Privirea câmpului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania electorală pentru alegerile locale a început pe 5 mai, cu o zi înainte de intrarea în weekend şi e de aşteptat ca ea să capete un plus de pregnanţă şi să se situeze în apropierea turaţiei dorite în primele zile ale săptămânii abia începute.

Chiar dacă, spre deosebire de ceea ce se întâmpla acum patru ani, situaţia tot mai precară a presei, a audiovizualului românesc, văduveşte în bună măsură campania de componenta ei audio-vizuală, numărul televiziunilor locale ca şi orele de emisie ale acestora scăzând în vremea din urmă drastic, este de aşteptat o confruntare dură între candidaţi. Motive şi tribune de dezbatere sunt numeroase. Doar apetit pentru adevărate lupte de idei şi de programe să fie.

Însă nu doar câmpul audio-vizual e altul, ci şi raporturile de forţe între feluritele formaţiuni politice.

Alegerile locale de acum patru ani aveau, la însumarea la nivel de ţară, un câştigător aproape cunoscut.

La vremea aceea, USL era la apogeu, Uniunea se dovedea puternică, dădea impresia de hotărâre şi coerenţă şi, în plus, înregistrase deja o victorie politică însemnată prin preluarea guvernării cu puţină vreme înainte. Totul în vreme ce PDL se prezenta drept un partid uzat, măcinat de o guvernare cu peripeţii şi de dificultăţile acesteia, de criza în comunicarea cu alegătorii, dar şi de corupţia vădită şi îngâmfarea fără margini a unora dintre liderii săi proeminenţi. PDL se înfăţişa complet incapabil să mai formuleze o replică politică demnă de a mai fi luată în seamă. Iar, în loc să îl învârtoşeze, înfrângerea categorică la nivel local a demobilizat şi mai mult fostul partid prezidenţial, aşa încât proporţiile eşecului s-au dovedit şi mai catastrofale la parlamentarele din iarnă.

Alegerile locale de anul acesta găsesc cele două mari partide ale ţării- PSD şi PNL- într-o situaţie politică şi morală deloc de invidiat. PSD e măcinat de grave conflicte interne, de lupta nu întotdeauna surdă pentru putere, de primejdia instabilităţii la vârful conducerii sale. Poziţia d-lui Liviu Dragnea la şefia partidului, în ciuda reconfirmărilor formale primite în chiar zilele în care ÎCCJ l-a condamnat definitiv la doi de închisoare cu suspendare, nu e nicidecum sigură. Condiţia de condamnat penal a primului pesedist al ţării grefată peste alte probleme de acelaşi fel ale multora dintre liderii locali ai PSD vulnerabilizează la maximum partidul.

O schimbare la vârf s-ar fi impus, desigur, numai că, din păcate, o alternativă reală la dl. Liviu Dragnea nu prea există. Oricât de mult ar vrea să ne convingă de aceasta în zilele din urmă dl. Victor Ponta, revenit brusc în prim-planul atenţiei publice. Mai degrabă prin agresivitate verbală şi declaraţii iresponsabile de puşti scăpat de sub control, de natură să îngrijoreze orice om lucid confruntat cu perspectiva ca dl. Victor Ponta să devină preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Unde mai pui că dl. Ponta însuşi are, la rându-i, încă neîncheiate socoteli cu justiţia. Socoteli care, oricât s-ar strădui activul de partid şi analiştii politici afiliaţi acestuia să ne convingă că ar fi mai degrabă inventate decât reale, reprezintă un punct sensibil atât pentru PSD cât şi pentru fostul lui preşedinte.

Partidul l-a înlăturat cu maximă nervozitate şi grabă şi în cel mai pur stil stalinist din forurile lui de conducere dar şi din rândurile sale pe „trădătorul” şi „deviaţionistul” Valeriu Zgonea. Care nu-i vorbă- a avut grijă să se acopere de ridicol în zilele din urmă, prezentându-se drept cruciat în lupta împotriva „jihadului” anti-justiţie declanşat de foştii săi tovarăşi de comploturi la adresa Statului de drept.

În multe judeţe şi oraşe ale ţării, PSD a avut considerabile probleme şi tot atâtea mari ezitări în procesul întocmirii listelor de candidaţi la primării, consilii locale şi judeţene. Situaţia precară a calităţii personalului său politic impunându-i chiar recurgerea la soluţii hilare. Cum e aceea de la Oradea, de pildă, un loc unde „buldozerului” Bolojan, mai mult ca sigur câştigător, PSD o trimite în lupta pentru fotoliul de primar pe d-na Adelina Coste, în fapt, un om politic fără anvergură care mai are şi păcatul de a fi o pedelistă răspopită. Şi pentru ca ridicolul şi inadecvarea la realitate a aceleiaşi organizaţii judeţene a respectivului partid să fie absolută, la Aleşd e susţinut un candidat declarat incompatibil.

Precum liberalii pe care i-au imitat atunci când au inventat povestea cu cocoşul roşu a codurilor de integritate, şi pesediştii au aruncat la coş orice criteriu de moralitate dând liber acces penalilor şi corupţilor. A căror ascensiune, revenire ori prelungire a dominaţiei la nivel local doar electoratul o mai poate opri. Aceasta în măsura în care acesta va realiza importanţa instrumentului democratic pe care îl are la dispoziţie, votul, şi va reflecta şi asupra detaliului că a vota nu înseamnă doar a alege.

Nici PNL nu se simte cu mult mai bine la mai puţin de o lună de data alegerilor locale şi la şase luni de cele parlamentare. Oricât de mult ar fi vrut să ne convingă de contrariu într-o intervenţie sinucigaşă joi seara preşedintele Klaus Iohannis. O fuziune neterminată, o conducere haotică, bicefală, incapabilă de acţiuni politice majore, predestinată eşecului, imposibilitatea ca binecunoscutei corupţii pesediste, devenită marcă de înregistrare a partidului, să i se opună o alternativă reală reprezintă doar câteva dintre vulnerabilităţile serioase ale partidului. Sondajele de opinie par unanime în a credita marele PNL drept partidul cu şansa a doua în privinţa opţiunilor şi, deci, şi a victoriilor electorale la nivel de ţară, situaţia cea mai critică înregistrându-se la Primăria Capitalei. Acolo unde e limpede că votul într-un singur tur o favorizează pe candidata PSD, d-na Gabriela Vrânceanu-Firea.

Această perspectivă puţin încurajatoare şi nu cine ştie ce griji legate de viitorul democraţiei a determinat zbaterea eşuată a debilei conduceri liberale în vederea revenirii la sistemul votului în două tururi. O conducere care s-a dovedit mai incapabilă de rezultate decât a fost jurnalistul Liviu Avram. Cel care măcar a izbândit performanţa de a readuce problema în atenţia Curţii Constituţionale.

Mai sunt, desigur, micile partide, ALDE şi PMP, care vor dobândi, e clar deja acest lucru, locuri puţine în forurile de decizie locală şi judeţeană, şi încă şi mai puţine posturi de primari. Aceasta în pofida faptului că liderii lor la nivel naţional, Traian Băsescu şi Călin Popescu-Tăriceanu, sunt mult mai credibili şi mai prezenţi în prim-planul vieţii politice naţionale decât „giganţii” cu picioare de lut, Liviu Dragnea, respectiv tandemul Gorghiu-Blaga. Mai e şi UNPR-ul sau ce a mai rămas din el după dezertările în masă din vremea din urmă, simptomatice pentru statutul de oaste de strânsură zămislit din grandomania caraghioasă a generalului Oprea. Şi mai e şi UDMR-ul, la rându-i slăbit de disensiunile politice din rândul minorităţii maghiare. Care şi în absenţa divizărilor politice, nu mai acţionează la fel de disciplinat precum odinioară.

Însă acum e vremea confruntării. E de sperat că şi a opţiunilor responsabile. Deşi în multe locuri alegătorii au de optat iarăşi în favoarea unui rău mai mic sau a unui penal mai puţin hulpav.

Despre bilanţuri vom putea vorbi de abia din seara de 5 iunie încolo. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite