Putin: „Dacă vreau, iau Kievul în două săptămâni!”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

1 Septembrie, 1939, ora 04:45. Vasul german de luptă Schleswig-Holstein, ancorat pentru o vizită prietenească în portul Gdansk, deschide focul asupra garnizoanei poloneze de pe peninsula Westerplatte.

În acelaşi timp, tancurile germane treceau frontiera Poloniei. Începea Al Doilea Război Mondial. Soarta Poloniei era pecetluită. Pactul Ribbentrop-Molotov, încheiat între Germania lui Hitler şi Rusia lui Stalin, prevedea dispariţia statului polonez pentru totdeauna. Cele două imperii ale răului hotărâseră să şteargă de pe suprafaţa pământului o ţară care le încurca planurile. Ocupaţia militară avea să fie urmată de genocid.

1 septembrie 2014, ora 04:45.  Premierul Poloniei, Donald Tusk, depune o coroană de flori la monumentul victimelor primei bătălii a Celui de Al Doilea Război Mondial. La ceremonie sunt prezenţi preşedinţii Germaniei, Joachim Gauck, şi al Poloniei, Bronislaw Komorowski.

După 75 de ani de la începutul Războiului a cărui primă victimă a fost Polonia, premierul polonez a venit la comemorarea de la Gdansk  în calitate de viitor preşedinte al Consiliului European. Pentru următorii ani, „preşedinţia” UE va fi asigurată de un polonez. Polonia a intrat în UE acum 10 ani. Performaţele în cadrul UE i-au adus ţării, prin premierul său, o poziţie care era de negândit nu cu mult timp în urmă pentru un stat estic, fost comunist.

1 Septembrie 2014, cotidianul italian „La Repubblica” relatează că, în timpul unei dialog telefonic, Putin, întrebat de Jose Manuel Barosso cu privire la intervenţia militară rusească în Ucraina, ar fi răspuns: „Nu asta e problema. Dacă vreau, iau Kievul în două săptămâni”. Oricum, cu câteva zile înainte, preşedintele Putin anunţase public că ia în considerare înfiinţarea, în zonele din Estul Ucrainei, a unui stat al separatiştilor rusofoni.

După 75 de ani de la cea mai mare catastrofă prin care a trecut omenirea, un război în toată regula a izbucnit la frontierele Europei. Ordinea internaţională este pusă sub dreptul forţei, comunitatea internaţională pare, ca şi în 1939, incapabilă să oprească dezastrul.

Ce face România în aceste momente cruciale? Preşedintele şi premierul nu au lăsat nicio secundă scandalul deoparte. În loc să aibă o poziţie unitară, ei continuă cearta cu privirea la nominalizarea comisarului din partea României. Dacă Dacian Cioloş nu mai prinde Agricultura, Corina Creţu este a doua nominalizare a Palatului Victoria. Preşedintele se preface că nu ştie nimic şi dă declaraţii în doi peri. Când, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, vorbea, la reuniunea diplomaţilor români despre intervenţia rusească în Ucraina, preşedintele ieşea la televizor să declare că nici vorbă despre o invazie. O zi mai târziu, se răzgândise şi declara în faţa aceloraşi diplomaţi, că Ucraina trebuie sprijinită cu armament, altfel nu va face faţă invaziei militare ruseşti. A doua intervenţie a lui Băsescu se dovedeşte mult mai aproape de realitate: armata uraineană este în pragul unei înfrângeri catastrofale.

Dar şi-au pus vreaodată problema onorabilii noştri înalţi demnitari care se bat să meargă la Bruxelles de ce noi suntem disperaţi să păstrăm un post ceva mai important de comisar în timp ce Polonia obţine cea mai înaltă demnitate din UE? De ce, în vremurile cele mai tulburi de după Al Doilea Război Mondial, un polonez a putut căpăta girul liderilor UE pentru a ocupa funcţia de Preşedinte al Consiliului European, în vreme ce noi nici nu mai sperăm măcar la Agricultură? De ce în mod atât de semnificativ, când Putin modifică graniţe, anexează teritorii şi plănuieşte să înfiinţeze state, aşa cum se întâmpla cu 75 de ani în urmă, tocmai un polonez va purta imensa resposabilitate de a răspunde din partea UE acestor imense provocări?

Domnule Băsescu, domnule Ponta, v-aţi întrebat de ce Polonia poate şi voi nu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite