Intrarea în zona euro este o ţintă pe care România şi-a asumat-o prin tratatul de aderare. Termenele au fost tot amânate, de la 2012 la 2019 şi acum pentru 2022.

Cam asta se întâmplă cu toate marile obiective ale României. Să ne gândim la starea gravă de înapoiere a infrastructurii. De pildă, autostrada Piteşti-Sibiu. Esenţial din punct de vedere economic, dar şi ca simbol al României unite, proiectul a fost blocat şi aruncat la coşul de gunoi al Ministerului Transporturilor. Când se mai revoltă sindicaliştii de la Dacia şi când se aude că uzina de la Mioveni se reorientează spre Tanger, din cauza lipsei autostrăzii, atunci se scot hârtiile din coşul de gunoi, se netezesc foile cu palma şi se anunţă bombastic termene. Acum ne aflăm tot în faza 2022. E doar o altă gogoaşă. Nu se face nimic, în afară de declaraţii la televizor. Nici studiile de fezabilitate nu vor fi gata în 2022!

În mod normal, după aderarea la UE, ar fi urmat proiectul de aderare la euro. Nu a interesat pe nimeni cu adevărat, pentru că asta ar fi însemnat un program guvernamental pe mai multe mandate dedicat reformelor structurale necesare pentru ca economia românească să fie competitivă pe piaţa zonei euro.

Acum, lucrurile se precipită. În această toamnă, se vor cristaliza opţiunile pentru refondarea Uniunii Europene. Franţa şi Germania, nucleul dur al UE, la care se adaugă celelalte ţări cu cea mai mare populaţie din Europa, Italia şi Spania, vor accelerarea integrării într-un nou proiect european, bazat tocmai pe moneda unică, euro.

Spaţiul Schengen va fi reformat, de asemenea, pentru că nu funcţionează cum trebuie, după cum declara la Bucureşti preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Pentru asta, frontierele externe al Europei trebuie întărite şi se va pune în aplicare proiectul Apărării Comune Europene.

Ţările din Vest vor încerca să mişte lucrurile cât mai repede, în timp ce în Estul Europei, state ca Polonia şi Ungaria se vor situa pe poziţii adverse. Falia între Vest şi Est se adânceşte şi va evoua spre criză.

Pentru România, interesul naţional dictează o apropiere cât mai rapidă şi mai strânsă de nucleul dur european.

Deşi nu se mai foloseşte sintagma „Europa cu mai multe viteze”, ideea rămâne. Nu poţi sili pe nimeni să se integreze mai mult, dacă nu vrea să respecte regulile. Pentru România este esenţial să se regăsească între „refondatorii” Uniunii Europene. Dar pentru a fi acolo, e nevoie de predictibilitate politică şi economică şi de aderarea la zona euro într-un orizont de timp cât mai scurt.

Motive de amânare se găsesc şi se vor găsi. Că nu e convergenţă, că regiunile României sunt inegal dezvoltate şi altele de felul ăsta. Este o realitate, dar ne ocupăm vreodată de aceste chestiuni vitale? Facem infrastructură, autostrăzi şi căi ferate pentru a conecta regiunile României şi a aduce creştere economică acolo unde nu este? Creăm locuri de muncă? Facem investiţii publice? Aducem în ţară bani europeni?

Nu! Şi atunci, cum să aderăm la zona euro în 2022! La fel cum vom avea în 2022 autostrada care să treacă munţii din Transilvania spre Bucureşti şi din Moldova spre Transilvania!