Macovei îi cere lui Oltean demisia din PDL, după ce DNA a dispus începerea urmăririi penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europarlamentarul Monica Macovei FOTO Arhiva Adevărul
Europarlamentarul Monica Macovei FOTO Arhiva Adevărul

Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, îi solicită colegului său de partid, Ioan Oltean, să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al PDL, după ce DNA a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa.


„Îi solicit lui Ioan Oltean să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al PDL. Ioan Oltean este vicepreşedinte PDL, ia decizii pentru şi în numele partidului, iar, potrivit art 103 alin 1 din Statutul partidului, vicepreşedinţii sunt “liderii acţiunii politice şi de imagine ai partidului”. Funcţia de conducere pe care o ocupă Ioan Oltean îl obligă să pună interesele şi imaginea partidului pe primul loc“, a scris Macovei pe blogul său personal.

În comentariul său, Macovei nu ezită să arunce o nouă săgeată către USL.

„Numai USL, care nu are niciun criteriu etic sau moral, isi tine persoane anchetate penal in functii de conducere si chiar in functii de ministri, in timp ce PDL are criterii etice si respecta justitia“, a mai adăugat fostl ministru.

Macovei aminteşte motivele pentru care DNA a dispus începerea urmăririi penale împotriva colegului său de partid, Ioan Oltean, şi face un apel către membrii PDL pentru respectarea codului etic.

„Comunicatul DNA care anunţă începerea urmăririi penale împotriva lui Ioan Oltean precizează că procurorii au luat această măsură întrucât acesta ar fi folosit influenţa sau autoritatea funcţiei de vicepreşedinte/secretar general al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată şi infracţiunea de favorizarea infractorului. Respectarea Codului etic este obligatorie pentru membrii PDL“, a mai precizat Macovei.

Deputatul PDL Ioan Oltean a intrat în atenţia DNA, procurorii dispunând începerea urmăririi penale, parlamentarul fiind acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei şi favorizarea infractorului.

Materiale pe aceeaşi temă:

DNA a dispus urmărirea penală împotriva vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor Ioan Oltean. Liviu Rusu şi Ioan Andreica i-ar fi adus necazurile

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite