Poate fi demonizarea lui Băsescu un mod de guvernare?

În orice discurs sau declaraţie a lui Victor Ponta apare numele lui Traian Băsescu,  tot la fiecare 3 fraze. Şi specificarea faptului că el, Ponta, este primul ministru al acestei ţări. Faptul în sine este total neobişnuit şi necesită o psihanaliză, fie şi de la un nespecialist.

Ce să reprezinte Traian Băsescu pentru Victor Ponta, de îl obsedează, se culcă şi se scoală cu el în gură, nu scapă nici o ocazie de a-l demoniza?

Este singurul politician care-i ţine piept. Spre deosebire de Antonescu, Dragnea, mulţi alţii, care fie au dat bir cu fugiţii, fie îşi pleacă capul în faţa deciziilor lui Victor Ponta, cum s-a întâmplat la numirea preşedintelui Senatului.

Victor Ponta îşi imaginează prezenţa sa la cârma statului astfel: „să avem toată puterea, nu doar guvernarea”.

Nimic despre separarea puterilor în stat, despre independenţa justiţiei, despre democraţie şi guvernare participative.

Nu. Voi, ceilalţi, sunteţi proşti, nu ştiţi nimic, ciocu mic şi ascultă comanda la mine. Cam asta îi trece prin cap lui Ponta, zi de zi şi ceas de ceas. Un dictator pur sânge.

Şi la ce-l încurcă Băsescu?

Că nu-şi poate duce oastea de partid la borcanele de miere ale bugetului de stat, fără intervenţia justiţiei şi a SRI, fără devoalarea actelor de corupţie ajunse şi pe masa guvernului.

Acesta-i regimul Băsescu, pe care Antonescu l-a şi delimitat în mod expres: DNA, ANI, CSM.

Nici prin cap nu le trece celor doi, Ponta şi Antonescu, că instituţiile regimului Băsescu îşi fac pur şi simplu datoria, că nu au cum să fie teleghidate, manevrate, de un preşedinte cu câteva luni înainte de plecare şi fără pârghii oficiale sau oculte pentru asta. Că preşedintele nu-i angajează pe magistraţi, nu-i salarizează, avansează, sancţionează. A numit doar şefii parchetelor la propunerea ministrului justiţiei.

Demonizarea lui Băsescu a mai avut un scop. Să ofere populaţiei un ţap ispăşitor pentru tăierile de venituri din 2010. Recunoscute şi de Ponta că au fost necesare, pentru că ţara era nefinantabila. Dar ce contează.

Repetarea la infinit că Băsescu le-a tăiat veniturile aşa, din răutate, nu că ar fi fost necesar să nu ajungem în situaţia Greciei sau mai rău, nefiind în zona euro, a avut mai puţin de jumătate din efectul scontat. Referendumul n-a trecut, doar 40% dintre români s-au lăsat ademeniţi de cântece de sirenă. Iar până în decembrie 2012 a rămas 27% din populaţia cu drept de vot care a pus ştampila pe USL.

Escamotarea acestor scoruri şi pretenţia că „toţi” românii vor să scape de Băsescu, este iarăşi din registrul unei propagande ieftine şi mincinoase, manipulatorii.

Faptul că Partidul Mişcarea Populară, PMP, susţinut de Traian Băsescu, a ajuns la un scor de 9-10% la doar câteva luni de la lansare, spune multe despre bazinul electoral şi de simpatie de care se bucură Traian Băsescu.

Şi, până la urmă, care sunt acuzele care i se aduc?

- Că teleghidează justiţia prin „regimul Băsescu” spre anumite zone politice. Tocmai ce am arătat mai sus că şi să vrea s-o facă nu are instrumentele necesare.

- Că a tăiat veniturile şi a sărăcit populaţia. Mulţi au crezut o vreme. Dar ce conducători de stat îşi taie craca (politică) de sub picioare, doar aşa, din sadism? După guvernarea Tariceanu, încheiată cu 5,5% deficit bugetar, cu pensii şi salarii duduite, dar fără resurse sustenabile, cu 1,4 milioane bugetari, faţă de 800.000 în 2004, cu arierate de 2 miliarde euro, cu economia mondială în plină criză, ce putea face altceva? Doar să dea afară 200.000 de bugetari într-o noapte, fără şanse de a se angaja în privat.

- Că blochează acţiunile şi actele normative ale guvernului. După ce CCR a demontat descentralizarea, modificările la codul penal, Legea Insolventei, Legea Roşia Montana, şi mai toate iniţiativele legislative ale guvernului, lumea a înţeles că de vină nu e Băsescu,  ci calitatea precară a celor care conduc şi iniţiază acte normative neconforme cu Constituţia. Chiar dacă Ponta repetă în continuare ca un papagal, ca într-un joc de grădiniţă, „Băsescu e de vină”.

- Băsescu reprezintă ţara în structurile UE şi uzurpeaza rolul guvernului. Până la urmă, Ponta a lăsat-o mai moale, a devenit nefrecventabil în UE după marţea neagră şi toate acţiunile de orientare spre China şi Rusia.

Dar e productivă această atitudine în ochii populaţiei? O vreme a ţinut.

Majoritatea electoratului cântăreşte o guvernare după ce pune în farfuriile familiei şi după banii din portofel, după nivelul de trai. Să nu ne iluzionăm că sunt mulţi amatori de analize politice sau economice.

Ori aici pierde bătălia politică Victor Ponta. Dacă aducea bunăstare pe masa românilor, aceştia i-ar fi iertat, probabil, derapajele anti Băsescu, de la statul de drept şi democraţie.

Dar atunci când, cu toată creşterea economică, vii şi pui taxe peste taxe, creşti acciza la combustibil, justiţia îţi ia pe rând baronii şi îi duce cu cătuşe la puşcărie, ce să creadă şi să zică omul de rând? Că actualii conducători nu-s mai breji decât ăilalţi, că se laudă şi mint degeaba, fără consecinţe în nivelul de trai de fiecare zi.

Ghinionul lui Ponta este că anul acesta sunt două rânduri de alegeri, în mai şi noiembrie. Tot atâtea prilejuri să aflăm starea de mulţumire sau nemulţumire economică a populaţiei.

Şi tot greşeală imensă, că şi-a imaginat că poate guverna având împotriva elitele intelectuale ale ţării, presa cinstită şi necumpărata, oficialii UE şi SUA. Că poate ameţi populaţia cu două „temple” tv.

Au mai fost guvernări nefericite, dar inconştiente şi cu credinţa că „fac din vorbe” cetăţenii, n-au prea fost.

Adică, să-ţi strige populaţia: „ne e foaaameee!” şi Victor Ponta să le răspundă, „vă minte Băsescu, aveţi burta plină”, nu s-a mai pomenit în România.

Urmează trezirea la realitate, adică scorul la alegeri, că acesta nu poate fi escamotat.

Şi cu instituţiile de forţă ale statului, parchete, SRI, cu ochii pe urne să nu se fure. Mai greu cu furatul, acum, după dosarul „Referendumul”.