O bilă albă pentru „marţea neagră“: ce se ascunde în spatele celei mai de succes campanii din Parlament

„Marţea neagră“ a rămas în istoria recentă drept ziua în care aleşii au strecurat pe ordinea de zi un calup de legi controversate. Valeriu Zgonea are, însă, o altă versiune:  aleşii au pus la punct una dintre cele mai complexe strategii de promovare a Parlamentului, care s-a încheiat cu o nesperată publicitate, în special în rândul liderilor europeni şi al ambasadelor, dar şi cu o apariţie exclusivă în raportul MCV.

“Modificările la Codul penal nu au fost promovate. Ştiam că aşa se va reacţiona, dar dacă doar vorbeam despre ele, nu era nimeni interesat. Noi, cei care suntem vechi în politică, ştiam. Şi uite că lumea şi-a adus aminte că de la 1 februarie intră în vigoare noul Cod penal”, a fost explicaţia pe care Zgonea a simţit nevoia să o lanseze cu privire la evenimentele care au zguduit din temelii credibilitatea aleşilor. Cutremurul din Parlament a fost, însă, unul fabricat cu scop nobil: pentru ca nimeni să nu uite vreodată că plăcile tectonice ale democraţiei se mai şi mişcă din când în când.

“Ştiu că o să fim controversaţi”, a mai admis el, dar evident că totul face parte dintr-un plan măreţ, pe care prostimea nu îl poate pricepe. Nu imediat, desigur, dar explicaţiile se croşetează pe măsură ce trecerea timpului nu pare că ar înţelepţi poporul.

A nins, autostrăzile sunt blocate, drumurile au rămas o amintire dosită în spatele nămeţilor? Doar pentru că domnul Şova a vrut să le reamintească românilor că, iată, există autostrăzi în România! Şi această aducere aminte e tot unul din marile proiecte elaborate îndelung de minister.

Un avion se prăbuşeşte în munţi, iar autorităţile pasează de la una la alta responsabilitatea? Totul doar ca să nu uităm că Radu Stroe exista pe undeva, pe la Ministerul de Interne, dar şi că România este o ţară cu un relief variat, iar la munte nu e ca la câmpie.

Parlamentarii şi miniştrii sunt condamnaţi pe bandă rulantă, faptele de corupţie ies la iveală ca uleiul deasupra apei? Şi asta se întâmplă doar pentru ca infracţiunile să nu rămână un trist cuvânt din dicţionar.

Refuză demnitarii condamnaţi să demisioneze, ba chiar nu scot o vorbă despre asta?  Şi în acest caz, e vorba doar de înduioşătoarea dorinţă de a fi memorabili şi de a-şi duce mandatul până la capăt. La capătul răbdării electoratului.

Vedem, iată, că unele din aceste acţiuni au şi rezultat. Greşelile gramaticale pe care ministrul Maria Grapini se încăpăţânează să le facă în celebrele sale postări de pe Facebook nu sunt altceva decât o marcă personală. Iar faptul că originalitatea ministrului se va manifesta şi în Parlamentul European nu este decât o altă dovadă că stâlcirea limbii române dă roade remarcabile.

 Chiar condamnarea fostului premier Adrian Năstase se încadrează în aceeaşi serie de acţiuni de autopromovare, întrucât se pare că traficul pe blog creşte exponenţial cu durata anilor pe care îi are de petrecut după gratii. Mai mult, pentru ca mărturiile să nu se piardă în nebuloasa Internetului, fostul premier ne-a lăsat drept amintire autografe literare direct din închisoare.

Pe de altă parte, strategia ministrului Culturii, Gigel Ştirbu, de a recurge la acuzaţii de plagiat pentru a-şi clădi o reputaţie, s-a perimat întrucâtva după ce premierul Victor Ponta s-a folosit de aceeaşi tactică şi a avut un succes nebun.

Pe acelaşi principiu care, după cum vedem, nu dă greş, orice le-am avea de imputat politicienilor nu este altceva decât o fărâmă din turta publicitară pe care aleşii o coc strategic şi o dospesc cu înţelepciune.  

Dintr-un punct de vedere, ne-am lămurit: ceea ce vedem drept gafe inocente, piedici pe care lupta politică sau, pur şi simplu, viaţa le pune aleşilor, totul este cu intenţie, gândit dinainte şi face parte dintr-o ingenuă campanie de autoflagelare.

De altfel, reclama e sufletul politicii şi,vorba unui poet irlandez, singura publicitate negativă e propriul epitaf.