Miezul campaniei europene

Citind în paralel „Manifestul PNL” şi „Platforma PMP” putem distinge principalele poziţionări ale României în context european. Campania din România are o slabă preocupare pentru subiectele europene, dar cu toate acestea nu ar trebui să subestimăm efortul partidelor.

Chiar dacă nu se discută în mitinguri sau întruniri cu public numeros viziunea asupra Europei, există totuşi câteva documente de partid care denotă efort şi interes autentic. Ca platformă electorală propriu-zisă, documentul cel mai elaborat aparţine Partidului Naţional Liberal. „Manifestul PNL pentru Parlamentul European 2014” nu propune neapărat o viziune cuprinzătoare despre Europa, dar trasează „planul de acţiune al europarlametarilor liberali” pentru următorul mandat. Acest document are avantajul de a fi asumat colectiv ca program de partid şi de a fi suficient de complex pentru a depăşi cadrele electoralismului elementar.

Cel mai complex document, deşi nu pare destinat publicului mai larg şi nu este propriu-zis un program electoral rămâne însă „Platforma PMP pentru alegerile din 25 mai 2014”, publicată de Cristian Preda. Este un program politic în 100 de puncte care după un preambul privind situaţia României propune un model de integrare europeană pe linia mai generală urmată de PPE.

În rest nu găsim programe elaborate. PDL nu a propus nimic special preferând să anunţe o adeziune generică la PPE (şi probabil şi la programul PMP), iar PSD a preferat să rămână la nivelul câtorva mesaje cu impact colectiv puternic.

Ţinând seama de aceste asimetrii e greu de făcut o comparaţie. Am putea pune faţă în faţă doar două documente, deşi nici ele nu sunt strict comparabile: Manifestul PNL şi Platforma PMP. Ele sunt cele mai elaborate documente politice privind Uniunea Europeană.

Programul liberalilor evită să se pronunţe asupra cadrului european general şi prin urmare nu vom găsi nicio trimitere la „federalism”, „interguvernamentalism”, „cedare de suveranitate” sau „suveranism”, ci doar la câteva aspecte concrete. PNL critică actualul pact de stabilitate (ratificat de România) şi propune încheierea unui pact al ţărilor din afara zonei euro. În linii mari liberalii se tem de propunerile tot mai avansate de unificare fiscală şi caută să păstreze pentru România un spaţiu de libertate a deciziei. Deşi programul nu o spune explicit, s-a dedus din declaraţiile candidatei Alina Vălean că liberalii consideră că România nu ar trebui să se grăbească să intre în zona Euro, ci dimpotrivă să contruiască împreună cu celelalte ţări non-euro o atitudine comună faţă de eurozonă şi să extragă cât mai multe avantaje din păstrarea monedei naţionale într-un efort de recuperare a diferenţelor de dezvoltare. Totuşi ei manifestă dorinţa unei integrări europene mai avansate pe anumite planuri, aşa cum o arată susţinerea Obligaţiunilor europene de investiţii. În sfârşit PNL, promite să militeze pentru scăderea contribuţiei pe care România o plăteşte din TVA şi care este procentual dublă faţă de contribuţia altor state ca Germania, Olanda sau Suedia.

Prin raportare la acest program prudent ancorat într-o problematică imediată, Cristian Preda a propus în numele PMP o viziune pe termen lung, care nu ezită să vorbească despre destinaţii finale. Autorul documentului anunţă de la bun început că discuţiile despre suveranitate naţională i se par pernicioase şi că, în opinia sa, România nu are altă cale decât să cedeze în continuare din suveranitate în scopul creării unui stat federal european (Statele Unite ale Europei). Dar aspectul central rezidă în programul de adoptare al monedei comune şi aici identificăm cele mai importante deosebiri faţă de PNL. Mişcarea Populară pretinde elaborarea „unui calendar strict şi realist pentru aderarea la zona euro în 2018-2019”. Observăm însă că, deşi admite că ar fi nevoie de un calendar „realist”, adaptat adică la circumstanţe şi depinzând de ele, Manifestul PMP stabileşte ferm termenul 2018-2019, ceea ce înseamnă că nu „realismul” primează, ci voinţa de accelerare a procesului. Popularii se tem că România va rămâne pe dinafară dacă nu se grăbeşte, căci în UE se lucrează la proiectul unui nucleu euro cu organisme politice distincte: „În condiţiile în care revizuirea tratatelor Uniunii va fi iniţiată în curând, fără un termen clar şi credibil de adoptare a monedei euro şi asumarea obligaţiilor aferente, România riscă să rămână la periferia dezbaterilor esenţiale din Europa”.

Manifestul PNL nu abordează explicit acest subiect, dar lasă să se înţeleagă că acest efort de a ţine ritmul ţărilor avansate este mai curând dăunător pentru România. Liberalii susţin pe mai departe că o convergenţă fiscală, aşa cum o pretinde PMP, frânează de fapt convergenţa reală a economiei româneşti. Aici se află un clivaj politic important care este subestimat în dezbaterea publică.

PSD în ciuda poziţionărilor actuale este de partea PNL, dar evită să vorbească despre aceste lucruri, poate şi pentru că se află la guvernare. Deputata europeană Corina Creţu, care conduce lista social-democraţilor, preferă să militeze „împotriva discriminării românilor” în UE. Mesajul acesta este, în ciuda aparenţelor, un mesaj tipic pentru stânga socialistă, căci abordează tema egalităţii şi îi tratează pe românii migranţi mai curând ca pe o categorie socială decât ca pe un grup etnic. Tipul acesta de mesaj inclus într-o variantă diferită şi de PNL nu interferează însă în niciun fel cu problematica centrală, aşa cum am descris-o mai sus. Moneda comună rămâne miezul adesea nerostit al acestei campanii pentru alegeri europene.

Autor Horaţiu Pepine

Redactor Robert Schwartz

Articol publicat pe dw.de.