Ponta: Ca să fim siguri că preşedintele promulgă legile, să le autentificăm la notariatul Ioanei Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a subliniat, luni, în debutul şedinţei liderilor social-democraţi, că parlamentarii PSD sunt pregătiţi să voteze din nou legile pe care preşedintele Traian Băsescu „le blochează“.

“Pregătim şi sesiunea parlamentară, în care revotăm toate legile bune pentru România pe care, din păcate, preşedintele le blochează. Mă gândeam, ca să fim siguri că promulgă legile, să le autentificăm la notariatul Ioanei Băsescu. Dar dacă nu avem această posibilitate le revotăm în Parlament. Important este să intre în vigoare, fiindcă este vorba de legi importante”, a declarat Victor Ponta, în debutul şedinţei Biroului Permanent al PSD.

În context, premierul a amintit despre legea privind parteneriatul public-privat, care  a fost trimisă de preşedinte către Parlament, spre reexaminare.

„Vorbim de legea care stabileşte condiţiile pentru cumpărarea de terenuri, legea cu energia — pentru ca preţul la energie să nu crească, cea privind parteneriatul public privat — pentru că, după Comarnic-Braşov, pe care sper să îl semnăm în aprilie, vreau să continuăm proiectul şi cu Piteşti-Craiova şi podul peste Dunăre de la Brăila-Galaţi şi celelalte proiecte pe care le avem“, a adăugat Ponta.

Citeşte şi:

Băsescu trimite înapoi Parlamentului  Legea privind parteneriatul public-privat

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, joi, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii privind parteneriatul public-privat.

Hibele din legea vânzării terenurilor agricole

Dreptul de preempţiune şi înfiinţarea unei noi instituţii pentru administrarea pieţei funciare sunt principalele puncte contestate în legea care permite străinilor să cumpere teren agricol în România.

Traian Băsescu a retrimis în Parlament spre reexaminare legea privind cumpărarea de terenuri de către cetăţenii europeni

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării de terenuri agricole de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite