PSD a câştigat România. Lăsaţi-i s-o guverneze

La marginea Europei, un partid de stânga şi-a mobilizat electoratul mai bine decât o dreaptă ştearsă şi cu greu reformată, într-un context politic de populism internaţional şi evoluţie a partidelor de nişă. Ei bine, în România, establishmentul a învins, în ciuda unor provocări majore la adresa democraţiei, interne şi externe.

Au fost alegeri corecte, cu rezultate transmise prin reţelele unor servicii de siguranţă naţională, într-o eră marcată de globalizare şi război hibrid. 

Social-democraţii au arătat că au oameni. Le bagi liderii la zdup, îi târăşti în cătuşe pe la televizor, îi pui să semneze declaraţii, nicio problemă, au rezerve. Vin din urmă, pot fi şi uşor spre greu penali, până la urmă, dar dacă-ţi oferă un trai decent, ce contează? Aceste alegeri nu au fost despre lupta anticorupţie. Au fost despre viaţa unor oameni care-şi doresc linişte şi pace, nicidecum evoluţie prin sacrificii sau greutăţi. Au trăit destule. Majoritar (din cei prezenţi la vot), românii au ales pâinea peste circ. Iar restul, marea majoritate, nici măcar nu s-a sinchisit.

O treime dintre cei care au mers duminică la urne, cu vârstele cuprinse între 18-30 de ani, au votat PSD. Nu mai putem vorbi doar despre o viaţă trăită la ţară, cu studii puţine, de un electorat bătrân sau cu amintiri din comunism. Se dezvoltă şi un electorat matur de stânga, chiar sub nasul celei mai extinse opinii populare din ultimele decade: că PSD e corupt. Asta înseamnă să fii un partid serios, ca dincolo de acuzaţii, dovezi incontestabile şi membership dubios, tu încă să raliezi oameni. 

Elitismul agresiv al dreptei ne-a învăţat că România rurală nu prea contează, ca nu vrea să conteze, că nu există pesedist educat - sau că este rar spre moscovit. Realitatea vine şi le dă peste ochi. Chiar şi fără să aibă culoare politică, lupta împotriva corupţiei se duce la vârful puterii, nu în buzunare. Cel puţin nu imediat. Răbdarea de a aştepta binele sau o sumă de principii democratice reale, o justiţie dreaptă şi evoluţie economică fără mârlăneli pot începe, dar doar după ce mâncăm, avem o slujbă, primim un salariu, ne gândim la o pensie. Asta a devenit realitatea românească şi sursa puterii PSD. Restul partidelor s-au pierdut în detalii. 

Au învins „fair and square” şi eu i-aş lăsa să guverneze, fără să opun rezistenţă. De prea multe ori în istoria noastră recentă, ne-am plâns pe seama decadelor de stagnare, corupţie şi probleme economice pe care le-au provocat FSN şi urmaşii săi. Nici nu am reuşit să impunem alternative prea longevive, iar plânsul după greaua moştenire a devenit obiceiul cel mai de preţ, odată cu tranziţia de putere. Personal, m-am săturat.

Întotdeauna există PSD, în urmă şi-n umbră. 

PSD are cel mai mult de-a face cu faţa României de astăzi, aşa cum este ea. Cred că primesc ţara pe care şi-o merită, pentru că au creat-o sau pentru că au pus cel mai mult umărul la ea. Dacă social-democraţia înseamnă solidaritate, e timpul să învăţăm ce înseamnă. Zic să renunţăm la speranţă şi să-i lăsam să guverneze ce au creat.