Nu pot funcţiona instituţii de forţă ale statului, fără colaborare, coordonare a eforturilor, fără posibilitatea de a corecta ce este de corectat. În toate ţările există unităţi de sinteză a tuturor informaţiilor furnizate de aceste instituţii. Şi la noi ar trebui să existe la nivelul CSAT-ului. Asta nu înseamnă amestec în dosarele procurorilor, pe care aceştia le instrumentează în virtutea independenţei actului de justiţie. Într-o ţară cu presa liberă nu există posibilitatea unui complot la nivel instituţional. Nu se poate ca toţi salariaţii acelor instituţii să fie slugi şi să nu trimită presei lucrurile necurate, la care sunt parte. Este vorba de mii sau zeci de mii de oameni. Ideea statutului paralel, concept pe care inclusiv fostul premier Tudose nu-l pricepe, a fost adusă în spaţiul public cu un singur scop: să explice şi să justifice atacul asupra justiţiei, practicat de politicienii care vor să scape de pedeapsa cuvenită pentru hoţie şi corupţie.

Dragnea, Tăriceanu şi multe alte persoane din coaliţia de la guvernare nu pot accepta separaţia puterilor în stat, faptul că nu controlează justiţia şi serviciile de informaţii, că nu au pârghiile  cu care operează preşedintele ţării. Au doar guvernul şi parlamentul, prin intermediul cărora vor să „ocupe” toată ţara.

Există şi instituţii cu rolul de a descoperi, contracara, pedepsi, eventuale acte ilegale ale unor persoane aflate în interiorul acestor instituţii: CSM, CSAT, justiţia. Dar nu politicienii trebuie să se amestece în aceste activităţi.

Ce riscuri pândesc România?

Riscurile importante cărora trebuie să le facă faţă România presupun existenţa unor instituţii de forţă puternice, în care românii să aibă încredere, în ipoteza deloc neglijabilă că încercări dificile ne aşteaptă în perioada următoare. Caz în care este necesară colaborarea perfectă între instituţii, între populaţie şi acestea.

Războaiele s-au mutat în plan informatic. Aici se depun eforturi importante, pentru a se crea „arme” care să paralizeze o ţară, să influenţeze alegerile libere sau alte procese democratice. Suntem în plin scandal al utilizării reţelelor „social media” în scopuri politice sau criminale. Nici România nu este scutită de aceste războaie informatice, cărora serviciile de informaţii trebuie să le facă faţă. SRI are un departament de protecţie împotriva atacurilor cibernetice. Doar faptul că nu putem găsi în spaţiul public informaţii despre activitatea acestui departament nu trebuie să ne facă să ignorăm acest pericol.

Terorismul internaţional. Aflăm, din când în când, despre persoane expulzate sau arestate în România pentru pregătirea unor activităţi teroriste. România nu a fost lovită, până în prezent, de atacuri teroriste. Este meritul serviciilor de informaţii şi activităţii procurorilor. Iar şefii de la guvernare nu ştiu cum să le mai critice şi să sădească neîncrederea în aceste instituţii, doar pentru a scăpa de anchetele procurorilor.

Spionajul agresiv. Nu mai departe de ieri, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, declara: „se simte o prezenţă foarte solidă” a spionajului rusesc. Ministrul a comentat şi poziţia Ambasadei Rusiei la Bucureşti, care a calificat anunţul MAE privind expulzarea unui diplomat rus drept manifestarea nebuniei politice colective”: „A încerca să spui că atunci când se reacţionează la o nebunie este tot o nebunie, mi se pare greşit (...) Ceea ce s-a întâmplat este un fapt fără precedent în epoca noastră, numai în timpul războiului rece se ajungea la asasinarea unor agenţi care trecuseră de altă parte”.

Cooperarea în UE şi NATO.  Pentru a fi parteneri de încredere trebuie să avem instituţii puternice şi capabile să asigure cooperarea cu instituţiile similare din ţările UE şi NATO. Sădirea neîncrederii, destabilizarea şi decredibilizarea acestor instituţii, reprezintă un act de trădare a intereselor naţionale.

Doar pentru că nu se discută în spaţiul public nu înseamnă că acte de spionaj, unele agresive, cu înalt potenţial distructiv, nu se petrec pe teritoriul României. Ce facem, distrugem instituţiile care ne apără de astfel de atacuri?

Globalizarea este benefică, ne face să progresăm mai repede. Dar aduce şi factori de risc considerabil, pe care instituţiile statului trebuie să-l contracareze în timp util.

Cu atât mai nefericită şi cu caracter distructiv mi se pare invenţia „statului paralel”. Acuzele cu prigonirea „cetăţenilor” se referă exclusiv la politicieni corupţi şi hoţi, care nu vor să dea socoteală pentru faptele lor.

Concluzia este că aceia care acţionează împotriva instituţiilor de forţă, create exact pentru a ne apăra ţara de atacuri externe, sunt pasibili de acuzaţia de înaltă trădare, pentru că slăbesc capacitatea României de a se apăra în faţa atacurilor venite din exterior. Şi este posibil ca, la un moment dat, să fie judecaţi pentru aceste acte de trădare a intereselor naţionale.