România va fi condusă de reprezentanţii a 18% dintre români

45%*40%=18%. Ştiu ce se spune: nu votezi - nu contezi, dacă stai acasă în ziua votului îţi asumi consecinţele şi multe altele. Realitatea rămâne, oricâte explicaţii ar ambala rezultatul votului. 18% dintre români, votanţii conştiincioşi ai PSD, vor decide, prin reprezentanţii şi interesele  lor, soarta şi viitorul întregii ţări.

În sistemele democratice în care o mare parte dintre cetăţeni refuză să meargă la vot (nu doar în România), se pune acut întrebarea „cine reprezintă pe cine”? Ce legitimitate au reprezentanţii care vor conduce ţara? Pentru că se ajunge la situaţia din România, cel puţin paradoxală, în care ţara să fie condusă de interesele a 18% dintre cetăţeni. Restul de 82% nu au interesele reprezentate în conducerea statului!

O situaţie firească ar fi fost prezenţa la vot a 60-70% dintre cetăţeni, cu un parlament echilibrat, 52-53% puterea şi 48% opoziţia, care nu mai poate fi ignorată la adoptarea deciziilor mari. Dacă UDMR trece în tabăra puterii câştigătoare, plus minorităţile, plus traseiştii oportunişti, ajungem iar la un „echilibru” de 70% puterea şi 30% opoziţia. În astfel de condiţii opoziţia aproape nu mai contează. „Ciocul mic”, după o expresie devenită celebră.

Vina pentru care s-a ajuns la o astfel de situaţie este împărţită.

Alegătorii de dreapta care au stat acasă

La vot nu te duci ca la o chermeză: doar dacă îţi face plăcere şi te distrează. La vot te duci ca să-ţi securizezi viitorul, al tău şi al familiei, cel puţin.

Pentru că vom trăi într-o societate în care sistemele de educaţie şi sănătate sunt praf, fără infrastructură, fără investiţii, fără o producţie proprie de bunuri şi servicii vandabile şi cu valoare adăugată mare. Ba mai grav. Vom trăi cu riscul ca echilibrele bugetare şi structurale să fie date peste cap, ca România s-o ia pe panta Greciei, prin împrumuturi exagerate din care să fie plătite promisiunile deşănţate făcute de reprezentanţii celor 18%. Care împrumuturi vor fi achitate de urmaşi, pe care nu-i întreabă nimeni dacă sunt de acord cu un astfel de aranjament.

Argumentul „n-am avut cu cine să votez” nu ţine. Votezi cu răul cel mai mic, dacă nu te entuziasmează nici o ofertă. Sau intri în politică şi contribui la oferta existentă în piaţă.

„Nu mai vrem partide vechi, politicieni vechi”, zic alegătorii de dreapta. Foarte bine, au dreptate. Dar cine să construiască noi partide, marţienii? Sa vină din cer, de la Dumnezeu? Atata timp cât tu nu faci niciun efort să schimbi ceva, nu ai nici dreptul să te plângi. Nu ţine „alţii să facă”. Nu te implici tu, rupând din timpul liber, accepţi situaţia de fapt.

În mod normal, când vor urma critici şi acuzaţii la acţiunile viitoarei puteri, criticii să fie întrebaţi: voi ce aţi făcut să aveţi o situaţie mai bună? Nici n-aţi votat? Atunci „ciocul mic”. Nu aveţi dreptul să vă plângeţi.

Românii acţionează reactiv, pe principiul pendulului electoral. Aşteaptă să se „frigă” cu prestaţia unui partid sau coaliţii de guvernare, pentru ca la tura următoare să voteze cu alte partide, şi tot aşa. Îi aleg pe cei buni de gură şi de minciuni. „Minte-mă frumos, şi te aleg”!

În loc să aleagă pe cei mai buni din ofertă sau să se constituie parte a ofertei. Din cei 3,5 milioane de români aflaţi în diaspora, au votat doar circa 104.000. Adică  3%. Deşi familiile lor aflate în ţară vor suporta cu vârf şi îndesat această indiferenţă. Speram ca viaţa în occident să fi deschis o altă perspectivă concetăţenilor noştri, referitoare la responsabilitatea votului. M-am înşelat amarnic.

Partidele de dreapta n-au convins

Şi asta e adevărat. Din certurile şi acuzele reciproce, dezbinări, pretenţii „cine e mai deştept şi mai de dreapta”, a rezultat un electorat scârbit care a preferat să stea acasă. Să nu se amestece în troaca politică, şi nici măcar să vină la vot. Faptul că n-au găsit un limbaj comun şi o ofertă comună i-a dezgustat pe alegători.

Aşa a fost mai tot timpul în România. Stânga monolit, în jurul unui partid mare, n-a avut probleme să-şi aducă votanţii la urne. La dreapta însă, lucrurile au stat exact pe dos.

ALDE susţine că e partid liberal, şi că îşi va pune în valoare valorile şi principiile alături de PSD. De fapt în umbra PSD, având în vedere scorul mic obţinut. USR a defilat ca un partid antisistem, nici de stânga, nici de dreapta, nici de centru, nu ştie nimeni ce valori, principii şi proiecte are. Dacian Cioloş a venit cu propriul program de guvernare, diferit de acela al PNL, dar anunţând că va fi candidatul PNL la funcţia de premier.

PNL se autosabotează, cu falia între vechiul PNL şi vechiul PDL, cu un deficit de leadership formidabil, cel mai bine evidenţiat de bâlbâiala de  la alegerile locale şi de scorul absolut lamentabil obţinut la Bucureşti. Cel puţin liderii PNL dau dovadă de onoare şi se retrag din funcţiile de conducere. Tot e ceva.

PMP, abia intrat în Parlament, va conta în ecuaţia puterii cât are scorul: 5,5%.

Oricum ai judeca şi cum ai întoarce lucrurile, adevărul rămâne. România va fi condusă de reprezentanţii şi interesele a 18% dintre români.