PSD acuză PNL de ipocrizie. Ponta şi Plumb prezintă lista liberalilor care au votat Codul Fiscal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a publicat pe contul său de Facebook lista liberalilor care au votat Codul Fiscal, după ce preşedintele Klaus Iohannis a retrimis proiectul în Parlament, spre reexaminare. La scurt timp, şefa interimară a PSD, Rovana Plumb, a susţinut o conferinţă de presă în care a prezentat documentul, acuzându-i pe liberali de ipocrizie.

„E din ce în ce mai evident că actualul PNL/PDL este cel mai neserios şi neprofesionist partid din ultimii 25 ani! O adevărată catastrofă pentru România dacă vor veni la guvernare!“, a scris Ponta pe Facebook, cu o oră înainte ca şefa interimară a PSD, Rovana Plumb, să prezinte, într-o conferinţă de presă, lista liberalilor care au votat pentru Codul Fiscal.

„Ne întrebăm cât de mult mai poate fi prelungită batjocura pedelisto-penelistă la adresa românilor. Ei nu mai recunosc nici că au participat la toate consultările şi dezbaterile din comisiile de specialitate, nici că au votat pentru adoptarea Codului Fiscal. Suntem în faţa unei uriaşe farse politice care mă face să-mi aduc aminte de momentul escrocheriei politice coordonate de doamna Anastase, care a fraudat voturile din Parlament la Legea pensiilor. Vă prezint astăzi o listă cu toţi parlamentarii PNL care au votat adoptarea Codurilor Fiscale. 85 din cei 86 de parlamentari prezenţi la adoptarea codurilor au votat “pentru”.

Doamna Gorghiu nu a fost prezentă la vot, dar a declarat clar că PNL va vota pentru Codul Fiscal. Ieri, doamna Gorghiu spunea că exclude o asumare de răspundere a Guvernului, pentru că nu există acord cu partidele. În numele cui vorbeşte? Cred că vrea să reinterpreteze dicţionarul limbii române, cum să nu existe acord între partide când tocmai reprezentanţii partidelor în Parlament au votat pentru adoptarea Codurilor Fiscale?“, a întrebat Plumb, retoric.

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că PNL doreşte ca dezbaterea Codului Fiscal să se facă în Parlament, susţinând că asumarea răspunderii Guvernului pe noul Cod Fiscal „ar fi o bătaie de joc“ , în absenţa unui consens politic.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri că respinge noul Cod Fiscal şi l-a retrimis Parlamentului spre reexaminare, invocând faptul că actul normativ poate fi pus în aplicare numai după o „riguroasă analiză“ a implicaţiilor asupra bugetului consolidat.

Citeşte şi:

Iohannis a respins Codul Fiscal. „Punerea în aplicare ar genera implicaţii majore la nivelul construcţiei bugetare pentru anii următori“

Preşedintele Klaus Iohannis a respins Codul Fiscal, legea urmând să ajungă din nou în Parlament la reexaminare. Codul Fiscal fusese votat în data de 24 iunie în unanimitate în Camera Deputaţilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite