O emisiune, trei greşeli – de ce va pierde Iohannis alegerile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi face tot ceea ce îi stă în putere pentru a evita o confruntare directă cu Victor Ponta şi alege prezenţe în emisiuni doar la posturi care îi sunt în principiu favorabile, Klaus Iohannis reuşeşte contraperformanţa de a-şi da singur cu stângul în dreptul, demonstrând românilor la fiecare apariţie publică cât este de nepotrivit pentru a ocupa funcţia de Preşedinte al României.

Ultimul exemplu în acest sens ne-a fost furnizat de Iohannis luni seară, la Realitatea TV, unde prezidenţiabilul ACL ar fi trebuit să demonstreze că refuzul său de a participa la dezbateri alături de Victor Ponta nu are nicio legătură cu teama de a nu se face de râs şi că argumentele sale sunt ”bulletproof”. În schimb, candidatul ACL a reuşit ca pe parcursul emisiunii să facă nu una, ci trei gafe majore.

Prima dintre ele se referă la explicaţiile prin care Klaus Iohannis a încercat să explice de ce evită să participe la dezbaterea prezidenţială cu Victor Ponta, organizată chiar de postul la care era invitat. ”Între doi candidaţi din turul doi trebuie să existe o dezbatere publică, pe o platformă publică, neutră, accesibilă tuturor jurnaliştilor, indiferent că sunt din radio, online... o platformă deschisă”, a bălmojit Klaus Iohannis, fără să îşi dea seama în mod evident că vorbele sale jignesc implicit Realitatea TV, acuzând-o de lipsă de obiectivitate.

Chiar şi în aceste condiţii, jurnaliştii prezenţi în platou s-au abţinut de la a-l pune la zid pe Klaus Iohannis, ridicându-i mai degrabă mingea la fileu prin întrebările adresate. Şi totuşi, în loc să zburde cu dezinvoltură, candidatul ACL a mai reuşit să se împiedice grav de două ori.

Ajungem astfel la cea de-a doua gafă comisă de Klaus Iohannis în emisiunea de luni seară, când prezidenţiabilul ACL a fost rugat să clarifice nedumeririle opiniei publice în legătură cu modul în care şi-a agonisit averea.   Întrebat dacă este posibil ca un profesor să aibă capacitatea să îşi cumpere şase case, Klaus Iohannis a răspuns afirmativ, deşi, în mod evident, majoritatea profesorilor oneşti, cu sau fără venituri din meditaţii, nu au reuşit să acumuleze nici pe departe averi similare cu aceea cu care se poate lăuda prezidenţiabilul ACL şi pentru agonisirea căreia, pe parcursul campaniei electorale, a dat nu mai puţin de şase explicaţii diferite.

În sfârşit, ultima gafă flagrantă comisă de Iohannis se referă la majorarea pensiilor. Mai precis, prezidenţiabilul ACL a declarat că i se pare inutilă creşterea cuantumului pensiei sociale minime la 400 de lei, dând în acest sens exemplul propriei soacre. "O pensie decenta e o pensie din care poţi să trăieşti. Soacra mea are o pensie de 300 de lei. Nu poţi să traieşti din asta. Nici cu 400 de lei, cum spune Guvernul, nu îi scoatem pe oameni din mizerie. Nu vreau să dictez de la Cotroceni ce se întamplă la Victoria. La noi consensul politic e destul de rar. Daca vrem sa îmbunătaţim sistemul de educaţie, creştem pensiile pe termen mediu şi lung. Vorbim de o perioadă de 30, 40 de ani, nu de 4 ani cât e un mandat", a spus Iohannis. Altfel spus, candidatul ACL recunoaşte că pensionarii nu se pot aştepta de la el, dacă va câştiga fotoliul de la Cotroceni, să încerce să îi ajute în vreun fel, ba dimpotrivă, din moment ce i se pare că măsurile anunţate în acest sens de către guvern sunt inutile.

Trăgând linie, prestaţia lui Klaus Iohannis de la Realitatea TV reprezintă prin ea însăşi o explicaţie a fricii pe care prezidenţiabilul ACL o arată de o confruntare directă cu Victor Ponta. Dacă Iohannis a fost în stare, de unul singur, să comită atâtea gafe, ne putem închipui cu uşurinţă cât de dezastruos s-ar prezenta candidatul ACL într-o dezbatere faţă în faţă cu contracandidatul său.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite