Ponta: La organizarea alegerilor europene şi a referendumului vom ţine cont de Ordonanţa adoptată de Boc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că Guvernul va elabora procedurile pentru organizarea alegerilor europarlamentare şi a referendumului pentru revizuirea Constituţiei având ca temei legal OUG 103 adoptată în 2009 de Guvernul Emil Boc.

„Înainte de şedinţa de Guvern am avut o discuţie cu ministrul de Interne, cu celelalte instituţii, în vederea pregătirii tuturor procedurilor pentru desfăşurarea alegerilor europarlamentare şi pentru desfăşurarea referendumului privind modificarea Constituţiei. Aceste proceduri trebuie să fie adoptate la nivel de lege, de Hotărâre de Guvern, de norme, cu 90 de zile înainte de data de 25 mai. În acest context, voiam să asigur încă o dată întreaga opinie publică şi sigur şi criticile sosite din partea Opoziţiei, de faptul că vom respecta şi vom aplica OUG 103/2009 pentru modificarea şi completarea Legii referendumului. Este o Ordonanţă adoptată de Guvernul Emil Boc în baza iniţiativei şi a avizului ministrului Justiţiei de atunci, domnul Cătălin Predoiu“, a declarat premierul într-un briefing de presă la finalul şedinţei Executivului.

Victor Ponta a precizat că OUG 103/2009 prevede, de fapt, „cumularea referendumului cu alte tipuri de alegeri“.

„Spune domnul prim-ministru Boc în Nota de fundamentare: Prin Constituţia României nu se interzice organizarea şi desfăşurarea referendumului simultan cu procesul electoral desfăşurat pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, respectiv pentru alegerea Preşedintelui României, ori alegerile pentru Parlamentul European sau alegerile locale. Astfel, având în vedere această posibilitate, pentru raţionalizarea cheltuielilor publice generate de cele două scrutine, şi pentru a nu se crea un număr foarte mare de secţii de votare, se introduce posibilitatea... Şi inclusiv totul se desfăşoară în aceleaşi secţii de vot, operaţiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleaşi Birouri electorale. Vreau doar să spun că avem baza legală pentru organizarea în acelaşi timp a alegerilor pentru Parlamentul European şi pentru referendum, bază legală adoptată cu generozitate de Guvernul Boc sub îndrumarea profesionistă a ministrului de atunci, domnul Cătălin Predoiu“, a afirmat premierul.

Ponta şi-a exprimat, totodată, convingerea, că discuţiile pe acest subiect vor înceta.

„Guvernul va pregăti din punct de vedere logistic, procedural, tot ceea ce este necesar pentru ca pe 24-25 mai să putem să avem şi alegeri pentru Parlamentul European şi referendum pentru modificarea Constituţiei în cele mai bune condiţii şi conform legilor adoptate şi normelor europene“, a mai declarat premierul.

În materialul pus la dispoziţie de Biroul de presă al Guvernului este prezentat textul Hotărârii pentru supunerea spre adoptare a proiectului de lege privind aprobarea OUG nr. 103/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi o parte din motivaţia prezentată de premierul Emil Boc în Nota de fundamentare a ordonanţei.

„Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a adoptat, cu prilejul celei de-a 18-a reuniuni din 2006, documentul intitulat 'Liniile directoare cu privire la organizarea referendumului“. Astfel, în acest document se precizează că în cazul în care Parlamentul are obligaţia de a transmite un punct de vedere cu privire la organizarea unui referendum trebuie să fie fixat un termen înăuntrul căruia Parlamentul să-şi dea acest aviz consultativ; dacă acest termen nu este respectat, textul va fi supus la vot fără avizul Parlamentului.

„(...)Prin Constituţia României nu se interzice organizarea şi desfăşurarea referendumului simultan cu procesul electoral desfăşurat pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, respectiv pentru alegerea Preşedintelui României, ori alegerile pentru Parlamentul European sau alegerile locale. Astfel, având în vedere această posibilitate, pentru raţionalizarea cheltuielilor publice generate de cele două scrutine, şi pentru a nu se crea un număr foarte mare de secţii de votare, a fost introdusă o prevedere prin care referendumul să se realizeze în cadrul aceloraşi ordonanţe de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare", se arată în OUG nr. 103/2009 semnată de fostul premier Emil Boc.

Materiale pe aceeaşi temă:

Crin Antonescu: Alegerile europarlamentare, o radiografie a stării partidelor din România

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a explicat marţi seară, în cadrul unei emisiuni de televiziune, ultimele evenimente petrecute în spaţiul politic din România, aducând precizări despre alegerile din 2014, relaţiile din cadrul USL, precum şi despre proiectele politice din acest an.

PNL, împărţit înainte de alegerile europene. Cine vrea cu PSD şi cine se opune

Liberalii s-au întrunit astăzi în şedinţă pentru a discuta o eventuală participare comună, alături de PSD, pe listele pentru Parlamentul European.  Părerile sunt, însă, împărţite: în timp ce tabăra miniştrilor, în frunte cu Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu, susţine candidatura împreună cu social-democraţii, aripa apropiată de Crin Antonescu mizează pe candidatură separată.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite