Malefică rău, frate, bestia iudeo-fascistă din faţa mea! Piele zbârcită plină de pete. Din când în când râdea mut şi sardonic, iar apoi şoptea Firea, Dragnea, Codrin, Ciuvică, Stănescu, Chireac, Ponta, Ghiţă în mod repetat. Cum face Aria în Games of Thrones.

Am fost dur cu el! I-am zis că nu ne-a plătit. Că noi am fost câinii lui de răzbel şi am lătrat la comandă, făcând competiţie neloială şi la preţuri de sute de ori sub rata lui Badea, Gâdea, Grecu, Creţuleasca şi alţi mâncători de rahat profi. I-am spus că unii au fost atât de proşti încât au luat şi câinii cu ei, că nu i-au înţeles clar mesajul. Şi că toţi vrem banu'! Nu i-a păsat. A continuat să mormăie blestemele cu Firea.

Clar era supraîncărcat - comunica telepatic cu dujmanii zânei Capitalei pe care îi motiva pe unde d'alea mov şi psihedelice să o linşeze pe inamica de moarte, femeia care i-a furat ideea cu iepuraşii şi dragostea ascunsă a vieţii lui – Pandele. Ştie tot, frate. Ştia de peştele ăla frumos din sufrageria preasfinţiei sale, de cocotieri şi de porcăria fiului lui Dragnea. Clar citeşte Click în fiecare zi. Nu a vrut să îşi recunoască faptul că are un fiu aici, la noi, degeneratul dreacu’ care jinduieşte la primaru’ primăriţei!

Soros e un moş cam ramolit. Surd beton, cu aparate auditive pentru ambele urechi, care sunt cam degeaba. Trebuie să stea pe un scaun pentru a putea ţine un discurs de 5 minute. Citeşte greu, scuipă când vorbeşte şi e clar mai bătrân decât pare la televizor. Şi pare tare bătrân. Nevastă-sa e mai degrabă soră medicală decât orice altceva.

O fi fost el vreun supercreier, dar în mod sigur nu mai e. Nu m-a impresionat nicicând cu nimic. Cărţile lui sunt cel mult mediocre. A fost un mârlan care a făcut bani mulţi din speculaţii financiare şi care, probabil, s-a simţit vinovat şi a vrut să facă şi bine în lume aşa cum a crezut el că ar trebui. Un fel de Pandele, Vâlcov, Dragnea, Tăriceanu, Cocoş, Hrebenciuc - nivel de New York şi nu de Alexandria - care a avut o semirevelaţie. Cu bani foarte mulţi şi lovit de un mesianism amestecat cu bun simţ şi cu o filosofie discutabilă, s-a apucat să sprijine societăţi deschise în toată lumea.

Lui Soros îi pasă de soarta PSD-ului la fel de mult cum îi pasă de ce psalmuri a mai învăţat Udrea sau de recolta de păstârnac a Bombonicăi.

Asta cu Soros care vrea să distrugă PSD-ul şi vedetele lui e ca şi cum Fuego, Denisa Manelista şi Temişan ar zice că Bono, Beyonce şi Sting plătesc românii să nu vină la concertele lor de teamă să nu ajungă ei, marele Fuego, minunea Denisa şi magnificul Temişan, megavedete internaţionale şi să îi ducă la sapă de lemn.