitatea şi ar fi înfiinţat noi secţii. Însă Guvernul pune piciorul în uşa care i se deschisese şi spune că nu e legal. Trec zilele, presiunea creşte, iar singura soluţie de detensionare pe care Guvernul o găseşte este demisia ministrului de Externe, Titus Corlăţean. Succesorul său, Teodor Meleşcanu, vine degeaba, căci nici el nu pare dispus să mărească numărul secţiilor din străinătate. Începe şi el un joc de glezne cu Biroul Electoral, ca să mai treacă vreo câteva zile şi să poată spune, într-un final, că nu mai e timp.

Dar să admitem că interpretarea legii de către BEC ar fi un fundament juridic fragil. Orice guvern responsabil, sincer interesat de liberul acces la vot al românilor din străinătate, ar fi tranşat situaţia modificând legea electorală printr-o ordonanţă de urgenţă, creând astfel cadrul juridic necesar înfiinţării de noi secţii. Era acest lucru posibil? Eu cred că da, cu o condiţie: să fi existat voinţa politică. Premierul Ponta spune că nu, pentru că recomadările Comisiei de la Veneţia interzic modificarea legislaţiei electorale cu mai puţin de şase luni înainte de scrutin (de fapt, e vorba de un an, nu de şase luni). Prin urmare, ordonanţa risca să fie pice la Curtea Constituţională, atrăgând anularea alegerilor.

Iar Liviu Dragnea se umple de ridicol şi îşi inventează spaime false, ca să aibă de ce să se sperie. El a susţinut că dacă se adopta ordonanţa, exista posibilitatea ca unii candidaţi din turul I  să o atace la Curtea Constituţională pe motiv că au fost discriminaţi, întrucât ei nu au beneficiat de aşa de multe secţii de votare. Să examinăm cât adevăr există în aceste spaime social-democrate.

În seara de miercuri, 4 iulie 2012, la ora 20.00, Guvernul Ponta s-a întrunit în sedinţă extraordinară, cu unicul scop de a aproba două ordonanţe de urgenţă care făceau parte planul loviturii de stat aflată atunci în plină desfăşurare. La ora 22.00, ordonanţele erau deja publicate în Monitorul Oficial: una slăbea atribuţiile Curţii Constituţionale, alta abroga cvorumul de participare la referendumul de demitere a preşedintelui, care avea să se ţină în mai puţin de o lună. Atunci, Guvernul Ponta nu dădea doi bani pe recomandările Comisiei de la Veneţia.  Ambele ordonanţe au fost invalidate de Curtea Constituţională, cea cu cvorumul pe motiv că modifica prea din scurt legea electorală, iar modificările aduse prejudiciau drepturile unuia dintre competitori – în speţă ale preşedintelui Băsescu.

La sfârşitul lunii iunie a acestui an, Guvernul a modificat legea de alegere a preşedintelui, desfiinţând secţiile de vot speciale şi revenindu-se la posibilitatea ca alegătorii aflaţi în alte localităţi să voteze în orice secţie de votare. Această ordonanţă a fost declarată constituţională, deşi a fost adoptată cu numai patru luni înaintea scrutinului.

Ce ne spune asta? Că important nu este doar momentul, ci şi sensul în care se modifică legea electorală. Căci Comisia de la Veneţia permite excepţii de la regula de un an, atunci când modificarea vizează „remedierea unor situaţii neprevăzute sau rectificarea legislaţiei electorale, atunci când aceasta ar aduce atingere drepturilor recunoscute la nivel internaţional”. Or înfiinţarea de noi secţii în străinătate - fie şi între cele două tururi, fie şi prin ordonanţă de urgenţă – are scopul tocmai de a lărgi, şi nu de a restricţiona dreptul la vot. Prin urmare, şansele ca ordonanţa să pice la Curtea Constituţională, cu consecinţa invalidării alegerilor, sunt practic nule.

Cum la Guvern, sunt convins, există numai jurişti eminenţi, pe deplin familiarizaţi cu rigorile Comisiei de la Veneţia şi ale Curţii Constituţionale, nu putem concluziona decât că sabotarea dreptului la vot al românilor din străinătate a fost o acţiune premeditată.

O ultimă observaţie: Guvernul Ponta a adoptat ordonanţe de urgenţă în materia legilor electorale, în iulie 2012 şi iunie 2014, doar atunci când au cerut-o interesele de partid, dar a refuzat s-o facă atunci când o reclamau interese generale ale societăţii. Spune şi asta ceva...