Modernizarea României. Cât am realizat? (II)

Continuăm discuţia începută cu primul articol pe această temă, încurajat şi de comentariile cititorilor, pe care-i invit şi de data aceasta să-şi expună părerile.

Comisia de la Snagov

Aş aprecia primul pas în direcţia modernizării României post comuniste Comisia de la Snagov, condusă de acad. Tudorel Postolache şi la care au participat toate forţele politice existente în anul 1995, dar şi cercuri academice şi ale societăţii civile.

Comisia a elaborat „Strategia naţională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană" , iar din declaraţia comună a participanţilor cităm:

Participanţii  susţin „orientarea fermă a României de a-şi axa dezvoltarea pe promovarea atributelor unei societăţi democratice - statul de drept, pluralismul politic, separarea puterilor, alegeri libere, respectarea drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, crearea unei economii de piaţă eficienţe şi durabile, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituţiile şi politicile Uniunii Europene”

Acesta a fost momentul în care forţele politice de toate culorile au decis orientarea României spre spaţiul UE, dar şi acceptarea principiilor şi valorilor pe care această Uniune  îşi bazează construcţia.

Faptul că de-alungul timpului, o parte importantă a politicienilor a încercat să "fenteze" statul de drept, să obţină "toată puterea, nu doar guvernarea", a primit o replică dură din partea UE, la care, vorba lui Victor Ponta, nu te poţi duce în blugi, trebuie să respecţi eticheta şi regulile, doar ai intrat în club  de bună voie, neobligat de cineva.

Intrarea în NATO

La Summit-ul NATO de la Praga din noiembrie 2002, pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, şefii de state şi de guverne ai ţărilor membre ale NATO au decis invitarea României, alături de alte şase state - Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, să înceapă convorbirile de aderare la Alianţa Nord-Atlantica.

Protocoalele de aderare la NATO pentru România şi celelalte şase state invitate să adere au fost semnate în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bruxelles la 26 martie 2003

La 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.

România participă activ la Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), Misiunea NATO de Pregătire - Irak (NTM-I), Operaţiunea KFOR, şi Operaţiunea Active Endeavour (OAE).

În  perioada 2-4 aprilie 2008, România a găzduit Summit-ul NATO de la Bucureşti, confirmare a faptului că ţara noastră este un membru de încredere şi competent, iar scutul antirachetă de la Deveselu, pe lângă contribuţia la securitatea naţională, înseamnă şi o importantă investiţie financiară.

Parteneriatul strategic cu America a avut şi consecinţe neaşteptate, atunci când trimisul Secretarului de Stat american, Philipe Gordon a venit la Bucureşti, în timpul suspendării preşedintelui Băsescu în vara 2012, cu o scrisoare adresată lui Victor Ponta, în care America ameninţa cu ruperea parteneriatului strategic dacă nu sunt respectate principiile statului de drept.

Independenţa justiţiei de politic

Primul pas  important în separarea instituţiilor statului de politic a început în 2005, odată cu instalarea la guvernare a Alianţei D.A. şi a preşedintelui Traian Băsescu.

Aducerea la conducerea  justiţiei a unor persoane precum Monica Macovei, Daniel Morar şi Codruta Kovesi, a constituit ruptura decisivă cu justiţia Rodicăi Stanoiu, care decidea cine să mai fie arestat în şedinţele PDSR. Iar majoritatea magistraţilor  şi-a regăsit demnitatea şi rolul de anticorpi ai unei societăţi bolnave de corupţie şi obiceiuri mafiote.

Scandalul bileţelului trimis de Tariceanu preşedintelui Băsescu, în favoarea lui Dinu Patriciu şi, posibil, alte multe intervenţii de acelaşi gen, au condus pe premierul Tariceanu şi partidul său, PNL, la concluzia cu nu mai au imunitate în faţa justiţiei, că preşedintele Băsescu a rupt înţelegerea tacită a politicienilor, să nu se bage unii pe alţii la închisoare,  cu ocazia rotirii la guvernare.

Acum, la o oarecare distanţă în timp, nu există altă explicaţie logică pentru prima suspendare a preşedintelui Băsescu, valabilă şi pentru a doua suspendare.

Alte instituţii importante, CSM şi CCR s-au rupt şi ele de politic, chiar cu dispute interne importante, de-ar fi să amintim doar suspendarea din CSM a judecătorilor Ghica şi Danilet şi disputele din CCR din vara 2012. 

Instituţii fundamentale, serviciile de informaţii, la care preşedintele Băsescu a avut opţiunea să propună conducători din opoziţiei, au "trecut" de partea interesului naţional, înţelegând să acţioneze pentru combaterea corupţiei, evaziunii, chiar şi pentru derularea unui Bacalaureat corect, lucru extrem de pozitiv şi cu semnificaţie adâncă pentru societatea noastră.

Presa independentă, neaservită unor cercuri de interese economice şi infracţionale, opinia publică şi societatea civilă, ajutată şi de reţelele de socializare, grupuri de experţi constituiţi în ONG-uri profesionale, au căpătat o greutate din ce în ce mai mare în critica acţiunilor publice ale guvernanţilor,  un aspect de salutat în modernizarea României.

Corpul procurorilor şi judecătorilor dau un exemplu semnificativ, atunci când îşi curăţă rândurile de uscături, inclusiv până la ICCJ.

În opoziţie, instituţiile care ar fi trebuit să constate plagiatul premierului Victor Ponta, Consiliul Naţional de Etică Universitară, CNATDCU,   iar în ultima variantă ORDA, au fost spulberate de câteva ori sau au ascultat de glasul "stăpânului" şi au dat decizii împotriva evidenţei. Excepţie a făcut Senatul Universităţii din Bucureşti, care a aprobat concluziile Comisiei de Etică a Universităţii şi a unui grup de experţi, inclusiv internaţionali, ce confirmau plagiatul lui Victor Ponta.

De menţionat şi Comisiile organizate la Preşedinţia României, pe varii domenii, condamnarea comunismului, educaţie, sănătate, politică demografică, Strategia Naţională de Apărare şi multe altele.

Reechilibrarea macroeconomică în timpul guvernării Emil Boc

După guvernarea catastrofală a premierului Tariceanu şantajat de PSD, economia României era în cădere liberă, ţară nu mai era finanţabila, lucru recunoscut şi de către Victor Ponta. A fost nevoie de un curaj extraordinar al tandemului Basescu-Boc, pentru a reechilibra bugetele ţării, în scopul evitării calvarului în care intrase Grecia, cu preţul pierderii masive de credibilitate a celor doi în ochii electoratului.

Situaţia a fost cu atât mai delicată, cu cât majoritatea parlamentară pe care se baza Emil Boc era fragilă, s-a şi pulverizat cu prima ocazie, la căderea guvernului Ungureanu.

Primele măsuri legislative importante  de modernizare a României

Sunt reprezentate de cele 12 asumări de răspundere ale guvernului Boc în următoarele domenii:
-Justitie, cele 4 coduri şi mica reformă din justiţie
-Codul muncii şi Legea Dialogului Social
-Legea Educaţiei naţionale
-Legea pensiilor
-Legea salarizării  unice a bugetarilor
-Pachet de legi privind raţionalizarea cheltuielilor publice

Toate legile menţionate şi altele, reducerea numărului de bugetari cu 200.000, desfiinţarea a jumătate din numărul agenţiilor care tocau banii bugetului în mod nejustificat,  au insemnat un pas înainte în modernizarea României, prea mult amânate din motive populiste şi de parazitare a domeniului public de către sistemul politic instalat după 1989.

Din păcate, creşterea TVA de la 19 la 24% a însemnat o lovitură dată mediului de afaceri şi bugetului cetăţenilor, o amânare şi întârziere a reformelor economice, simultan cu proasta absorbţie a fondurilor europene.

Cel mai bun exemplu de urmat ar fi fost reforma radicală făcută de Leszeck Balcerowicz în Polonia în anii '90, reformă care a dus Polonia aproape să nu simtă criza şi să absoarbă 100% fondurile europene.

În ultima parte a acestei serii de articole mă voi opri asupra a ce mai vem de realizat în materie de modernizarea României.
 

Prima parte: Modernizarea României. Ce înseamnă, cât am realizat, cât mai avem? (I)”