Ca argument principal, Toader specifică: preşedintele „nu are abilitarea legală şi nici competenţele funcţionale de evaluare a activităţii profesionale şi manageriale desfăşurate de procurorul şef al DNA“.

Nu sunt jurist, dar tocmai pentru că afirmaţia lui Toader frizează ridicolul chiar şi pentru nejurişti este bine s-o detaliem.

Iată articolul din Legea 303/2004 care reglementează revocarea şefilor de parchete:

Art. 54 (4) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător.

Atunci cum nu are preşedintele abilitarea legală? Marele expert Tudorel Toader nu ştie să citească legile? Propunerea ministrului justiţiei, nu decizia ministrului, asa spune legea.

Există un conflict de natură constituţională între preşedinte şi guvern?

Nu există în Constituţie o definiţie clară a conflictului de natură constituţională dintre instituţii publice (Art 146(e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;), dar jurisprudenţa CCR ne spune că apare un astfel de conflict atunci când: preşedintele nu-şi exercită una dintre atribuţiile prevăzute în Constituţie, sau le îndeplineşte cu încălcarea Constituţiei şi legilor în vigoare. Este cazul acum? În mod evident, nu. Legea 303 nu prevede nicio condiţionare a deciziei preşedintelui. Legea 303/2004 spune clar că preşedintele revocă şefii anumitor parchete la propunerea ministrului justiţiei şi cu avizul (consultativ) al CSM. Atât şi nimic mai mult.

În plus, raportul Secţiei de procurori a CSM desfiinţează, pur şi simplu, actul de acuzare al ministrului justiţiei împotriva şefei DNA, dna Kovesi, dând aviz negativ cererii de revocare înaintată de ministrul Toader.

O altă alegaţie penibilă a ministrului justiţiei:

„Preşedintele nu are nici competenţele funcţionale de evaluare a activităţii profesionale şi manageriale desfăşurate de procurorul şef al DNA“.

În domeniul politicii externe are competenţe funcţionale? Dar în domeniul apărării? Acuzaţia este prostească. Preşedintele oricărui stat are în spate echipe de consilieri, jurişti, constituţionalişti, economişti, experţi chiar mai competenţi decât un ministru oarecare. Pe ei şi pe propria judecată se bazează preşedintele când ia deciziile prevăzute în Constituţie şi în legile în vigoare. A spune că un preşedinte nu are competenţe „funcţionale“ înseamnă a-l descalifica pentru exercitarea funcţiei în care a fost ales cu voturile a milioane de români. Spre deosebire de un ministru, care nu a fost ales de nimeni.

În concluzie

Preşedintele, Secţia de procurori a CSM formată din specialişti, consilierii prezidenţiali experţi în constituţionalism, experţi independenţi care au ridiculizat sesizarea ministrului justiţiei, iar de cealaltă parte ministrul Justiţiei, susţinut de premier şi de şefii PSD şi ALDE, interesaţi să scape de şefa DNA. Cine are dreptate? Nu este suficient că ministrul Justiţiei să se autoaprecieze ca fiind cel „important“ specialist în materie juridică al ţării.

În mod normal, decizia CCR poate fi doar „sesizare inadmisibilă“, decizie care-l trimite în penibil pe Tudorel Toader, pe premier şi pe susţinătorii săi.