Iohannis, despre afirmaţia şefei CE despre eliminarea votului în unanimitate în domeniile-cheie: E doar un aspect dintr-un cadru reformator mai larg

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat ce opinie are despre faptul că Ursula von der Leyen a precizat că votul în unanimitate în anumite domenii-cheie pur şi simplu nu mai are sens, că este vorba de un cadru reformator mai larg şi toată lumea este de acord că arhitectura UE ar putea fi îmbunătăţită.

„În ceea ce priveşte unanimitatea, este doar un aspect dintr-un cadru reformator mai larg. E vorba de arhitectura UE şi toţi suntem de acord că ar putea să fie mai bună, mai funcţională. Sigur, în momentul de faţă, una dintre supărările, frustrările care au apărut este că există un veto de facto, fiindcă în Consiliu există obligaţia de consens. Deci practic există o formulă de veto. Ea a fost foarte rar folosită, doar când discuţiile s-au prelungit neaşteptat de mult. De regulă a fost vorba despre opinia unora au două state membre care au avut o opinie diferită faţă de restul”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat după participarea la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, joi la Bruxelles, despre afirmaţia Ursulei von der Leyen potrivit căreia votul în unanimitate în anumite domenii-cheie nu mai are sens şi că vor fi schimbate tratatele dacă va fi necesar. 

Şeful statului a adăugat că procedural este dificil să fie pusă în aplicare o astfel de modificare. 

„Noi nu putem să modificăm doar această formă, pentru că ar fi vorba de o modifcare mai largă, a tratatelor. Aici ajungem la complicaţia procedurală, tratatele pot fi modificate prin proceduri ale prin instituţiile europene, dar şi prin parlamentele naţionale şi majoritatea spune că e extrem de dificil de a duce la bun sfârşit cu succes aceste modificări”, a mai explicat Iohannis.

Pe 9 mai, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a precizat că este de acord cu modificarea tratatelor Uniunii Europene pentru eliminarea votului în unanimitate în decizii-cheie. Oficialul european a adăugat că este pregătită să reformeze UE, „schimbând tratatele dacă va fi necesar”.

„Am susţinut mereu că votul în unanimitate în anumite domenii cheie pur şi simplu nu mai are sens. Europa ar trebui să joace un rol mai important, de exemplu în domeniul sănătăţii sau al apărării. Şi noi trebuie să ameliorăm în permanenţă funcţionarea democraţiei noastre. Voi fi mereu de partea celor care vor să reformeze UE pentru ca ea să funcţioneze mai bine”, a explicat Ursula von der Leyen, în discursul pe care l-a susţinut atunci la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, potrivit News.ro.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite