Raeţchi, scrisoare deschisă către Ponta: Recunoaşteţi că v-aţi plagiat teza de doctorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PNL Bucureşti, Ovidiu Raeţchi, i-a transmis o scrisoare deschisă fostului premier Victor Ponta  în care i-a solicitat acestuia să recunoască şi să îşi ceară public scuze pentru plagierea lucrării sale de doctorat.

„Ieri aţi intrat din nou în vizorul presei internaţionale, fiind prezent într-un top al politicienilor plagiatori celebri: aţi reuşit să obţineţi un binemeritat loc 6 şi, indirect, să faceţi publicitate negativă României. Iar zilele trecute aţi contestat decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), care a recomandat retragerea titlului dumneavoastră de doctor. Deşi este dreptul dumnevoastră legitim de a întreprinde acest demers, nu trebuie să fii specialist în drept pentru  a observa un plagiat care se vede cu ochiul liber: 85 de pagini sunt copiate cuvânt cu cuvânt, inclusiv cu greşelile de ortografie“, arată Raeţchi în scrisoarea deschisă adresată lui Ponta. 

Vicepreşedintele PNL adaugă faptul că decizia plagiatului a fost luată cu o întârziere de 4 ani, şi nu din motive politice, aşa cum susţine Ponta, ci pentru că „aparatul de stat PSD a depus eforturi substanţiale de falsificare a realităţii“.

„În 2014, după ce aţi pierdut alegerile prezidenţiale, într-o încercare ratată de spălare a imaginii, aţi anunţat  că aţi trimis o scrisoare către rectoratul Universităţii Bucureşti prin care renunţaţi la titlul de doctor în drept. Între timp se pare că v-aţi răzgândit, dar vă sugerez să reveniţi la momentul 2014, să recunoaşteţi că v-aţi plagiat teza de doctorat şi vă cereţi public scuze pentru acest fapt“, subliniază Ovidiu Raeţchi în scrisoarea a. 

Mai mult, vicepreşedintele PNL Bucureşti îi solicită lui Ponta să nu mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar din moment ce nu şi-a respectat mai multe promisiuni făcute în trecut.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite