PSD vrea să-l elimine pe preşedintele României din procedura de numire a şefilor parchetelor şi a ÎCCJ. Rădulescu anunţă că retrage iniţiativa

PSD vrea să-l elimine pe preşedintele României din procedura de numire a şefilor parchetelor şi a ÎCCJ. Rădulescu anunţă că retrage iniţiativa

Klaus Iohannis/ Foto: presidency.ro

Mai mulţi parlamentari PSD au depus, la Camera Deputaţilor, un nou proiect de modificare a Legii privind statutul magistraţilor, ce elimină preşedintele României din procedura de numire a şefilor parchetelor, precum şi a celor ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prerogativa numirii acestora urmând să fie preluată de Senat, care în opinia acestora are o legitimitate mai mare. Deputatul Cătălin Rădulescu a anunţat că retrage proiectul.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Cătălin Rădulescu a declarat, joi dimineaţă, la Digi 24, că a depus proiectele în urma cu două luni şi nu le mai susţine, având în vedere ca s-a decis altceva în Comisia specială condusă de Florin Iordache. „L-am depus acum doua luni de zile, nu ştiu de ce a mers aşa de greu, dar voi merge şi eu pe varianta decisă“, a declarat Rădulescu. 


„Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora ar trebui să fie numiţi de Senatul României având în vedere că acesta exercită un mandat de reprezentativitate dat de popor ca deţinător al suveranităţii naţionale", se arată în expunerea de motive a draftului de act normativ, conform Profit.ro.

În prezent, legea prevede că numirile în toate funcţiile enumerate sunt făcute de către preşedinte.Aceasta nu este singura modificare vizată de către parlamentarii PSD. Conform aceleiaşi surse, „aceştia mai vor ca Senatul să numească şefii ÎCCJ la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Ministrul Justiţiei ar urma să facă propunerile pentru numirea în funcţiile respective dintre judecătorii desemnaţi în acest scop de Adunarea Generală a Judecătorilor din ÎCCJ”.

Legea prevede în prezent că numirile în funcţii de conducere la Înalta Curte sunt făcute de preşedintele României la propunerea CSM, fără implicarea ministrului Justiţiei sau a Adunării Generale a Judecătorilor. 

Alte modificări vizate de către parlamentarii PSD vizează majorarea pragului minim de vechime în ÎCCJ al judecătorilor, pentru numirea în funcţii de conducere, de la 2 la 5 ani, şi prelungirea mandatului în funcţii de la 3 la 4 ani, eliminându-se posibilitatea reînvestirii, prevăzută de legea în vigoare, o singură dată. 

„În privinţa şefilor parchetelor, proiectul prevede că numirile în funcţii vor fi făcute de către Senat, la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul CSM. Parlamentarii PSD vor, de asemenea, să prelungească mandatele în funcţii de conducere la parchete de la 3 la 4 ani şi să elimine posibilitatea reînvestirii.  Proiectul mai stipulează majorarea vechimii minime ca magistrat, pentru accederea în funcţii de conducere, de la 10 ani la 16 ani pentru şeful DNA, şeful DIICOT şi cel al Parchetului ÎCCJ şi de la 10 ani la 14 ani pentru adjuncţii acestora şi pentru procurorii şefi de secţie”, reprezentând alte modificări pe care parlamentarii PSD vor să le aducă statutului magistraţilor, după cum reiese din documentul analizat de către Profit.ro

Cine sunt iniţiatorii

Printre cei 39 de semnatari ai iniţiativei sunt doar câteva nume mai cunoscute din PSD, cum ar fi Cărălin Rădulescu, cunoscut şi ca „deputatul AKM“, Andreea Cosma şi Liviu Pleşoianu. În rest sunt social-democraţi care nu s-au făcut deloc remarcaţi, Expunerea de motive şi întreg proiectul sunt făcute de deputatul Rădulescu, în ultimul timp acesta având mai multe iniţiative controversate, cum ar scăparea parlamentarilor de acuzaţiile de trafic de influenţă, dar şi dezincriminarea şpăgii „pentru altul“

Modificarea Legii privind statutul procurorilor şi judecătorilor, adoptată de Parlament marţi

După dezbateri aprinse la Comisia Iordache, exact o iniţiativă privind statutul procurorilor şi judecătorilor a fost adoptată marţi de către Senat, în calitate de for decizional, fiind una din legile Justiţiei pe care Parlamentul o vrea modificată. 

 

citeste totul despre: