Primul liberal care se revoltă după interviul lui Turcan de la „Adevărul“. „Orice alăturare cu USR o consider o glumă nereuşită“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PNL Daniel Gheorghe consideră că orice alăturare a formaţiunii din care face parte alături de USR „e o glumă nereuşită“, mesajul său venind după ce preşedintele interimar al PNL a declarat, la „Adevărul Live“, că USR ar putea să vină alături de liberali „prin fuziune“.

„Rog frumos pe toată lumea să nu mai amestece numele Partidului Naţional Liberal cu USR. PNL are tradiţie, istorie, valori, structuri şi viziune, iar orice alăturare cu USR o consider o glumă nereuşită. PNL apără libertatea, proprietatea si valorile naţionale, nu este un vehicul globalist de promovare a unor interese străine de cea ce este românul prin firea sa! Şi încă ceva, stiu că deseori declaraţiile oamenilor politice sunt interpretate subiectiv ori scoase din context, dar am convingerea că PNL nu va fuziona nici cu USR, nici cu Vama Veche şi nici cu strada Lipscani ori chioşcul de ziare de la coltul Pieţei Romane!“, a scris Daniel Gheorghe pe pagina sa de Facebook. 

Ulterior, în comentariile la postarea sa, Daniel Gheorghe a precizat că declaraţia a fost scoasă din context, cu toate că acest lucru e fals. Întrebată la „Adevărul Live“ dacă nu vede USR ca pe un partid alternativă la PNL pe partea dreaptă, Turcan a subliniat că: Eu nu privesc USR ca pe un adversar politic, ci mai degrabă ca pe un competitor pe un anumit segment de electorat, un segment care a fost destul de dezamăgit de sistemul politic de până acum. Cred însă că dacă PNL va deveni acel vector politic din scena politică credibil, cu idei susţinute de dreapta, USR poate să vină natural alături de PNL fie într-o alianţă, fie dacă nu, la un moment dat, printr-o fuziune. Asta este soluţia pe termen lung, pentru că PNL are organizaţii judeţene, are nuclee dure cu oameni foarte corecţi şi foarte buni şi implicaţi şi cu deschidere pentru a le da oamenilor soluţii“. 

De asemenea, deputatul Daniel Gheorghe a precizat, într-un comentariu la postarea sa, că „întrebarea a fost gândită spre a scoate un răspuns favorabil USR“, insinuând că a fost o „manipulare“, cu toate că declaraţia lui Turcan îl contrazice. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite