Primele incidente de campanie. Agresiuni fizice, injurii şi sediu vandalizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidele politice şi candidaţii acestora au început să se atace prin intimidări fizice şi declaraţii tăioase cu toate că nici nu a începtut campania electorală, fiind clar de pe acum faptul că miza alegerilor din vară e destul de mare pentru toţi competitorii politici.

Startul campaniei electorale nu a fost dat în mod oficial, dar partidele şi candidaţii pentru alegerile locale au început să se şicaneze acuzându-se de acţiuni agresive al căror rol e intimidarea contracandidaţilor. Primul care a  vorbit de începerea violenţelor a fost preşedintele executiv al Mişcării Populare, Eugen Tomac. Acesta susţine că sediul partidului din strada Pajurei, Sector 1, a fost vandalizat, iar în spatele acestei acţiuni s-ar afla PSD-ul.

„Diversioniştii din PSD fac ce ştiu mai bine. Lecţia pe care au învăţat-o de la revoluţie încoace este să-şi trimită oamenii să instige la ură şi la violenţă. Această abordare e inadmisibilă într-o capitală europeană!“, a scris Tomac pe Facebook.

Fără mici şi fără bere

Deputatul a povestit modul cum s-a ajuns la vandalizerea sediului. „Astăzi  (n.r.-vineri )când am convocat o şedinţă cu membrii, simpatizanţii noştri din Pajura, diversioniştii din PSD (...) au distribuit pliante cu invitaţii către cetăţeni cum că noi dăm mici şi bere la orele 17, deşi întâlnirea noastră era convocată pentru ora 18. Atunci când am venit (...) ne-am trezit cu mai bine de 100 de cetăţeni majoritatea de etnie rromă care foloseau un limbaj extrem de vulgar şi agresiv la adresa MP“, a precizat  Tomac, subliniind că a depus deja sesizare la poliţie. În plus, liderul PMP  punctat faptul că la puţin timp după ce au anunţat că strada Pajurei va fi deschis un sediu MP, geamurile le-au fost sparte.

Cei de la PSD susţin că nici nu ştiu despre ce vorbesc cei de la PMP, dar recunosc că se ştia în Sector că Traian Băsescu era aşteptat: „Chiar nu ştiu despre ce e vorba. Ştiam doar că vine Băsescu în zonă. Am inteles ca s-au depus plangeri la politie si politia se va ocupa“, a spus deputatul Dan Tudorache preşedintele şi candidatul PSD Sector 1 la aceeaşi primărie, citat de stiripesurse.ro

Agresiuni fizice şi injurii

La începutul weekend-ului, uin nou incident a avut loc, de această dată în localitatea Voluntari. Deputatul PNL Florin Secară, candidat la Primăria Voluntari, susţine că se afla în cartierul Pipera, unde dorea să să stea de vorbă cu cetăţenii din localitate, când un grup de oameni l-a agresat verbal şi fizic. Secară a precizat că a telefonat la 112 pentru cere ajutorul Poliţei, însă poliţiştii venţi la locul incidentului nu au intervenit ci, mai mult de atât, l-au amendat pe deputat.

„Dându-şi seama de potenţialul de conflict, parlamentarul a urcat în maşină, vrând să se îndepărteze de aceştia, dar oamenii s-au aşezat în faţa maşinii, blocându-i astfel retragerea, în timp ce îi adresau expresii injurioase. După ce a telefonat la numărul de urgenţă 112, sesizând că este agresat de un grup de huligani, Florin Secară a constatat că şi reprezentanţii Poliţiei Naţionale sosiţi la faţa locului erau pe-o mână cu agresorii. Mai mult, acesta a fost bruscat de agresori sub ochii poliţiştilor, reprezentanţii legii pretinzând că nu au văzut nimic, susţinând că ei nu sunt bodyguarzii. La faţa locului a ajuns între timp şi şeful Poliţiei Române din Voluntari, care şi-a încurajat subordonaţii să îl hărţuiască pe deputatul PNL, ignorându-i cu desăvârşire pe cetăţenii violenţi", susţine Secară, într-un comunciat de presă.

Pandele vrea să-l dea în judecată pe Secară

Primarul Voluntariului, Florin Pandele a reacţionat imediat după scandalul imens în care a fost implicat deputatul PNL, Florin Secară. „Am aflat cu surprindere din presă că un deputat de Vrancea ar fi fost azi agresat, în timp ce îşi făcea campanie electorală prin Voluntari. Sunt uimit că domnul respectiv, deşi este parlamentar, nu cunoaşte legea sau, dacă o cunoaşte, o încalcă.“, declarat Pandele.

Mai mult, edilul Voluntariului l-a acuzat pe Secară că a început prea devreme campania electorală şi de faptul că a ameninţat un poliţist. „Campania electorală începe cu o lună înainte de alegerile locale din 5 iunie, adică la începutul lunii mai. Strategiile candidaţilor făra notorietate şi credibilitate sunt arhi-cunoscute : îşi însceneaza un incident, pentru a apărea în presă. Mai mult, deputatul este cel care l-a ameninţat pe un poliţist de la Poliţia Naţională că îl da afară din serviciu. Cu siguranţă, campania negativă pe care o promovează acest domn nu va ţine loc de program electoral şi proiecte pentru cetăţeni“,a adăugat Pandele precizând că îl va da în judecată pe deputatul PNL în urma „minciunilor, calomniilor şi dezinformărilor“ făcute la adresa edilului din Voluntari.

Forţe de apărare pentru protejarea lui Onţanu

Pentru a preîntâmpina probleme precum au fost cele ale lui Tomac sau ale lui Secară, edilul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a ieşit dumină pe străzile din sectorul său alături însoţit  membri ai Diviziei Civice Voluntare Sectorul, un ONG care se asigură de faptul că nu au loc incidente la acţiunile de pe teren ale celor din Primărie.

Până în prezent, candidatul PSD şi al UNPR pentru Sectorul 2 nu a avut probleme în ieşirile sale pe teren, însă până la alegeri mai sunt aproape două luni şi jumătate, iar în acest interval există şansa ca spiritele să se inflameze. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite