Ludovic Orban, despre numirea lui Kovesi la Parchetul European: Influenţa PNL a fost decisivă. Am contracarat lobby-ul PSD şi al Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL Ludovic Orban a vorbit la „Adevărul Live” despre numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european, subliniind contribuţiile europarlamentarilor PNL la reuşita acesteia. Orban aminteşte de voturile din Parlamentul European, acolo unde liberalii au înclinat balanţa în favoarea fosetei şefe DNA, în ciuda lobby-ului negativ făcut de PSD.

Întrebat despre modul concret în care liberalii au ajutat-o pe Kovesi la nivel european, Orban a explicat că la votul din Parlamentul European, în CONTI şi LIBE PNL a înlocuit europarlamentari PPE pentru a asigura votul pentru Kovesi, asta după ce anterior au aflat că PSD face invers.

„Influenţa europarlamentarilor PNL a fost decisivă. Noi am văzut că PSD încerca să înlocuiască reprezentanţi ai socialiştilor europeni din Comisiile LIBE şi CONT pentru a vota împotriva lui Kovesi. Evident că şi noi am înlocuit orice parlamentat PPE de care nu eram sigur cu europarlamentari români. Am avut cinci europarlamentari români care au înlocuit europarlamentari ai altor formaţiuni politice din cadrul PPE şi au votat pentru Kovesi”, a declarat Ludovic Orban la Adevăru Live.

Preşedintele liberal a amintit apoi cum Grapini a fost prinsă numărând „greşit” voturile de validare şi subliniază că scrutinul din Parlament a fost un „moment de cotitură”.

„Dacă vă mai aduceţi aminte scena, Grapini a şi fost în comisia de numărare şi a încercat să opereze în stilul caracteristic PSD şi i s-a dat peste mână efectiv. I s-au luat buletinele de vot pentru a exista o  numărătoare corectă. Practic acest vot al Parlamentului a reprezentat un moment de cotitură. Ulterior au mai fost nişte paşi în care a contat puterea de influenţare pe care o are PNL în cadrul PPE şi la nivel european. Aici e adevărat, au contribuit şi noii actori politici din cadrul Renew (n.red.: familia politică europeană condusă de Dacian Cioloş).

Ludovic Orban a mai adăugat că după alegerile europarlamentare s-a pus problama refacerii votului de susţinere a candidatului pentru funcţia de procuror-şef european, însă „atât grupul PPE cât şi Renew şi alte grupuri” au făcut lobby pentru menţinerea deciziei din parlamentul trecut.

„În acest timp, preşedintele Iohannis şi noi ca pardid am avut foarte multe discuţii, dialoguri bilaterale pentru a încerca să schimbăm poziţia unor parteneri PPE sau alte grupuri politice astfel încât să determinăm susţinerea Laurei Codruţa Kovesi.


Amintesc aici şi dicuţiile preşedintelui Iohannis cu preşedintele Franţei în condiţiile în care Franţa avea un contracandidat. Pot să vă spun de discuţiile cu premierul Bulgariei, Borisov, care în primă fază nu a susţinut candidatura iar acum şi-a schimbat poziţia. A anunţat şi public lucrul acesta. La fel am făcut şi cu noul premierul Greciei, care a schimbat şi el decizia iniţială. În toată această perioadă noi a trebuit şi să contracarăm tot lobby-ul pe care l-a făcut Guvernul şi PSD”, a conchis Ludovic Orban.

Vezi interviul complet cu preşedintele liberal: VIDEO INTERVIU Ludovic Orban: Când depune PNL moţiunea de cenzură, cine va fi premier şi cum vor vota liberalii în cazul Rovanei Plumb

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite