Preşedintele României a apărat integritatea teritorială a ţării

Foto: presidency.ro

Extrem de bine pregătiţi, politic, diplomatic, pe linie de intelligence - şi nu numai - reprezentanţii unei minorităţi, care trăieşte firesc pe teritoriul mioritic au probat în perioada postdecembristă succesive abilităţi, demne de o cauză mai bună, pentru a fenta, în mod repetat, Constituţia ţării unde respiră şi pentru a păcăli, de câte ori se poate, opinia publică românească.

Pentru a doua oară, politicienii minoritari au avut surpriza să aibă parte de o reacţie demnă a şefului statului român. Prima a fost atunci când într-o sală din arealul intracarpatic, un lider local a vrut să îi dea direct Preşedintelui, steagul menit a propaga subtil diferenţa specifică faţă de simbolurile naţiunii române, iar apoi pentru a reprezenta resuscitarea din acest veac a fostei Regiuni Autonome Maghiare. 

Preşedintele a sugerat, din ochi, unui însoţitor, ca să preia steagul cu pricina şi să îi dea respectivului cetăţean, la schimb, Tricolorul României. Mesajul a fost clar. Trăim împreună, în aceeaşi ţară europeană, membră a NATO, o comunitate unde se cultivă dialogul şi se apără suveranitatea naţională şi integritatea teritorială a fiecărui stat membru. 

Acum, acelaşi Preşedinte a ieşit în arena publică şi a semnalat ceea ce toţi românii lucizi şi echilibraţi numesc o trădare naţională. Nu poţi să faci parte din Camera Deputaţilor, să fi depus jurământul de credinţă şi să fi uitat partea din acest act solemn referitoare la apărarea integrităţii teritoriale. 

Sau poţi să faci aşa ceva din alte raţiuni şi onest ar fi fost ca actualul şef al Camerei Deputaţilor să fi recunoscut prostia tuturor membrilor biroului de conducere a acestei structuri componente a Parlamentului României, care nu au ştiut sau nu le-a păsat – în cea mai nevinovată ipostază – de procedura trecerii tacite a iniţiativei uniunii care serveşte interesele unui stat vecin şi politica revanşardă a acestuia, ce vizează clar, pe faţă, fără echivoc, nici mai mult, nici mai puţin decât anularea Tratatului de la Trianon, cel semnat la 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate, inclusiv România, pe de o parte, şi de Ungaria, de altă parte. 

În politica mare nu există simple coincidenţe! 

Păcălirea Parlamentului României, in integrum – dacă şi Senatul pleca la cules de …coronavirus – prin adoptarea documentului vizând reînfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, sub numele de Ţinut Secuiesc era cel mai frumos cadou oferit de stipendiaţii Budapestei celor care şi în anul 2020 îşi educă copiii cu harta Ungariei Mari în fiecare clasă din şcolile statului maghiar de azi. 

Cum tocmai liderul momentan şi trecător al Camerei Deputaţilor a solicitat Serviciului Român de Informaţii o implicare în situaţia uluitoare creată de “trădarea involuntară” a unor deputaţi din biroul devenit de tristă amintire şi o ruşine pentru naţiunea română, ar fi util să aflăm, la momentul oportun, şi atât cât se poate da publicităţii, cum s-a ajuns la situaţia care nu are nicio scuză politică, ci doar demisia imediată, deloc negociabilă şi declanşarea procedurilor juridice corespunzătoare unei situaţii în care concetăţenii împricinaţi şi-au încălcat jurământul asumat faţă de ţară, fiind pe deplin conştienţi de consecinţele încălcării sale.

În Germania, la nivelul parlamentar nici nu se concepe acceptarea vreunei secesiuni teritoriale, indiferent sub ce formă ar fi înaintată. Eram la comisia de apărare din Bundestag, când pe acest subiect , comandorul din Bundeswehr care mă însoţea mi-a spus că tentativele de separare sunt pentru militarii activi germani sinonime trădării la nivel înalt şi constitutional sunt sancţionate rapid.

Ca simplu cetăţean, cu o carieră militară anterioară, afirm echilibrat, dar fără echivoc, că acei factori de decizie la nivel înalt, care vor fi de acord cu înfiinţarea Ţinutului Secuiesc vor zbura din funcţii în următoarele 24 de ore. Şi ştiu ce scriu.

Niciun militar român, activ sau în rezervă nu va accepta divizarea României şi va lupta, la nevoie, cu arma în mână, pentru apărarea integrităţii teritoriale. Asta pentru că toţi militarii au depus un jurământ şi niciunul dintre ei nu va ceda o palmă de pământ unor terţi îmbălsămaţi în vise imperiale.

Am cunoscut şi respectat interlocutori maghiari, în uniforme militare, ofiţeri inteligenţi, stilaţi, manieraţi, iar unii dintre ei au recunoscut că politica ţine de guvern, cooperarea bilaterală de arealul militar.

Aceştia ştiu că la nevoie, dacă tot invocăm, pur ipotetic, scenarii de tot felul, place sau nu apostolilor abolirii Trianonului, ei bine numai în 10 ore putem poposi firesc, din nou, la Budapesta, pentru o nouă fotografie paşnică de familie, în faţa parlamentului maghiar, precum cea realizată demn, cu fruntea sus, de  înaintaşii noştri.

Nu vrem asta.

Naţiunea maghiară trebuie respectată exact cât respect acordă aceasta naţiunii române.

Dar totul are o limită.

Un personaj local obişnuit să dea mâna mai des cu premierul maghiar aşteaptă scuze de la Preşedintele ţării noastre. Culmea perfidiei posibile în arena politichiei mioritice!

Preşedintele României, chiar dacă este de naţionalitate germană s-a dovedit în această zi un bun român. Nu s-a lăsat păcălit de politicianismul de doi bani ai iniţiatorilor secesiunii şi nici de încălcarea jurământului de credinţă de membrii biroului de conducere a Camerei Deputaţilor, care trebuie să îşi dea demisia.

Altfel, partidele din care fac parte devin părtaşe la cea mai mare mârşăvie politică internă după decembrie 1989.

Şi după atâtea luni de carantină, nu naţiunea română este de vină, pentru reprezentarea sa de asemenea genii ale răului. Dar tensiunea este mare. 

O dezinfectare legală, constituţională, se impune la nivelul afectat de cancerul trădării naţionale.