România, ofensată. Politicienii români tac, plecaţi după voturi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Domnul Viktor Orban, Prim Ministru al Ungariei şi cetăţeanul român Excelenţa Sa dl. Kelemn Hunor, titulatură ce i se cuvine, tehnic, ca fost vice prim-ministru al Guvernului României), ambii aflaţi pe terioriul naţional al ţării noastre, zic din nou că maghiarii din România nu au de ce să să sărbătorească ziua de 1 Decembrie.

În principiu, cred că este vorba despre un fapt excepţional de grav, asimilabil de către orice instanţă naţională sau internaţională cu ofensa la adresa simbolurilor naţionale şi penalizată ca atare.

Pentru fiecare dintre statele lumii, Ziua Naţională este un asemenea simbol care, asociat cu stagul şi imnul, reprezintă imaginile de referinţă şi identificare” introduse în constituţiile lor naţionale şi transmise ca atare tuturor instituţiilor internaţionale din care statul respectiv face parte. A fi cetăţean al ţării respective, spun fiecare dintre constituţiile şi legislaţiile naţionale, înseamnă respectarea acestor simboluri, în mod egal recunoscute şi omagiate în momentele solemne de diplomaţii acreditaţi în ţările respective.

Nu am am mai auzit ca, vreodată în lume, un Prim-Ministru să vină într-o ţară străină şi să spună unor cetăţeni ai ei (chiar dacă, în acest caz, e vorba de maghiari de-ai domnului Orban, dar trăitori aici şi cetăţeni cu acte legale ai României) că au dreptate să nu sărbătorească Ziua Naţională a ţării în cauză, deoarece nu au nici un motiv s-o facă!

În principiu, în opinia mea, acest gest de sfidare fără precedent şi insultă gravă la adresa României nu este - nu poate fi - ceva asimilabil doar cu ceea ce spunea dl. Orban, adică „un punct nevralgic diplomatic”. Cred că este cu mult mai mult şi că, şi de data asta, s-au încălcat toate limitele imaginabile şi a fost depăşită linia roşie.

Nu se poate.

Sau ar trebui să nu se poată.

Sau, dacă se poate, toţi onorabilii noştri politicieni de se înghesuiau la paradă de 1 Decembrie, mai în tribună sau pe lângă ea, au stat acolo degeaba. Că milioanele de români care s-au bucurat în acea zi şi au arborat simbolurile naţionale, au făcut-o şi ei degeaba. Asta pentru că tocmai ni se transmite că nu era vorba despre Ziua Tuturor Românilor.

Nu pot să cred sau să admit că aşa ceva se poate.

Drept care, dacă despre insultă la adresa simbolurilor naţionale ale unui stat este vorba, atunci să vedem ce poate face România pe plan diplomatic, deoarece există procedee şi măsuri multiple de răspuns civilizat, respectând protocoalele în vigoare, dar cu fermitatea necesară într-o asemenea situaţie.

Primul lucru care ar trebui făcut este sesizarea organismelor „de prima linie” din care facem parte, adică Uniunea Europeană şi NATO, semnalând situaţia şi cerând ca aceste instanţe să ceară explicaţii şi, în funcţie de rezultat, să acţioneze în consecinţă.

Mă îndoiesc că în vreo ţară din lumea asta, în afara dulcei, suavei, timoratei şi indiferentei Românii, episodul ăsta ar putea fi măcar posibil de imaginat că s-ar putea petrece fără să urmeze consecinţe grevissime.

Comisiei Europene, Parlamentului European şi Consiliului European li se poate adresa o interpelare. Europarlamentarii români se pot mobiliza (sigur, imposibil de crezut că o vor face la nivel de grup) şi măcar unul dintre el să adreseze Preşedintelui Juncker o interpelare la care acesta să fie obligat legal să răspundă. Situaţia poate fi discutată în Consiliul miniştrilor de Externe, poate fi cerută o dezbatere specială într-una dintre Comisiile Parlamentului European.

Tema poate fi ridicată în două Adunări Parlamentare unde avem atât de mulţi reprezentanţi de care n-aţi auzit niciodată şi care încasează sume importante pentru activitatea lor: Adunarea Parlamentară a NATO şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În fine, poate fi sesizat în mod oficial Secretarul General al Consiliului Europei, dar şi Preşedintele în exerciţiu al OSCE pentru a cere o dezbatere a unei situaţii tensionate între două state membre şi care, nerezolvată, poate crea un precedent internaţional. Asta, e adevărat, e doar o perspectivă strict tehnică, deoarece mă îndoiesc că vreo în ţară din lumea asta, în afara dulcei, suavei, timoratei şi indiferentei Românii, episodul ăsta ar putea fi măcar posibil de imaginat că s-ar putea petrece fără să urmeze consecinţe grevissime.

În fine, mai există un alt nivel posibil de accesat, cel al Organizaţiei Naţiunilor Unite, acolo unde pot fi declanşat un protest diplomatic sever şi cerute explicaţiile de rigoare, inclusiv prin cererea de punere pe ordinea de zi a Adunării Generale a situaţiei create de dl. Orban în România.

O naţiune este respectată doar dacă ea însăşi ştie să arate că se respectă.

Spun toate acestea deoarece aş dori să vă reamintesc tuturor că a face parte din aceste organizaţii internaţională este echivalent cu primirea nu numai a dreptului de a plăti cotizaţiile de rigoare, ci de a te bucura şi de dreptul de a fi apărat, în solidar, de ceilalţi colegi de club. Dar pentru a se ajunge la asta, trebuie să spui despre ce este vorba, pe canalele potrivite, folosind argumentaţia potrivită, păstrându-ţi demnitatea şi cerând să-ţi fie respectate prerogativele naţionale.

O naţiune este respectată doar dacă ea însăşi ştie să arate că se respectă. Dacă nu, oricine poate veni şi spune orice, ştiind că în faţă stau nişte molateci incapabili să ridi ce capul din pământ, fricoşi şi complexaţi de propriile lor neajunsuri în materie de educaţie politică şi patriotică.

Nu este vorba despre naţionalism. Este vorba despre exerciţiul şi proiecţia puterii naţionale. Acesta este atributul fundamental al construcţiei de credibilitate a unui stat pe scena internaţională. Odată distrus, încălcat, ignorat sau veştejit, naţiunea respectivă trece în zona „şi alte”. În cel mai bun caz.

Asta nu ţine nici de mărimea ţării şi nici de bogăţia ei. Gestul domnului Orban ar fi fost la fel de imposibil în Burkina-Faso sau în Federaţia Rusă... de ce, prin ce blestem naţional, se poate în România şi rămâne fără consecinţe?   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite