Moţiunea de uzură

Nici nu a început bine noua sesiune parlamentară, că PNL a decis să folosească deja cel mai important instrument pe care opoziţia îl are la îndemână pentru a schimba configuraţia politică în Parlament şi în Guvern: moţiunea de cenzură.

Pentru că, se ştie, articolul 113 din Constituţie dă dreptul la o singură moţiune de cenzură per sesiune parlamentară, cu excepţia asumării răspunderii de către Guvern pe vreo lege. Aparent, acest demers are la bază vulnerabilitatea poziţiei lui Victor Ponta, în raport cu Justiţia, cu propriul partid, cu electoratul. Dacă ne uităm mai atent, PNL nu face decât să îşi transforme „glonţul de argint” într-unul orb. Aş spune că e doar naivitate şi strategie proastă, dar refuz să cred că la PNL se face politică într-un mod atât de inabil.

Iată, deci, doar câteva motive pentru care cred că moţiunea de cenzură e doar praf în ochi:

1. Textul moţiunii. Scris pe genunchi şi într-un ton plin de dramatism, de parcă ar fi o postare de blog al vreunui lipitor de afişe dornic de afirmare, textul se concentrează pe neajunsurile personajului Ponta. Dacă PNL dorea să sancţioneze situaţia jenantă în care se află prim-ministrul, putea folosi acest text cel mult ca pe un comunicat de presă, în nici un caz pentru a promova un demers de o asemenea amploare în Parlament.

2. Subiectul moţiunii. Neajunsurile lui Ponta sunt arhicunoscute şi s-au acutizat doar minimal după trimiterea în judecată, în raport cu tot bagajul pe care l-a acumulat de când e la guvernare. O moţiune de cenzură ar trebui să vizeze sancţiunea supremă la adresa unui Guvern care conduce prost - lucru pentru care cu siguranţă că se puteau găsi argumente. Să vii, în schimb, cu o lamentare la adresa lui Ponta e mai degrabă o formă de autism politic. Sau o greşeală de începător în ale politicii, având în vedere că Ponta, acum, nu mai înseamnă nimic politic, fiind doar tolerat în funcţie de către PSD pentru cine ştie ce motive temporare. Şi mă îndoiesc că în PNL deciziile sunt luate de începători.

În paranteză, merită subliniat că acest episod al moţiunii e doar cel mai recent din evoluţia păguboasă a politicii postcomuniste, bazată pe o personalizare excesivă şi creare de sperietoare pentru electorat. Ca să sumarizez, amintesc doar că marile alianţe politice de după 1990 au fost create cu scopul principal de a se opune unor personaje polarizatoare pentru politică şi societate: CDR împotriva lui Iliescu, Alianţa D.A. împotriva lui Năstase, USL împotriva lui Băsescu. Am putea adăuga noul PNL împotriva lui Ponta. Câtă vreme partidele vor da naştere sau vor reacţiona advers la apariţia unor astfel de „mere ale discordiei”, nu va fi loc pentru o politică bazată pe ideologii sau principii de urmat pe termen lung. Observaţi că toate alianţele menţionate mai sus au presupus tabere ideologice adverse.

3. Momentul moţiunii. Această sesiune parlamentară e abia la început şi va fi foarte densă, cu multe probleme relevante pe agendă. Amintesc doar Legea bugetului, despre care vom discuta probabil undeva prin noiembrie. Legea votului prin corespondenţă e în continuare în aer, iar premisele nu sunt favorabile. Moţiunea pe acest subiect din primăvară nu a avut nici un rezultat în ce priveşte problema în sine, pentru că nu a mişcat deloc lucrurile în direcţia adoptării legii. Apoi, salarizarea bugetarilor, respectiv salarizarea demnitarilor, noua lege „Big Brother” - s-ar găsi cu siguranţă subiecte contondente, asupra cărora ne-am aştepta ca puterea şi opoziţia să se afle în dezacord substanţial.

4. Buna cooperare dintre PSD şi PNL. Acest punct decurge firesc din cel de mai sus. Faptul că această moţiune de cenzură a PNL nu ilustrează o luptă pentru guvernare, ci cel mult o luptă împotriva lui Victor Ponta, este dovedit de faptul cele două partide au cooperat foarte bine pe parcursul acestui an. Chiar azi citeam despre înţelegerile dintre cele două mari partide asupra unora dintre legile amintite mai sus. Mai recent, să ne amintim despre veselia cu care a fost reexaminat şi adoptat Codul Fiscal, într-un climat de armonie generală. Pe parcursul primei sesiuni parlamentare, cele două partide au negociat, s-au înţeles sau au fost de la bun început în acord perfect cu privire la 95% din conţinutul noilor legi electorale, al legii partidelor sau al legii finanţării partidelor şi campaniilor. Cu excepţia chestiunii alegerii primarilor într-un tur sau două de scrutin, partidele au fost constant pe aceeaşi lungime de undă.

5. Contextul moţiunii. Cum spuneam mai sus, Ponta este acum un personaj care nu mai contează în politică. El este un simplu administrator al Guvernului, păstrat de PSD de conjunctură. În aceste condiţii, cheia debarcării lui Ponta nu e la Parlament, ci la PSD şi poate la acel domn profesor universitar doctor care aproape că goleşte de conţinut sintagma „interes naţional” prin prea deasa ei folosire. Apelul din textul moţiunii către cei doi lideri ai coaliţiei de guvernare se putea face, mai cu spor, într-un dialog privat sau o negociere directă între liderii partidelor. Neavând însă prea multă putere de convingere în acest moment, liderii PNL utilizează acelaşi discurs ca la moţiunea din primăvară. Acelaşi probabil şi din cauză că lucrurile nu s-au schimbat deloc. Nu există majoritate fără UNPR, se vorbeşte despre discuţii, despre bunul simţ al parlamentarilor, despre negocieri om cu om şi atât. Marile schimbări politice nu se fac prin rugăminţi publice.

Ca să fie clar, nu suspectez PNL nici de naivitate, nici de incompetenţă în ale politicii, ci de faptul că sunt parte a unui joc mai amplu pe care îl maschează prin astfel de demersuri. Ne-am putea gândi că există o înţelegere cu PSD prin care aceştia nu ar vrea să îi ceară public lui Ponta să plece. Declaraţiile de azi de la PSD şi UNPR par să mă contrazică, dar la adăpostul votului secret multe se pot întâmpla. Sau poate că cei de la PNL simulează activitatea de opoziţie şi că îşi doresc guvernarea, dar maschează incoerenţele interne printr-un astfel de demers fără şanse de reuşită prin propriile forţe. Vom afla. Nu m-ar mira nici ca moţiunea să treacă, nici să se dovedească o mare gogoaşa dezumflată.

În orice caz, e trist că Parlamentul e folosit din nou doar pentru nişte demersuri politice fie de faţadă, fie fără nici un fel de substanţă politică. Doar ca o tribună de exprimat antipatii.