Klaus Iohannis, înainte de Consiliul European: Turcia trebuie ajutată să-şi îndeplinească rolul asumat, acela de a opri fluxul migraţionist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis. FOTO Mediafax
Preşedintele Klaus Iohannis. FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, înaintea de plecarea la Consiliul European că la Bruxelles va fi discutată tema migraţiei şi acordul UE-Turcia. Liderul de la Palatul Cotroceni a subliniat că Turcia trebuie sprijinită în demersul acesteia de încercare a stopării fluxului migraţionist.

UPDATE Klaus Iohannis, înainte de plecarea la Consiliul European: „Astăzi şi mâine voi participa la şedinţa de primăvară a Consiliului European, cu câteva teme, unele mai simple, unele mai complicate şi una foarte complicată. Cea foarte complicată este, evident, tema migraţiei şi aici nu vreau să dau prea multe detalii, dar câteva lucruri trebuie spuse.

Vă amintiţi, probabil, că în toamna anului trecut s-a ajuns la o înţelegere între Uniunea Europeană şi Turcia în privinţa unor măsuri destinate încetinirii şi controlului mai bun al fluxului migraţionist. Această înţelegere este clar că trebuie implementată. Între timp, au venit propuneri suplimentare, care vor veni să ajute şi Turcia, şi Uniunea Europeană pentru a îndeplini acest obiectiv.

Aceste solicitări cu siguranţă că vor fi dezbătute, după părerea noastră, destul de intens. România sprijină aceste măsuri şi suntem de părere că Turcia trebuie ajutată pentru a-şi îndeplini rolul pe care şi l-a asumat, acela de a opri fluxul migraţionist, în special spre Grecia.

Aceste măsuri au fost propuse şi prezentate săptămâna trecută în cadrul unui Summit, care s-a ţinut tot la Bruxelles. În esenţă, măsurile se referă la felul în care migranţii vor fi retrimişi în Turcia şi felul în care migranţii vor fi luaţi din Turcia şi aduşi în ţările din Uniunea Europeană, într-un proces mult mai bine controlat decât fluxul pe care l-am văzut în decursul ultimului an.

Pentru a putea îndeplini această sarcină, Turcia a solicitat o majorare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene şi această chestiune, cu siguranţă, va fi, de asemenea, dezbătută.

România agreează aceste măsuri, însă, trebuie spus foarte clar, cu respectarea legislaţiei europene în materie şi cu respectarea, aici trebuie să subliniem de două ori, caracterului voluntar al relocării, al resettlement-ului, cum se spune, deci, practic, a preluării migranţilor din Turcia şi relocarea lor într-o ţară din Uniunea Europeană.

Aceste chestiuni, de asemenea, vor duce la discuţii, fiindcă, vă amintiţi, există un mecanism obligatoriu, hotărât anul trecut în JAI. Acest mecanism va fi parţial aplicat, se pare, aşa este propunerea, şi pentru a aduce migranţii din Turcia în Europa. Nu sunt lămurite toate detaliile, de aceea nici nu vreau să insist, dar am vrut să înţelegeţi cam care sunt problemele care vor fi dezbătute, probabil mult mai intens decât altele.

O temă, care nu va da emoţii, dar pe care ţin să o menţionez, este Semestrul European. Semestrul European este, în esenţă, o procedură prin care economia ţărilor din Uniunea Europeană este evaluată. România, până acum foarte recent, a fost în situaţia unei economii declarate cu dezechilibru macroeconomic. În ultimul raport, am putut să constatăm cu bucurie, că România a fost scoasă de sub dezechilibru, şi România, împreună cu puţine ţări din Uniunea Europeană este declarată o economie fără dezechilibru macroeconomic. Este un progres semnificativ obţinut în ultima perioadă de România. Sigur, trebuie consolidată această clasificare, trebuie înaintat un program care înlătură deficienţele care încă există în economia românească, dar sub linie, este un progres îmbucurător şi am vrut sa subliniez acest lucru“, a declarat Iohannis înainte de plecarea la Burxelles.


Preşedintele Klaus Iohannis va merge, joi şi vineri, la Bruxelles, pentru a participa la Consiliul European de primăvară, informează Administraţia Prezidenţială, pe agenda reuniunii aflându-se criza migraţiei, precum şi planul de acţiune comun UE-Turcia.

Liderul de la Palatul Cotroceni va participa la Consiliu după ce, la reuniunea informală de la începutul acestei luni, l-a delegat să participe pe premierul Dacian Cioloş.Potrivit agendei Consiliului, la reuniune se va discuta despre criza migraţiei, precum şi despre acordul UE-Turcia în această privinţă.

Citeşte şi:

Concluzii. Şedinţa CSAT s-a încheiat după cinci ore de discuţii. Republica Moldova şi criza refugiaţilor, pe agenda discuţiilor

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit  marţi, de la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis, printre temele de discuţii numărându-se fenomenul migraţiei ilegale, dar şi măsurile pentru stoparea tăierilor ilegale de păduri.

Dacian Cioloş se va întâlni la Bruxelles cu secretarul general al NATO. Premierul va reprezenta România la Consiliul European în locul lui Iohannis

Premierul Dacian Cioloş va efectua în perioada 7 - 9 martie o vizită oficială la Bruxelles şi Haga. Cioloş are programete întâlniri cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu premierul olandez Mark Rutte. Discuţiile liderilor UE cu Turcia se vor axa pe reducerea fluxurilor migratorii şi a combaterii migraţiei ilegale.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite