Premierul Chinei a vorbit în Parlament. Zgonea şi Antonescu au zâmbit în amintirea congreselor de altădată
0Crin Antonescu, Valeriu Zgonea şi chiar premierul Victor Ponta au început să râdă în timp ce premierul chinez vorbea la tribuna Parlamentului despre „viitorul luminos al poporului român“
Parlamentari, primari şi baroni locali s-au strâns ieri, cu mic, cu mare, şi au umplut sala plenului Parlamentului, acolo unde a cuvântat premierul Chinei, Li Keqiang. La ora stabilită, 16.00 fix, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, i-a poftit pe aleşi în sală, pentru a-l întâmpina pe primul ministru al Chinei. Parlamentarii au ocupat plictisiţi aproape toate locurile, numai pe ici, pe colo se mai zărea câte un fotoliu liber. La balcoane s-au instalat preşedinţii de consilii judeţene şi primarii.
Au ţinut să fie prezenţi la eveniment baronul de Vrancea, Marian Oprişan, preşedintele CJ Galaţi, doctorul Nicolae Bacalbaşa, primarii bucureşteni Nicolae Onţanu şi Cristian Popescu Piedone, dar şi edilul de Piteşti, Tudor Pendiuc. Dintr-o altă lojă, clipoceau neîntrerupt bliţurile ziariştilor chinezi. În sală a intrat mai întâi delegaţia chineză, apoi pleiada de miniştri români, în frunte cu premierul Victor Ponta. Li Keqiang a păşit în sală în aplauzele furtunoase ale asistenţei, a salutat îndelung, ca la o adevărată plenară, şi s-a aşezat pe cea mai înaltă treaptă a tribunei parlamentare, după cum i-a fost dorinţa. În stânga premierului chinez s-a aşezat Valeriu Zgonea, iar Crin Antonescu a ocupat locul din dreapta.
GUVERNUL A ADUS PRIMĂVARA
Deşi s-a zvonit că Victor Ponta va urmări discursul din banca deputaţilor, premierul a stat alături de miniştri, dar nu alături de toţi miniştrii, pentru că Ramona Mănescu şi Daniel Constantin nu au mai avut loc în sectorul rezervat Guvernului.
Crin Antonescu a luat primul cuvântul, a citit un text scurt, diplomatic, şi l-a poftit pe premieurl chinez la microfon, în aplauzele sălii. “Bună ziua”, a spus Li Keqiang în limba română. A fost din nou aplaudat, iar Marian Oprişan a simţit nevoia să se ridice de pe scaun.
„De când am ieşit din avion, am văzut că vremea este senină ca şi primăvara, Guvernul ţării dumneavoastră m-a primit foarte călduros, a făcut aranjamente speciale pentru delegaţia noastră şi a transformat această iarnă într-o primăvară”, au fost primele cuvinte rostite de oficialul chinez. Într-adevăr, românii au făcut aranjamente speciale chiar şi în sala de plen. Au ornat-o cu câteva coşuri cu flori de plastic strident colorate, iar steagul albastru al Uniunii Europene i-a făcut loc celui roşu, al Chinei, noua parteneră de afaceri.
„Adineauri, am avut întâlniri cu preşedintele Senatului, al Camerei Deputaţilor şi cei doi preşedinţi m-au invitat să mă simt ca acasă în România, iar eu le-am spus că am sosit de câteva zile în România şi nu ştiu în ce dată suntem astăzi, fiindcă nu am simţit că am plecat de acasă. Mă simt ca acasă”, a rostit premierul asiatic, iar Crin Antonescu nu s-a mai putut abţine şi a zâmbit larg, în timp ce asculta traducerea în căşti.
Apoi, Li Keqiang ne-a reamintit că ţara noastră este un tigru economic, că am înfruntat criza economică cu fruntea sus şi că are „convingerea că poporul român va avea un viitor şi mai luminos”. Numai cuvinte frumoase a avut premieurl chinez despre România. Însă, după prima parte a discursului, care a durat mai bine de trei sferturi de oră, Crin Antonescu şi-a scos căştile, a pufnit în râs şi a ascultat restul cuvântării în limba chineză.
„Prietenia chino-română are şi o sursă istorică: în secolul al XVII-lea, cărturarul ţării dumneavoastră, Nicolae Milescu, a relatat experienţele sale de călătorie, a prezentat China către occidentali, încă din cele mai vechi timpuri”, a amintit premierul Chinei. În acest timp, Nicolae Bacalbaşa abia îşi mai putea ţine ochii deschişi.„În China, avem tehnologii avansate, de calitate mare şi cu preţuri mici. Dumneavoastră ştiţi asta, «fabricat în China» a devenit o formulă populară în toată lumea”, a fost fraza care i-a făcut pe miniştrii români să-şi dea ghionturi.
LA UN PAS DE CĂZĂTURĂ
La sfârşit, când Li Keqiang vorbea despre sutele de mii de bovine româneşti care vor ajunge pe tărâm chinez în următorii 10 ani, Valeriu Zgonea a renunţat şi el la căşti şi a trecut la glume cu colegul său de prezidiu, Crin Antonescu. „Avem corabia, avem şi vântul potrivit, aşa că acum corabia va spinteca valurile şi va merge înainte!”, au fost ultimele cuvinte rostite la tribună, iar aplauzele repetate au marcat sfârşitul discursului. Însă, când lucrurile erau pe sfârşite, premierul Chinei a fost aproape de o adevărată tragedie: a alunecat pe o treaptă, s-a dezechilibrat, dar a pendulat scurt de pe un picior pe altul şi astfel a scăpat de ruşine.
Ultima frază, în care a vorbit despre valuri şi corăbii, a fost rapid interpretată de politicieni. „A folosit câteva sintagme care au făcut deliciul audienţei, cum ar fi că România este un vapor care are un cârmaci şi că merge spre destinaţii sigure şi desigur că pe noi asta ne-a dus cu gândul la Traian Băsescu“, a precizat Elena Udrea.
Zgonea a uitat protocolul
Chiar dacă s-a ocupat personal de mobilizarea parlamentarilor pentru evenimentul de ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a încurcat atunci când a venit vorba de regulile de protocol. După ce Crin Antonescu i-a oferit o distincţie din partea Senatului, premierul chinez trebuia condus de acesta până la mijlocul unui hol care delimitează cele două Camere, pentru a fi întâmpinat de preşedintele Camerei Deputaţilor. Însă Valeriu Zgonea a întârziat, Crin Antonescu a fost nevoit să îl ducă pe premierul chinez până la sala unde urma să aibă loc a doua sa întâlnire, cu şeful Camerei Deputaţilor.
Faţa nevăzută a vizitei
Odată cu începerea Forumului Economic România-China, Parlamentul a îmbrăcat straie de sărbătoare: vopseaua de pe garduri a fost împrospătată, felinarele au fost curăţate, iar becurile au fost schimbate.
Pentru a fi prevenit orice accident, podeaua alunecoasă, din marmură, a Palatului Parlamentului a fost înlocuită, pe alocuri, cu parchet de unică folosinţă.
Premierului chinez a cerut ca sălile în care urma să vorbească să fie pline ochi, aşa că în sala de conferinţe au fost aduse mii de scaune suplimentare, care au fost ocupate şi de simpli funcţionari chinezi din România, convocaţi în ultima clipă.
Premierul chinez ar mai fi cerut ca în sala Parlamentului să fie aşezat la tribuna cea mai înaltă, dorinţă care i-a şi fost îndeplinită.
Şi, pentru ca vizita să decurgă perfect, treptele pe care a păşit premierul chinez au fost măsurate cu centimetrul. La sala de plen, unde una dintre trepte este ceva mai înaltă decât celelalte, oaspetele chinez a fost prevenit dinainte, să nu cumva să facă un pas greşit. Cu toate astea, Li Keqiang a fost aproape de o căzătură.
Palatul Parlamentului a fost verificat amănunţit de peste 100 de ofiţeri de securitate din China, 14 dintre ei răsfoind amănunţit până şi Cartea de Onoare a Senatului înainte ca premierul chinez, Li Keqiang să semneze. Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, în cursul dimineţii, cu premierul chinez. Recunoscut pentru punctualitatea exemplară, Keqiang a întârziat, totuşi, trei minute, timp în care şeful statului şi-a permis să facă glume cu jurnaliştii. „A venit iarna! Snowmobil!“, a exclamat Băsescu. Iulia Marin