
O măgărie fără seamăn se pregăteşte la Camera Deputaţilor
0Azi noapte, târziu, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a „coafat” proiectul de lege privind amnistiile şi graţierile, intrat azi pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pe şest, prin votul deputaţilor, fără a fi anunţată pe ordinea de zi electronică, cu toate avizele şi documentele aferente.
În şedinţa de luni noapte, au fost majorate plafoanele de graţiere şi amnistie, astfel:
- Amnistierea infracţiunilor pedepsite cu închisoare de până la şase ani
- Graţierea pedepselor cu închisoarea de până la şapte ani.
Termenele iniţiale erau de până la patru ani pentru amnistie şi de cinci ani pentru graţiere.
Proiectul de lege este clar cu dedicaţie pentru Adrian Năstase, Voiculescu, Relu Fenechiu, Becali, şi toată garnitură de corupţi, foşti miniştri, parlamentari, demnitari, înalţi şefi de partid, care au fost condamnaţi definitiv sau în primă instanţă.
În dimineaţa aceasta proiectul de lege a fost deja votat pe articole, urmând la ora 14 votul final pe textul proiectului.
Deşi PNL, PDL şi PPDD au anunţat că vor vota împotrivă, nu este de loc sigur că se vor şi ţine de cuvânt.
Se pare că nici Victor Ponta nu este de acord cu noua formă a proiectului de lege de amnistiere. Premierul ar fi cerut ca infracţiuni precum luare de mită, dare de mită sau trafic de influenţă să fie excluse din lista beneficiarilor amnistiei. Să vedem ce influenţă are şeful PSD când parlamentarii îşi scapă pielea unii altora.
"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, roagă Camera Deputaţilor să respingă Legea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse (PLX 163/2013). O eventuală adoptare a acestei legi va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupţiei şi va afecta încrederea în justiţie având, în acelaşi timp, efecte catastrofale pentru următorul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) ", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Adoptarea acestui proiect de lege ar avea un impact devastator pentru România, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.
Intern, pentru că românii vor înţelege că hoţii sunt scăpaţi de colegii lor din parlament, şi că, în justiţie, vor plăti tot cei care fură două găini sau un sac de porumb.
În plan extern, România va fi din nou taxată ca fiind raiul hoţilor şi corupţilor, având o pavăză importantă sus, în Parlamentul României.
Raportul MCV va taxa cum se cuvine această ultimă măgărie a parlamentarilor romani şi, mai important, încrederea investitorilor în justiţia romană se va prăbuşi inevitabil şi definitiv.
Este incredibil cum, în această conjunctură, crucială pentru plasarea României în rândul statelor civilizate şi normale, asistăm sideraţi cum marii corupţi ai neamului scapa de închisoare, salvaţi de Parlamentul României, în care s-au strecurat numeroşi infractori, chiar condamnaţi definitiv.
Dar ceilalţi parlamentari, cei despre care sperăm că sunt cinstiţi, ei ce responsabilitate au faţă de soarta acestei ţări?