Legea finanţării: cum se poate schimba o lege aşa încât să nu se schimbe nimic

Într-un text anterior, tot legat de legea finanţării, îl invocam pe Caragiale. Azi vă arăt cum parlamentarii români au reuşit să dea un înţeles concret citatului „să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic”. În textul legii finanţării partidelor şi campaniilor electorale, pentru care s-a dat vot final în Camera Deputaţilor, a fost introdusă în taină o prevedere care lasă deschisă portiţa prin care donaţiile pot fi deghizate în împrumuturi.

(text scris împreună cu Laura Bretea, membru al Centrului pentru Studiul Democraţiei şi Europuls)

După cum ştim, noua lege a introdus două noi principii în finanţarea partidelor şi campaniilor electorale: posibilitatea partidelor de a contracta împrumuturi şi decontarea cheltuielilor efectuate în timpul campaniilor de la stat. Acestea se adaugă mijloacelor de finanţare deja existente: finanţare de la stat în anumite condiţii, cotizaţii şi, mai ales, donaţii. Atât împrumuturile, cât şi decontarea de la stat nu reprezintă probleme în sine, dimpotrivă. Dacă sunt reglementate corect de lege şi implementate transparent, atunci ele pot avea darul de a asigura partidelor, cărora trebuie să le fie asigurat cadrul legal de a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii, mai multă flexibilitate şi surse suplimentare de venit.

Doar că noua lege din România nici nu reglementează corect cele două principii, nici nu asigură transparenţă. Ba din contră, încurajează practicile nocive care au subminat încrederea publicului în partide în ultimele două decenii şi chiar creează altele noi. Mai grav este că, în pofida semnalelor şi recomandărilor venite din partea societăţii civile, a instituţiilor internaţionale precum Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) şi chiar din partea Preşedinţiei,

Parlamentul nu doar că nu a îmbunătăţit legea, ci a lăsat-o cel puţin la fel de proastă în aspectele esenţiale, mimând interesul faţă de dialog şi pretinzând că au fost făcute modificări importante.

Felul în care erau reglementate împrumuturile în textul iniţial al legii (PL 95/2014), adoptat definitiv de Camera Deputaţilor pe 18 martie, nu prevedea concret obligaţia partidelor de a restitui acele împrumuturi. Cu alte cuvinte, poate apărea situaţia concretă în care o persoană sau o firmă poate împrumuta un partid, după care, dacă partidul respectiv, prin membrii săi aflaţi în funcţii publice, ia o decizie prin care persoana sau firma este avantajată, împrumutătorul poate hotărî de bunăvoie că nu mai e nevoie ca partidul să restituie împrumutul. Aşadar, împrumutul se poate transforma într-o donaţie sau într-o plată pentru un serviciu (depinde de perspectivă).

Alături de colegii de la Centrul pentru Studiul Democraţiei, am înaintat Preşedinţiei un memoriu prin care am cerut retrimiterea spre reexaminare a legii, invocând, între altele, această problemă. Pe 14 aprilie, Preşedinţia retrimite Parlamentului legea spre reexaminare, atrăgând atenţia asupra acestui lucru (la punctul 2). 

Parlamentarii din Comisia de cod electoral pretind, declarativ, că sunt de acord cu punctele de vedere ale Preşedinţiei şi că vor pune legea în acord cu aceste observaţii. Textul pleacă direct la Senat, unde este adoptat pe 22 aprilie. În textul adoptat de Senat, la art.3, alin. 5, apare o modificare de natură să îmbunătăţească uşor problemele semnalate mai sus: „Împrumuturile în bani care nu sunt restituite în termenul prevăzut la al. (3) (trei ani - n.r.), se constituie în donaţii, cu respectarea prevederilor referitoare la acestea”. Măcar aşa devenea clar faptul că orice împrumut nerestituit intra automat în categoria donaţiilor şi se supunea prevederilor referitoare la aceasta - şi acolo au rămas multe probleme nerezolvate, dar nu insist acum.

După adoptarea de către Senat, textul pleacă la Camera Deputaţilor, for decizional şi ajunge la Comisia de cod electoral, singura comisie sesizată şi care a jucat rol de comisie pe fond, chiar dacă a fost înfiinţată ca o comisie specială. În şedinţa de pe 28 aprilie, această comisie votează un raport de admitere şi un raport de înlocuire favorabil - în esenţă acelaşi lucru - care modifică art. 3, alin. 5 în felul următor: „Împrumuturile în bani care nu sunt restituite în termenul prevăzut la al. (3) se pot constitui în donaţii numai cu acordul părţilor şi numai dacă nu s-a atins în anul respectiv plafonul pentru donaţii prevăzut la art. 5 al. (1), până la concurenţa acestui plafon.”

Dacă încă nu e clar, o spun răspicat: prin această formulare am revenit la situaţia iniţială, în care nu se spunea nimic despre obligativitatea de restituire a împrumutului. E un soi de învârtire în jurul cozii, prin care, din cuvinte, s-a ajuns la o prevedere sufient de confuză ca să pară ca s-a modificat ceva, dar de fapt să fie totul exact ca la început. Acordul părţilor e suveran, iar referirea la plafon e praf în ochi, pentru că partidele nu au atins niciodată plafoanele invocate sau au grijă să raporteze în aşa fel încât să pară că nu le-au atins.

În acelaşi timp, parlamentarii explică faptul că s-a ajuns la noul text ca urmare a solicitărilor societăţii civile şi Preşedinţiei!

O zi mai târziu, pe 29 aprilie, Camera Deputaţilor ar fi trebuit să dea vot final pe acest text, însă el este retrimis pentru un raport suplimentar la Comisia de cod electoral. Aceasta se întruneşte pe 4 mai, face câteva modificări minore la alte articole, după care, pe 6 mai, Camera Deputaţilor dă vot final (final-final, pentru că Preşedintele nu mai poate retrimite textul la reexaminare). 

În acest răstimp, câţiva membri ai Comisiei de electoral, între care preşedintele Mihai Voicu şi vicepreşedintele Gabriela Podaşcă au avut mai multe întâlniri cu organizaţii ale societăţii civile implicate în aceste dezbateri, pe teme care ţineau de legea partidelor şi de legea alegerilor locale, votate şi ele pe 6 mai. Nici o vorbă despre modificările de mai sus referitoare la împrumuturi. 

Cele de mai sus nu reprezintă neapărat o ştire. Referiri la această modificare au mai apărut în presă imediat după operarea ei. Însă lucrurile puteau fi modificate chiar şi înaintea votului în plen, iar acum avem imaginea completă a procesului.

Faptul că a existat un dialog pe chestiuni care ţin de legea partidelor, legea alegerilor locale şi, la începutul lui aprilie, e un bun câştigat al ultimelor luni, dar nu trebuie să ne bucurăm mai mult de cât e cazul. E vorba mai mult de un dialog fizic, nu unul de idei sau o dezbatere reală. Cel puţin la legea partidelor şi la legea alegerilor locale nu a existat absolut nici o disponibilitate de a intra în chestiuni de substanţă - primari în două tururi, prag electoral, sistem electoral - ambele partide mari invocând „acordul politic” sau „mandatul de la partid”.  

Trăim vremuri tulburi, în care motivele de optimism alternează de la o zi la alta cu cele de pesimism. Există o fereastră de oportunitate în care se pot face reforme reale. Ritmul şi substanţa consultărilor a crescut. Există ceva mai multă receptivitate, măcar declarativă (orice e mai mult decât deloc) din partea politicienilor faţă de propuneri din partea societăţii civile. În acelaşi timp, însă, apar episoade precum cele de mai sus. Iar ce s-a întâmplat cu legea finanţării e doar un exemplu, pentru că legile alegerilor locale şi partidelor conţin şi ele multe elemente problematice. Vom vorbi şi despre ele în următoarele zile.