Un lider PSD Dâmboviţa demisionează după ce fiul Rovanei Plumb a fost numit vicepreşedinte al organizaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Corneliu Ştefan a demisionat din funcţia de preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, acuzând faptul că organizaţia nu respectă statutul partidului. Acesta a făcut referire la faptul că fiul Rovanei Plumb a fost numit vicepreşedinte al organizaţiei şi că, deşi fiul europarlamentarului a coordonat campania le europarlamentare, „PSD Dâmboviţa a obţinut cel mai slab scor din istoria organizaţiei”.

Corneliu Ştefan reclamă faptul că în organizaţie nu este respectat statutul partidului.

„Astăzi, 20 iunie, îmi înaintez demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa. (...) În cazul organizaţiei PSD Dâmboviţa nu se respectă statutul partidului, (…) şi ultima abatere de la acest statut a avut loc în Comitetul Executiv de luni, săptămâna aceasta, când s-a suplimentat numărul de vicepreşedinţi la nivelul organizaţiei PSD Dâmboviţa. (…) Ca titlu de recompensă am promovat coordonatorul de campanie în funcţia de vicepreşedinte, după o campanie în care PSD Dâmboviţa a obţinut cel mai slab scor politic în istoria organizaţiei”, a spus deputatul PSD, citat de Mediafax.

Deputatul PSD a mai afirmat şi că nu s-a ocupat de organizarea mitingului PSD de la Târgovişte acolo unde oamenii nu au fost lăsaţi să intre în oraş dacă nu ştiau parola de acces. Cu toate astea, Corneliu Ştefan era şi în acea perioadă în funcţia de preşedinte executiv.

„Comunicarea din afara partidului şi din partid, cel mai important, nu a existat în această perioadă, organizarea defectuoasă a mitingului în municipiul Târgovişte, fapt pentru care am pierdut un număr semnificativ de voturi, organizare în care nu a fost implicată nicio persoană de la nivel de conducere al organizaţiei PSD Dâmboviţa. Biroul Permanent nu a fost implicat sau să vorbesc în nume personal, eu, ca preşedinte executiv, nu am ştiut absolut nimic”, a mai spus Corneliu Ştefan.

Deputatul a mai explicat ca va rămâne membru al PSD Dâmbovita, din care face parte de 18 ani, iar mai apoi a relatat pe Facebook că demisia sa se vrea a fi un semnal de alarmă pentru PSD.

„Hotărârea mea de a renunţa la această funcţie reprezintă un semnal de alarmă, o undă de mobilizare a noastră, a tuturor celor care muncim de ani buni pentru această organizaţie, pentru cetăţenii judeţului Dâmboviţa, pentru promovarea proiectelor socio-economice. Îndemnul meu este de a rămâne uniţi şi de a intra cât mai curând în matca firescului şi normalităţii, respectând principiile statutare după care ne-am călăuzit până acum”, a mai precizat social-democratul.

Liderul social-democraţilor dâmboviţeni, Rovana Plumb, a anunţat, luni seara, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că şi-a depus mandatul în cadrul Comitetului Executiv Judeţean, în care s-a făcut analiza rezultatelor de la alegerile europarlamentare, iar colegii săi din organizaţie au reconfirmat-o ca preşedintă a PSD Dâmboviţa. De asemenea, fiul ei a fost numit vicepreşedinte al organizaţiei.

„După o şedinţă de aproape patru ore în Comitetul Executiv Judeţean, aici la noi acasă, în Dâmboviţa, în care am analizat rezultatele alegerilor europarlamentare, vreau să vă spun că mă bucur că după întâlnirile pe care le-am avut pe zone, după CEx judeţean, mesajul nostru este acela de unitate şi de stabilitate (...). Ca analiză, PSD Dâmboviţa este pe locul cinci la nivel naţional ca număr de voturi în cadrul partidului, cu peste 70.000 de voturi”, a mai spus Rovana Plumb.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite