Răzvan Mironescu îl acuză pe Gabriel Mutu că blochează un caiet de sarcini pentru concesionarea serviciilor de salubrizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Candidatul PNL pentru Sectorul 6, Răzvan Mironescu  Eduard Enea
Candidatul PNL pentru Sectorul 6, Răzvan Mironescu  Eduard Enea

Răzvan Mironescu, candidatul PNL la Primăria Sectorului 6, îi acuză pe consilierii PSD din Consiliul Local al Primăriei Sectorului 6 şi pe contracandidaul Gabriel Mutu că ar bloca caietul de sarcini şi nu ar permite să aibă loc licitaţia care să conducă la desemnarea unei alte firme care să fie responsabilă de asigurarea serviciilor de salubrizare în sector.

Răzvan Mironescu susţine că Gabriel Mutu, candidatul PSD, blochează un caiet de sarcini pentru concesionarea serviciilor de salubritate, prin consilierii PSD, pentru a acorda ulterior contractul unui anumit grup. 

„Actuala firmă care presetează serviciile de salubrizare în Sectorul 6 este aproape de faliment, aşa că se impunea schimbarea rapidă a acesteia. Recent a fost elaborat un caiet de sarcini în vederea organizării unei licitaţii publice cât mai repede. Aşa cum anticipam, ieri, consilierii PSD, la îndemnul domnului Mutu, au blocat noul caiet de sarcini care în forma actuală  garanta, în condiţii de transparenţă, selecţia unei firme de salubrizare care să presteze servicii eficiente, moderne si de calitate în beneficiul cetăţenilor din sector, în acord cu directivele europene. Domnul Mutu are, însă o miză personală în această ecuaţie. Se gândeşte că va ajunge primar şi va putea acorda contractul de salubrizare, în valoare de peste 100 de milioane de euro, prietenilor dumnealui din Clanul Vasiloi, cei care au terorizat ani de-a rândul, în era Poteraş, locuitorii Sectorului 6 cu ridicatul maşinilor, prin firma Ilcor“, susţine candidatul PNL la Primăria Sectorului 6

Mironescu susţine că în Sectorul 6 tarifele pentru serviciul menţionar ar fi foarte mari spre deosebire de cele din alte unităţi administrative. „Cred că aveau cele mai mari tarife din lume, nu doar din Bucureşti. Domnul Mutu, fiind „doar” urmărit penal de DIICOT pentru o fraudă în valoare de 25 de milioane de euro, având modelul şefului său condamnat penal, Liviu Dragnea, se gândeşte că va putea să-şi bată joc de banii publici în continuare pentru că va avea mereu sprijinul partidului său. Are susţinere şi din partea traseistului Sebastian Bodu cu care împarte această campanie, de altfel domnul Bodu candidând la Primăria Sectorului 6 la invitaţia şi cu sprijinul domnului Mutu. Doar se pare că domnul Bodu a calculat semnăturile depuse pentru candidatură cam cum calcula TVA-ul pe când era şef la ANAF. Vreau însă să le transmit pe această cale că nu le voi permite să distrugă Sectorul 6 şi că voi convinge cetăţenii să-mi acorde încrederea lor, venind cu soluţii concrete, în condiţii de transparenţă totală şi cooperare cu toţi cei care doresc să se implice în regenerarea sectorului”, a declarat Răzvan Mironescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite