Ponta: Nu trebuia neapărat să ştiu eu tot ce votează Parlamentul. Parlamentul este şeful Guvernului
0Premierul Victor Ponta a declarat vineri că nu era musai să ştie de tot ce votează Parlamentul pentru că Legislativul este şeful Guvernului. Afirmaţia premierului vine în contextul în care preşedintele Train Băsescu a declarat că liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta au ştiut de modificările aduse Codului Penal de Parlament.
„Dincolo de declaraţiile politice, vă spun că nu trebuia neapărat să ştiu eu de tot ce votează Parlamentul. Parlamentul este şeful Guvernului, şi nu invers“, a afirmat Ponta.
Premierul a mai spus că, referitor la Codul penal, a avut vineri o discuţie cu preşedintele Camerei Valeriu Zgonea şi acesta l-a informat că toate legile, inclusiv Codul Penal, au fost discutate în comitetul liderilor de grup, în care au fost prezenţi toţi liderii grupurilor parlamentare, iar aceştia au decis includerea lor pe ordinea de zi a Camerei. Premierul a arătat că legea amnistiei este singura despre care ştia
„Lucrurile sunt clare. Eu cred că Parlamentul trebuie să aibă dreptul de a legifera, dar pe legi de acest gen este necesară o consultare aprofundată, care nu a existat cu Ministrul Justiţiei, CSM, ICCJ şi ANI şi, după aceea, trebuie informată Comisia Europeană, pentru a vedea dacă modificările votate de Parlament încalcă obligaţiile noastre. În mod sigur se va discuta în continuare şi se va vedea care este forma cea mai bună“, a adăugat Ponta.
Şeful Executivului a mai spus că atunci când s-au votat legea amnistiei şi modificările la Codul Penal nu era în ţară, ci la Johannesburg.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în emisiunea Evenimentul zilei difuzată, vineri, la B1TV, că liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au ştiut de modificările la Codul Penal, „aranjamentul” fiind făcut luni, înainte de plecarea premierului la Johannesburg.
„Omul acesta (Victor Ponta - n.r.) minte, oricum a minţit şi ieri, şi pe români. Şi Crin Antonescu la fel. Şi ieri a minţit, când s-au făcut că dau înapoi. Amândoi au ştiut foarte bine. Aranjamentul (...) s-a făcut luni, înainte de plecarea lui Ponta. Ieri nu ştiam încă asta, dar astăzi vă pot confirma că s-au înţeles ca, în timpul în care Ponta era la Johannesburg, aceste legi să treacă", a declarat Traian Băsescu.
Pe aceeaşi temă:
Traian Băsescu: Pot confirma că Ponta şi Antonescu s-au înţeles pe Codul penal luni. Ar trebui să demisioneze imediat