Reforma cere timp si rabdare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subiectele principale, atunci când vine vorba de politică, sunt: votul prin corespondenţă şi reformarea clasei politice. Când vorbim despre votul prin corespondenţă, am putea spune că treaba e simplă. Toate partidele au aceeaşi linie de comunicare: vom adopta votul prin corespondenţă. Ai putea spune că a mai rămas un pas şi se va face. Eu sunt sceptic.

Mai trebuie doar ca tehnicienii să se apuce să scrie legea după care aceasta va fi adoptată şi românii din străinătate nu vor mai îndura ce au îndurat în alegerile trecute. Dacă votul prin corespondenţă s-ar aproba, stânga ar sta câţiva ani buni în opoziţie. Acei oameni care şi-au luat propriul destin în mână şi au plecat să îşi câştige existenţa sunt cei care ”simt ”cel mai bine valorile dreptei.

Rămâne însă, până la proba contrarie, să îl credem pe Ponta şi să vedem dacă scepticismul provine doar din faptul că Premierul ne-a învăţat să tratăm totul ca în bancul cu Petrică şi lupul sau şi-a schimbat şi năravul, nu numai discursul public.

Când vine vorba despre reformarea clasei politice, lucrurile sunt şi mai complicate. Este un proces destul de lung şi anevoios. Toate partidele declară că au înţeles mesajul dat de electorat. PNL a făcut chiar o mişcare de imagine, aducând-o pe Alina Gorghiu pe postul de Co-Preşedinte. Un om tânăr, fără scheleţi în dulap şi cu un discurs mai proaspăt. Acesta este un bun început, dar greul de aici începe şi cel mai bine s-a văzut acest lucru în cazul Vosganian. Un partid care este încă plin de oameni politici ai trecutului, trebuie să intre într-o altă logică politică. E greu, mai ales după atâţia ani în care s-au internalizat atât luptele cu ”procurorii lui Băsescu”, cu serviciile şi când parlamentarii se consideră un pic mai presus de lege. Chiar dacă în PNL este un curent reformator, vom avea un PNL cu adevărat reformat după ce se vor întâmpla câteva lucruri:

1. Se va trece la un vot pe listă, şi astfel influenţa baronilor locali va fi mult diminuată, argumentul banilor va trece în plan secund şi nu va fi criteriul de bază.

2. Se va trece la o altă lege a finanţării campaniilor electorale. Această lege care încurajează fenomenul de corupţie, legarea candidatului de finanţator, mai are încă o hibă: opreşte din start pe cei noi care vor să vină în politică şi ”nu cunosc jocul”. Reformarea clasei politice presupune în primul rând o infuzie de oameni noi, pregătiţi pe domeniile lor, care vor să vină să ajute ”cetatea”. Tocmai pentru că reformarea partidelor politice presupune  o infuzie de oameni noi, legea finanţării campaniilor electorale are o miză mult mai mare.  Ea este vitală pentru acest proces. Fără ea vom rămâne în aceeaşi paradigmă.

3. Şi nu în ultimul rând legea  salarizării funcţionarilor publici şi a demnitarilor. Salariile acestora au rămas mult în urma salariilor judecătorilor, iar acest lucru nu este normal. Nu poţi să îi ceri unui om care gestionează bugete mari să aibă un salariu care nu îi ajunge nici măcar pentru supravieţuire. Într-adevăr, se poate spune că niciun salariu nu va putea să stopeze tentaţia de a băga mâna într-un buget mare. Acum, însă situaţia e schimbată. Avem omul negru-DNA care şi-a făcut treaba şi putem spune că a reuşit să sperie funcţionarii care ar fi tentaţi să facă măgarii, dar avem nevoie şi de salarii care să poată asigura un trai decent pentru toţi cei care vor să se pună în slujba cetăţii. Muncă voluntară din patriotism nu o sa facă mai nimeni, şi atunci nu ne rămâne decât să ne furăm singuri căciula. Vom  sta în acelaşi cerc vicios. Funcţionarii şi oamenii politici vor fi mereu supuşi tentaţiei.

Cât despre PSD, se va putea reforma abia după ce va pleca de la putere şi nu va depinde de interesele celor implicaţi în actul de guvernare. PSD va putea fi împins de la spate să se reformeze, dacă cei care reprezintă concurenţa fac acest lucru.

Şi PNL şi PSD depind însă, în procesul de reformare, de aceste legi. Abia după aceea vor conta mecanismele interne de selecţie pe bază de merit şi performanţă, precum şi liderul care conduce partidul, pentru a impune criterii clare de selecţie, care să ducă la reformarea lor cu adevărat.

Citiţi continuarea textului pe TrendScan

Un text semnat de Cristi Hriţuc. 


Despre Cristi Hriţuc:

A activat în zona marketingului politic având la activ numeroase campanii. Din anul 2000 şi până în prezent a lucrat atât în campaniile locale, parlamentare şi prezidenţiale ca şi consultant. Are experienţă atât în ţară cât şi în Republica Moldova unde a fost activ de-a lungul a mai multor ani. Cristian Hriţuc a fost consilier al Preşedintelui României în perioada 2012-2014.


 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite