No taxation without representation, Victore! ANAF şi dreptul la vot

Democraţia americană s-a născut din furia plătitorilor de taxe din Colonii în raport cu nereprezentarea lor politică. Suntem dispuşi să suportăm povara contribuţiilor impuse de Londra – a spus burghezia americană – însă cu condiţia fermă a prezenţei noastre în Parlament: nu plătim fără ca vocea noastră să se facă auzită; nu ne puteţi călca în picioare; don’t tread on me; no taxation without representation.

Pare un principiu relativ banal al democraţiei – şi totusi, acum cum a observat primul Răzvan Zamfir – în România el este încă insuficient metabolizat. În România ne dorim – chiar ne dorim! – reforma fiscală şi taxare la sange, în schimb refuzăm pentru milioane de români dreptul de reprezentare politică. Le luăm banii ferm, nemţeste, însa le oferim dreptul de a alege şi a fi alesi mai domol, in ritm moscovit.

As putea accepta ca acest principiu nu se aplica românilor din Diaspora – pentru că nu vorbim de o taxare directă. Totuşi, in extenso, argumentul functionează fără breşe şi pentru ei: banii pe care cetatenii care lucreaza peste hotare ii trimit in tara depaşeau, anul trecut, nivelul investiţiilor straine. O suma uriaşă, care reprezinta o contributie reala – si care ar merita rasplatita, macar in al doisprezecelea ceas, macar dintr-un respect elementar, prin acceptarea votului prin corespondenta de catre Guvernul PSD. Daca nu ne plac argumentele de ordin moral si constitutional, am putea asuma macar faptul ca miliardele de euro care intra in Romania dinspre Diaspora merita o amarata de cabina de vot in mai multe centre din Europa si cateva sute de mii de plicuri pretimbrate pentru votul la distanta.

Lucrurile sunt şi mai grave când ajungem în Romania – acolo unde impozitarile sunt directe şi consistente. Aici Guvernul Ponta refuză să organizeze alegeri partiale în câteva centre politice majore, cu milioane de votanti. Acesti cetaţeni, cu taxele plătite la zi, nu au reprezentanti politici şi nu au dreptul sa candideze. Sunt, într-un fel, în situaţia unor colonişti americani buni de jumulit prin biruri pe ceai, dar irelevanti politic pentru colonizatorul social-democrat.

Şi e parcă inadecvat s-o luam pe urmele democratiei americane incepand tocmai cu problemele conceptuale de la 1765. Oricat de catehumen ar fi PSD in materie de stat de drept, macar de la tematica lui 1918 ar putea începe…