Provocare pentru service-urile auto. Proprietarii vor putea supraveghea mecanicii în timpul intervenţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii au adoptat marţi proiectul de lege prin care proprietarii de autovehicule pot să asiste vizual, dintr-un spaţiu amenajat, direct sau prin intermediul unei camere de luat vederi, intervenţia din service. Proiectul a fost adoptat cu 324 de voturi ,,pentru", unul ,,împotrivă" şi două ,,abţineri".

Iniţiatorul acestui proiect de lege, Iulian Iancu, a declarat că beneficiarul intervenţiei are posibilitatea nu doar să asiste la intervenţia care se face propriei maşini, ci să şi conteste lucrarea.

„Se oferă şansa proprietarului unui autoturism să asiste la intervenţia care se face propriei maşini şi să conteste. Există, începând cu acest act normativ, obligaţia unui Registru de contestaţii. Contestaţia este iniţiativa cetăţeanului. El poate să conteste în mod absurd. Imediat, însă, în termen de şapte zile există obligaţia RAR-ului să verifice contestaţia respectivă. (...)“, a explicat preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu.

Deputatul mai spune că la un număr de cinci contestaţii obligatoriu se repetă auditul efectuat de către Registrul Auto Român la acel service. Iar dacă auditul are loc de două ori în 12 luni, se suspendă licenţa service-ului.

În altă ordine de idei, Iancu spune că prevederile acestui act normativ reprezintă o provocare pentru service-uri, deoarece le obligă să funcţioneze într-un mod transparent.

,,Prevederile noului act normativ reprezintă o provocare pentru service-ul respectiv, pentru că trebuie să fie transparent, să-i ofere o şansă clientului şi să-i explice toate intervenţiile pe care le face la maşină. De asemenea, service-ul trebuie să justifice în acest fel şi costul, uneori foarte ridicat al intervenţiei. În al doilea rând, oferă şansa beneficiarului să fie confortabil că el asistă, vede, este sigur că ce se întâmplă la maşina lui este în conformitate cu prestaţia menţionată de către service-ul auto (...)“, a afirmat el.

Iancu a mai spus că actul normativ instituie şi un set de amenzi pentru categoriile de activităţi contravenţionale în urma încălcării prevederilor acestui act normativ.

Iniţial, proiectul de lege a fost depus în anul 2010, fiind adoptat de Senat, dar respins de Camera Deputaţilor, care era for decizional.

Proiectul a fost depus din nou în 2012, de această dată actul normativ a fost respins de Senat, dar Comisia de Industrii a Camerei a elaborat un Raport de adoptare, care a fost votat de plenul Camerei, care este şi for decizional.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite