PMP cere Avocatului Poporului să conteste la CCR legea care îi exclude din Biroul Electoral Central

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PMP sesizează Avocatul Poporului, solicitându-i contestarea la CCR a ordonanţei de urgenţă prin care Guvernul a modificat aceasta lege, lăsând PMP fără reprezentant în Biroul Electoral Central.

„Premierul Victor Ponta îşi fidelizează partenerii de alianţă şi asigură o reprezentare consistentă a puterii în Biroul Electoral Central, prin modificări neconstituţionale la Legea 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României. Una dintre modificările pe care le introduce ordonanţa de urgenţă face cadou UNPR şi PP-DD reprezentanţi de drept în Biroul Electoral Central“, se precizează într-un comunicat al PMP.

În plus, PMP atrage atenţia asupra faptului că, potrivit unei recomandări a Comisiei de la Veneţia, este interzisă modificarea legii electorale în an electoral. „Guvernul nu doar ca emite o ordonanţă pentru a-i servi propriilor interese, dar incalcă, în acelaşi timp, prevederile constituţionale, care interzic modificarea legislaţiei electorale în anul în care au loc alegeri, precum şi recomandările Comisiei de la Veneţia“, mai se precizază în sursa citată. Singura instituţie care poate sesiza la CCR ordonanţe de urgenţă este Avocatul Poporului.

Guvernul a modificat Legea pentru alegerea Preşedintelui României şi, printr-un amendament introdus cu mare fineţe, a scos Partidul Mişcarea Populară (PMP), formaţiune năşită de Traian Băsescu, din viitorul Birou Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale.

Guvernul a modificat, subit, articolul 2 din „Legea pentru alegerea preşedintelui României“, adăugând încă o literă (e), care defineşte noţiunea de partid parlamentar, deşi o astfel de definiţie nu era necesară în legea pentru alegerile prezidenţiale. „Partide politice parlamentare sau formaţiuni politice parlamentare - partidele şi formaţiunile politice care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori care au candidat pe listele acestora sau pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele sau formaţiunile politice respective“, aşa sună definiţia noţiunii de partid parlamentar, aşa cum a fost stabilită de Guvern.

Miza amendamentului


Modificarea este cu atât mai surprinzătoare cu cât pare cu dedicaţie. Un singur partid cu greutate nu se încadrează  în definiţia Guvernului: Partidul Mişcarea Populară, chiar formaţiunea girată de preşedintele Traian Băsescu, marele rival politic al premierului Victor Ponta. În acest moment, PMP numără mai mulţi parlamentari, însă nu poate fi considerat partid parlamentar în mod legal, dacă ne uităm la noua definiţie a Guvernului. În 2012, la ultimele alegeri parlamentare, PMP nu era înregistrat ca partid, deci nu a putut să aibă listă proprie de candidaţi şi nici măcar nu a putut face parte dintr-o alianţă. Deci, oficial, nu există ca partid parlamentar.

Citeşte şi:

Partidul lui Băsescu, exclus prin lege din Biroul Electoral Central

Guvernul a operat o modificare în legea pentru alegerea preşedintelui României în aşa fel încât Partidul Mişcarea Populară să nu aibă posibilitatea de a-şi desemna un reprezentant în Biroul Electoral Central

Grupul lui Tăriceanu: „Cerem oprirea sancţionării membrilor PNL pentru delictul de opinie contrară conducerii“

Fundaţia lansată de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu săptămâna aceasta reacţionează vizavi de declaraţiile liderilor PNL, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit cărora liberalii care s-au alăturat grupului lui Tăriceanu riscă sancţiuni. Simpatizanţii ONG-ului cer organizarea unei dezbateri în cadrul Congresului de la sfârşitul lunii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite