PSD face ce ştie mai bine. Dă pomeni electorale. Cu riscul de a face din România o altă Grecie

Blestemul loveşte din nou. La fiecare patru ani, PSD „droghează” populaţia bugetară cu creşteri salariale nesustenabile, doar pentru a câştiga voturile bugetarilor şi familiilor acestora. Milioane de voturi, nu sunt de neglijat.

Amendamentele aduse de parlamentarii PSD în domeniul salarizării,  precum şi lipsa unor măsuri compensatorii ar duce deficitul bugetar pentru anul viitor la 4,4%/PIB, în condiţiile în care deja sunt programate mai multe reduceri de taxe prociclice începând cu ianuarie 2017, prin Codul Fiscal, se menţionează într-un raport al economiştilor de la ING.

Şi Dacian Ciolos avertizează:

„În ultimele luni, Parlamentul a votat majorări de salarii de 9 miliarde lei, 1% din PIB. Riscăm să ajungem în aceeaşi situaţie ca în 2010”

Şefa PNL, Alina Gorghiu, declară:

„Măririle de salarii promovate de PSD în Parlament sunt un «exerciţiu de prost gust» şi «un act de iresponsabilitate politică». Sper ca PSD-ul va înţelege că nu poţi să manipulezi sindicate doar de dragul unor voturi şi va înţelege că a vinde iluzii faţă de categorii care nu o duc bine în România doar pentru a lua nişte voturi, ştiind că acele majorări salariale nu pot fi aplicate, mie mi se pare o crimă politică. Mi se pare un cinism fără margini şi un lucru pe care nu am cum să nu-l contest.”

Doar Liviu Dragnea o ţine pe a lui:

„Vreau să vă garantez ceva: vom susţine creşterea salariilor în Parlament şi o vom pune în aplicare la guvernare, pentru că aşa aducem creşterea economică în buzunarul românilor”.

Ne amintim episodul 2008-2010. Premierul Tăriceanu, şantajat de PSD, a „duduit” pensiile şi salariile bugetarilor, până au pocnit. În 2010, ţara a devenit nefinanţabilă, cum a recunoscut şi Ponta în două ocazii. Ce a urmat, se ştie. Cei care au venit la guvernare au redus salariile bugetare, cu scandal şi pierderi politice imense.

Asta-i şmecheria electorală.

PSD dă, că doar nu dă de la el. Dacă vine la guvernare, va arunca vina pe guvernul Ciolos, dacă nu vine la guvernare, următorii guvernanţi vor fi obligaţi să „taie”, cu pierderile politice inerente, pentru că nu au resursele necesare, aşa cum explică plastic şi ministrul Pâslaru:

„Ei bine nimic nu s-a învăţat, nu am învăţat nimic din lecţiile trecutului. Suntem în aceeaşi situaţie de pomeni electorale care sunt promise fără niciun fel de resurse bugetare”. „Este un moment trist pentru România, un moment în care cu miza electorală ne permitem să ne jucăm cu aşteptările şi credinţele oamenilor. Este vorba de sute de mii de oameni care se uită şi aşteaptă să aibă o viaţă mai decentă”.

Socoteala e simplă.

Ca în familie. Nu poţi să iei din sacul familiei, să trăieşti pe picior mare, fără să pui nimic la loc. Te poţi împrumuta, cât timp creditorii te consideră solvabil. După care, stop. Sau îţi impun condiţii înrobitoare. Nu poţi consuma totul, să nu îţi mai faci câte ceva în casă, să-ţi izolezi pereţii, că vine iarna şi nu ai de unde plăti încălzirea. Mai pui deoparte şi pentru situaţii neprevăzute, o boală, un accident, un cutremur. Nu papi totul şi pe urmă te uiţi la stele. Sigur că este de dorit un trai decent pentru toţi cetăţenii. Dar de unde resurse reale, nu poveşti de adormit copiii?

Dacă nu am avea exemplul Greciei despre ce înseamnă comportamentul iresponsabil al unor conducători, am avea scuza iluziei că vom ieşi din necaz. Acum, nici această scuză nu mai este valabilă.

Cei chemaţi să umple „sacul” naţiunii sunt antreprenorii privaţi. Care trebuie protejaţi ca ochii din cap. Daca nu, se mută în alte zări. Doar ei bagă în sac, restul îl golesc. Sacul se umple din producţia de mărfuri şi servicii vandabile, cu valoare adăugată mare. Şi nu statul face această producţie.  Statul ar putea crea condiţii normative prietenoase, reducerea birocraţiei, reducerea cheltuielilor proprii de funcţionare, pentru a rămâne bani şi pentru investiţiile care atrag investitorii străini.

În schimb, antreprenorii sunt prigoniţi, hingheriţi, de către organele statului, pentru că fac evaziune fiscală. Şi de ce n-ar face evaziune, dacă bugetul de stat este furat, fraudat, sifonat, de către o clasă conducătoare coruptă?

În materie de încasare a taxelor şi impozitelor funcţionează, în ţări civilizate, conformarea voluntară.  Acolo unde contribuabilii au încredere că statul face ce trebuie cu banii încasaţi. Dacă nu au încredere, de ce să dea statului bani? Să-şi bată joc de ei? Că aşa stau lucrurile rezultă din anchetele şi condamnările dictate de justiţie. Şi încă suntem la vârful aisbergului.

Logica dezvoltării o explică clar vicepremierul Borc:

„Ecuaţia e simplă: nu poţi face mult mai mult cu mai puţini bani”. „Dacă vrem să continuăm cu aceeaşi administraţie, dar să o plătim mai bine, şi dacă vrem să investim mai mult în infrastructură, în educaţie, în sănătate şi în asistenţa socială, atunci vor trebui mărite impozitele şi taxele. Dacă vrem să plătim taxe mici, atunci va trebui să avem curajul să reducem administraţia, să reformăm sistemul de pensii şi de asistenţă socială, să reducem pierderile cu întreprinderile neperformante şi în general să reducem cheltuielile statului pentru a avea resursele necesare pentru dezvoltare. Restul e alchimie”.

Pe ce se bazează PSD

Votanţii PSD nu stau să-şi bată capul cu echilibre structurale, deficite bugetare, competitivitate economică, etc. Ei trăiesc cu „sindromul tătucului”, în paradigma: votăm cu cei care ne dau, şi îi hulim pe cei care ne iau. Simplu. Nu spun că socoteala PSD nu funcţionează. Funcţionează de atâţia ani.

Dar să condamni o ţară întreagă la stagnare, la absenţa progresului şi modernizării, să-i condamni pe urmaşii noştri să ne plătească ei datoriile făcute nu pentru infrastructură, ci pentru ce băgăm în burtă, mi se pare de un cinism fără margini.

Preţul plătit de noi toţi, pentru ca PSD să ajungă la guvernare pentru a mulge bugetul ţării, este prea mare. Şi grevează şi viaţa urmaşilor noştri.

Sper că nu vom fi în situaţia Greciei când vom realiza, ca popor, ce realizează acum grecii.