Locuri numai bune de pupat

Din clipa în care am văzut scorurile PNL şi PDL, am bănuit că duşmanii de pe peronul din dreapta îşi vor pune pirostriile.

Eram, în ianuarie, la o emisiune cu doi vajnici adversari, care-şi cărau scatoalce îndesate. Am râs şi le-am recomandat prudenţă şi calm. „În iunie vă veţi aşeza la aceeaşi masă şi veţi bate palma.“ Mihai Voicu şi Traian Radu Ungureanu s-au uitat cu scârbă şi au făcut nişte figuri de parcă ar fi băut oţet. Mai tare decât cerbicia de partid a fost calculul politic, astfel încât cei care erau gata să se sfâşie sunt gata, acum, să se pupe sub cununa de vâsc. Jurându-şi, a câta oară?, dragoste eternă. În vârtejul conjugal soseşte, înarmat cu cele două procente jumătate, MRU călare pe Rosinanta Civică. Bune şi ele (să fie primite)! Ştim deja că, în politică, jurămintele, promisiunile şi lacrimile nu valorează nici cât o ceapă degerată. Dar la ce bun atâta avânt? Alegerile europene au trecut, alea parlamentare sunt departe. Să fie, oare, preşedintele României o astfel de miză? E, şi încă una foarte mare.

România a fost construită şmechreşte de tăticul şi violatorul ei, Antonie Iorgovan. Departe de a fi un factor de echilibru naţional, orice preşedinte are dreptul să fie şi arbitru, şi parte, şi membru ascuns al oricărui partid, cu puteri discreţionare sau depline. Preşedintele ăsta are glas de sirenă şi sânge de viperă. La glasul lui îşi schimbă intenţiile de vot un sfert dintre parlamentari. La îndemnul lui, executivul îşi întoarce cămaşa, iar partidele se schimbă la faţă. Dacă şeful ţării vrea, albul devine negru, iar duşmanul, prieten devotat. Aşadar, în ciuda declaraţiilor sforăitoare, cum că vrem o ţară ca soarele sfânt de pe cer, că vom respecta spiritul Constituţiei, e clar pentru toată lumea de ce ţinta-vacă e la Cotroceni. De îndată ce reprezentantul „dreptei“ va intra, fălos, pe poartă, zilele guvernării Ponta se vor fi terminat. Un astfel de scop îşi merită toate umilinţele.

Păi, să le numărăm, coane Fănică. Abia aştept reîntâlnirea dintre liberali şi doi foşti preşedinţi: Stolojan şi Stoica. Mai ţine minte cineva cum i-au rupt în două, în 2007? O, nu, s-a uitat totul. Taman bine, ce a dat Tăriceanu bir cu fugiţii. Dar Gheorghe Flutur? Gata, se întoarce în PNL-ul iubit? Toată ceata vitejilor de atunci, în frunte cu bădia Boureanu, va înghiţi găluşca? Dar cum îşi vor dumica nodurile din gât Orban, Atanasiu, cum o va da la-ntors Frunzăverde? Se va ocupa Blaga de campania lui Iohannis? Chiar aşa, acum, omul ştie toate trucurile şi, dacă va sta ascuns între logistici şi pahare, s-ar putea să câştige din primul tur. Va ceda Monica Macovei? Va strânge din dinţi, sfărâmând între măsele fiola otrăvită a loviturii de stat? Eu, unul, vă mărturisesc: sunt vrăjit, ca la comédie. Îmi imaginez toată această mulţime foşgăitoare pregătindu-şi mâinile pentru îmbrăţişarea finală. Ce ziceţi, pariem că se vor pupa cu foc? Le asudă palmele, le alunecă pe limbă sudalmele dimpreună cu vorbele meşteşugite, un tremur nervos îi scutură. Cum o fi să te îmbrăţişzi cu ursul sau tigrul? Iar Petre Roman repetă, în faţa oglinzii, un discurs moralizator. Oho, de când l-a pregătit! Să tot fie un deceniu!

În faţa unui astfel de entuziasm, aud şi văd aievea zvârcolirile PSD care numără şi iar numără şi-i dă cu virgulă. Ultima bomboană otrăvită ar putea fi chiar PMP-ul cel otracizat. Întrebarea e: va marşa duşmanul? Dar duşmanca, o fi de comitet? Cine crede că asta-i o imposibilitate degeaba a trăit pe minunatele şi dulcile noastre plaiuri.